Actualitate
Un bărbat în vârstă de 74 de ani a fost trimis în judecată de procurori pentru tentativă de omor

Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului F.G., în vârstă de 74 de ani, din comuna Lunca, județul Botoșani, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de „tentativă de omor”.
Din probatoriu rezultă că, în data de 29 martie 2020, în jurul orei 08.30, în timp ce se afla pe un drum public din comuna Lunca, inculpatul, împreună cu alte două persoane, a lovit cu pumnii și picioarele persoana vătămată H.C.D., după care acesta a mai lovit-o și cu o bucată de lemn la nivelul capului, cauzându-i leziuni pentru vindecarea cărora a necesitat 70-80 zile de îngrijiri medicale și care i-au pus în primejdie viața.
Procurorii fac precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Actualitate
Anchetă complexă desfășurată de polițiștii botoșăneni într-un caz de fraudă informatică, cu un prejudiciu de 1.000.000 de lei

După o anchetă complexă, desfășurată cu profesionalism, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au reușit să recupereze în totalitate prejudiciul de 1.000.000 de lei, înregistrat într-un caz de fraudă informatică, în care un cetățean din municipiul Botoșani a fost victimă.
Este o reușită importantă care demonstrează eficiența muncii de investigare, dar și nevoia de vigilență sporită în fața noilor forme de criminalitate online, precizează reprezentanții IPJ Botoșani.
Detalii despre modul în care s-a derulat ancheta
Cazul prezentat este o dovadă clară a profesionalismului polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, fiind vorba despre o fraudă deosebit de gravă, cu un prejudiciu de 1.000.000 de lei, dar și despre o anchetă complexă care s-a încheiat cu o reușită remarcabilă: recuperarea integrală a sumei pierdute de victimă.
- Este un rezultat care merită subliniat, nu doar prin prisma valorii recuperate, ci și pentru că reflectă capacitatea poliției de a răspunde eficient la forme tot mai sofisticate de criminalitate.
Este vorba despre un caz din luna mai a acestui an, în care victima a fost contactată telefonic de un bărbat, care s-a recomandat ca fiind reprezentant al unei unități bancare și care i-a transmis că de pe contul său bancar ar fi fost efectuate plăți neautorizate, către o platformă de comerț on-line dintr-o altă țară. Imediat, victima a verificat și infirmat aceste activități.
Ulterior, a doua zi, în jurul orei 10.00, a fost apelată din nou, de pe un număr de telefon specific aceleiași unități bancare, prin metoda ”spoofing”.
De această dată presupusul angajat al băncii i-a spus că datele sale bancare ar fi fost compromise și că este necesară aplicarea unor măsuri de securitate și de reactualizare a datelor.
Sub acest pretext, victima a fost convinsă să instaleze pe telefonul personal mai multe aplicații de tip remote-control, care i-au permis infractorului accesul la telefon și autorizarea unei plăți, într-o singură tranșă, în valoare de 1.000.000 de lei către un cont bancar, al altei instituții bancare, din afara țării.
În timpul discuțiilor avute cu făptuitorul, în momentul confirmării efectuării tranzacției, victima a fost contactată de reprezentanții reali ai băncii, însă autorul, aflat încă în apel cu victima, i-a spus să nu răspundă, susținând că este vorba despre un apel efectuat de sistemul automat de comunicare cu clienții al băncii.
Apelul telefonic cu autorul a durat aproximativ trei ore, iar după acest timp, persoana vătămată a realizat că a fost victima unei înșelăciuni prin mijloace de comunicare utilizate în mediul on-line.
Fraudă informatică realizată cu metode specifice criminalității cibernetice moderne
Aceasta fraudă informatică despre care vorbim astăzi a fost executată cu metode specifice criminalității cibernetice moderne: tehnici de inginerie socială, spoofing pentru mascarea numărului apelantului, instalarea de aplicații de control de la distanță și, bineînțeles, manipulare psihologică.
Victima a fost convinsă să instaleze aplicații care au permis accesul infractorilor direct în contul bancar, ceea ce a dus la transferul unei sume uriașe într-un cont bancar emis de către o instituție financiar – bancară, cu sediul în străinătate.
Polițiștii botoșăneni au reușit să identifice greșelile comise de autori în derularea tranzacției, precum și modul de operare utilizat de către aceștia – elemente care au dus la localizarea rapidă a fondurilor și, implicit, la recuperarea lor integrală și anume suma menționată anterior, 1.000.000 lei, echivalentul a 200.000 euro.
Sursa foto: vivafm.ro
Actualitate
Grevă japoneză în educație! Sindicaliștii amenință cu proteste de amploare față de măsurile de austeritate preconizate

Sindicaliștii din educație au anunțat grevă japoneză miercuri, 18 iunie, fără afectarea activității în unitățile de învățământ, în bibliotecile centrale universitare și în institutele de cercetare.
Sindicaliștii din educație sunt nemulțumiți de propunerile vehiculate în ultima perioadă cu privire la unele măsuri care ar contribui la reducerea cheltuielilor bugetare și resping eventuale decizii care ar afecta domeniul învățământului.
Ministrul educației, Daniel David, consideră că motivul nemulțumirilor este un amestec de lucruri irelevante cu zvonuri și interpretări eronate, astfel că marți s-a întâlnit pentru discuții cu reprezentanții angajaților din învățământ. Aceștia i-au amintit că au trecut doi ani de la greva generală din 2023 și că promisiunile făcute atunci cadrelor didactice nu au fost respectate, arată romania-actualitati.ro
Printre altele, sindicaliștii din educație nu sunt de acord cu eliminarea indemnizației pentru titlul științific de doctor, întrucât, prin această măsură, veniturile salariaților care dețin acest titlu ar putea scădea cu aproximativ 550 de lei în valoare netă.
De asemenea, sindicaliștii contestă modificarea statutului de titular în învățământ și faptul că ar urma să-și desfășoare activitatea timp de opt ore pe zi în unitățile de învățământ.
„Oamenii vor purta ecusoane cu nişte slogane care sunt strict legate de motivele acțiunii în cauză. Orele se vor desfăşura normal. Acțiunea noastră nu afectează elevii sub nicio formă. Nu vorbim de o afectare a examenelor care vor fi în curs de derulare, dar, încă o dată, trebuie să înțeleagă clar clasa politică: nu își pot bate joc la nesfârșit de sistemul de învățământ. În situația în care nu țin cont de avertismentele noastre, să nu uite că nu este imposibil să retrăim ceea ce a fost în 2023”, a explicat Marius Nistor, președintele Federației „Spirul Haret”.
Sindicaliștii nu exclud o grevă generală, dacă nu se vor găsi soluții la doleanțele angajaților din educație.
„I-am spus și președintelui României că are toate pârghiile de a interveni în situația în care va constata că cei care vor prelua guvernarea vor face derapaje și vor lovi în sistemul educațional. Am spus că este posibil ca începutul de anul școlar viitor să fie perturbat cu proteste dacă vor fi măsuri care vor lovi în colegii noștri”, a declarat Simion Hăncescu, președinte al Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, citat de romania-actualitati.ro
Sursa foto: Edupedu
Actualitate
Tânăr reținut de polițiști pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de viol și tâlhărie

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul de Investigații Criminale au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 31 ani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de tentativă de viol și tâlhărie.
În fapt, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie de 66 de ani, din municipiul Botoșani, ar fi fost victima unei infracțiuni de tentativă la viol și tâlhărie, constând în aceea că în timp ce se deplasa pe o stradă din municipiul Botoșani, ar fi fost acostată de o persoană necunoscută, care, prin folosirea violenței, ar fi încercat să întrețină cu aceasta relații sexuale, însă victima a opus rezistență, reușind să se elibereze de agresor.
În același context, persoana bănuită de comiterea faptei ar fi sustras victimei o geantă cu bunuri, pe care aceasta o avea asupra sa.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au reușit să identifice persoana bănuită de comiterea faptei, un tânăr de 31 ani, din comuna Vorona și, ulterior, l-au condus la sediul unității de poliție, unde față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.
Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională a fost recuperat în totalitate și restituit victimei.
Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J Botoșani, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă de viol și tâlhărie.
-
Actualitatecu o zi in urma
Polițiștii de siguranță școlară dau startul campaniei „Dorințe îndeplinite la vârste potrivite” (foto)
-
Actualitatecu o zi in urma
Violența domestică, o gravă problemă socială! Implicarea Patriarhiei Române, prin cursuri de prevenire și sprijin moral
-
Actualitatecu o zi in urma
Tânăr reținut de polițiști pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de viol și tâlhărie
-
Actualitatecu o zi in urma
Grevă japoneză în educație! Sindicaliștii amenință cu proteste de amploare față de măsurile de austeritate preconizate
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Persoane transportate la spital, în urma unui accident rutier produs pe raza localității Lunca (foto)
-
Actualitatecu 2 zile in urma
APIA Botoșani anunță finalizarea Campaniei de depunere a Cererilor de plată pentru anul 2025
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Absolvenții de liceu, promoția 2025, sunt așteptați la AJOFM Botoșani pentru sprijin și consiliere (foto)
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Postul Sfinților Petru și Pavel. Când sunt zilele cu dezlegare la pește și ce trebuie să știe credincioșii