Actualitate
Un copil de 4 ani din municipiul Botoșani, lăsat nesupravegheat, a părăsit domiciliul, iar familia îl caută acum cu poliția

Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unui minor de 4 ani și jumătate, din municipiul Botoșani, care în jurul orei 15.00 a părăsit domiciliul, iar până în prezent nu a revenit.
Ciobanu Emanuel se deplasează pe o bicicletă albastră și are următoarele semnalmente: 15 kg, păr șaten, aproximativ un metru înălțime.
Vestimentație: purta o șapcă roșie, tricou bej, pantaloni negri.
Rugăm cetățenii care dețin informații cu privire la această persoană să apeleze 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție!
Actualitate
Lumina Sfântă s-a pogorât la Sfântul Mormânt de la Ierusalim și va ajunge la toate bisericile din țară (video)

Lumina Sfântă s-a aprins și în acest an în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, în jurul orei 14.36, ora României. Mii de credincioși au asistat cu emoție la momentul considerat un miracol al Ortodoxiei, care se repetă în fiecare an, în Sâmbăta Mare, înainte de Învierea Domnului.
După pogorârea Sfintei Lumini, Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului, a ieșit din Sfântul Mormânt și a oferit Lumina Sfântă tuturor celor prezenți.
Mii de oameni din toată lumea au aşteptat ore întregi ca să participe la acest moment, care este unul dintre cele mai mari evenimente ale creştinătăţii.
Lumina se aprinde după rugăciunile făcute de Patriarhul Ierusalimului
În cursul dimineţii, Sfântul Mormânt a fost verificat, iar apoi sigilat. Patriarhul este de asemenea controlat pentru a nu avea asupra sa nicio sursă de foc. A intrat în Sfântul Mormânt şi se roagă Mântuitorului să trimită Sfânta Lumină. Nu există o oră fixă la care se întâmplă minunea, dar în general Sfânta Lumină coboară după ora 13.00.
Părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie va aduce Lumina Sfântă în România
O delegație a Patriarhiei Române condusă de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, va aduce în România Lumina Sfântă de la biserica Sfântului Mormânt.
După ce avionul delegației Patriarhiei Române va ateriza la București, Lumina Sfântă va fi împărțită episcopiilor care și-au trimis reprezentanți pentru a o distribui în țară.
Cu binecuvântarea și purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, Sfânta Lumină de la Ierusalim va fi adusă în Bucovina de o delegație formată din cei doi exarhi de zonă, Arhimandritul Serafim Grigoraș, starețul Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” și Arhimandritul Mihail Bălan, starețul Mănăstirii Sihăstria Râșcăi, potrivit newsbucovina.ro
Sfânta Lumină va sosi pe Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare” din Suceava în jurul orei 20.00, unde va fi întâmpinată de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, precum și de oficialități județene și locale.
Tradiţia aducerii candelei sfinte în România a început în 2009
Tradiţia aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim a fost inaugurată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în anul 2009.
„Aducerea şi oferirea Sfintei Lumini de la Ierusalim tuturor parohiilor din cuprinsul Patriarhiei Române constituie, aşadar, atât o mărturie a unităţii ecleziale, cât şi o manifestare a bucuriei pascale împărtăşite cu ocazia marelui praznic al Învierii Mântuitorului Iisus Hristos”, subliniază BOR.
Arhimandritul Teofil Anăstăsoaie, superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte a vorbit despre candela sfântă care va ajunge în această seară în Capitală, și mai apoi în toate eparhiile din ţară.
„Aceasta este candela pregătită să pornească către ţară după ce se va aprinde lumina la Sfântul Mormânt. Pe fiecare dintre laturile candelei se află gravată câte o imagine. Mai întâi, este gravat Mormântul Domnului Iisus Hristos, unde se aprinde această lumină, urmat de două litere ‘AT’, care este însemnul Sfântului Mormânt. Sunt cele două litere greceşti care vorbesc despre faptul că în mormântul lui Iisus slujesc clericii ortodocşi greci, rămaşi din vremea Bizanţului. Apoi urmează Crucea Patriarhiei Române, cea cunoscută, şi stema Patriarhiei Române, cu cei doi îngeri şi cu inscripţia specială: ‘Paşte oile Mele”, a declarat Teofil Anastăsoaie, reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, citat de observatornews.ro
Sursa foto: Basilica
Actualitate
Se anunță vreme frumoasă și caldă de Paști

Vântul se potolește, se reduc condițiile de precipitații, iar temperaturile cresc din nou de duminică, în prima zi de Paști.
Se anunţă vreme frumoasă și caldă de Paști. Vântul se potolește, se reduc condițiile de precipitații, iar temperaturile cresc din nou de duminică, a precizat meteorologul Oana Păduraru.
„În noaptea de Înviere, temperaturile minime se vor încadra, în general, între 4 și 12 grade. În cursul zilei de duminică ne așteptăm la temperaturi cuprinse în mare parte din ţară, între 20 și 25 de grade, în sudul Banatului și în vestul Olteniei. Valori mai scăzute vor fi doar pe litoral, iar din a doua zi de Paște temperaturile cresc destul de mult, la maxime de 26-27 de grade,” a precizat meteorologul Oana Păduraru, citat de romania-actualitati.ro
Sursa foto: Agrointel
Actualitate
Atenție șoferi! Traficul din municipiul Botoșani, monitorizat de polițiști pe motocicletă (foto, video)

Începând de vineri, 18 aprilie, polițiștii rutieri vor fi prezenți în traficul din municipiul Botoșani și cu motocicleta din dotarea Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.
Acest mijloc de deplasare le oferă o mobilitate crescută și posibilitatea de a interveni rapid în zonele aglomerate sau în situații care necesită reacție promptă.
Reprezentanții IPJ Botoșani recomandă tuturor conducătorilor auto să respecte regulile de circulație, să adopte un comportament preventiv la volan și să urmeze indicațiile polițiștilor rutieri.
-
Actualitatecu o zi in urma
Elevii au intrat în vacanţa de Paști. Când revin în bănci și ce libere mai au până la vacanța de vară
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Creştinii ortodocşi şi catolici sunt în Joia Mare
-
Actualitatecu 15 ore in urma
Se anunță vreme frumoasă și caldă de Paști
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Nu scăpăm de vânt! O nouă atenționare emisă de meteorologi pentru județul Botoșani
-
Actualitatecu 2 zile in urma
APIA Botoșani eliberează adeverințe fermierilor care doresc să acceseze credite
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Preafericitul Părinte Daniel: Să arătăm în jurul nostru iubire smerită şi milostivă, iertare, pace şi bucurie! (video)
-
Actualitatecu o zi in urma
Valeriu Iftime: dacă suntem consecvenți și tragem în aceeași direcție, sportul va străluci din nou în România
-
Actualitatecu o zi in urma
Vinerea Mare pentru creştinii ortodocşi şi catolici, ziua în care a fost răstignit Iisus Hristos