Actualitate
Un bărbat din Italia este cercetat de polițiști pentru lovire, dar și pentru infracțiuni la regimul rutier
La data de 18 august 2024, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 36 de ani, din Italia, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire sau alte violențe.
Din cercetări, a reieșit faptul că acesta, la data de 18 august 2024, în jurul orei 21.00, în timp ce se afla împreună cu alți trei bărbați, din comuna Brăești, în curtea unei locuințe aparținând uneia dintre victime, pe fondul unui conflict spontan, i-ar fi lovit atât cu pumnul, cât și cu un obiect tăietor-înțepător, provocându-le leziuni care au necesitat îngrijiri medicale.
Ulterior, bărbatul de 36 de ani a urcat la volanul autoturismului personal și a părăsit locul faptei, iar în scurt timp a intrat cu vehiculul într-un cap de pod. În urma impactului au rezultat doar pagube materiale. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Mai mult decât atât, rezultatul a fost pozitiv și în cazul testării pentru depistarea prezenței în organism a substanțelor psihoactive. Acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice.
Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani.
Actualitate
O nouă față a transportului urban din municipiul Botoșani. Mijloace de transport în comun noi, electrice și moderne! (galerie foto)
De la începutul lunii iulie, botoșănenii pot utiliza mijloace de transport în comun noi, electrice și moderne, echipate și pentru persoanele cu mobilitate redusă.
Tarifele de călătorie valabile pe raza municipiului Botoșani sunt de 4 lei iar traseele parcurse vor rămâne aceleași, informează reprezentanții Primăriei Municipiului Botoșani.
De asemenea, rămân în vigoare și categoriile de gratuități.
Rețeaua de transport public în comun se va moderniza nu doar prin operaționalizarea mijloacelor de transport ecologice ci și prin amenajarea stațiilor de încărcare lentă la autobază și de încărcare rapidă pe traseu.
- Nu cu mult timp în urmă, la sediul Primăriei Municipiului Botoșani, a fost semnat contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate în aria teritorială de competență a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Transport Metropolitan Botoșani”, atribuit operatorului SC Eltrans SA. Printre semnatari au fost primarii municipiului Botoșani, orașului Bucecea și comunelor Bălușeni, Curtești, Mihai Eminescu, Răchiți și Stăuceni.
În ceea ce privește Zona Metropolitană, obiectivul este ca toate cele 12 trasee prevăzute în programul de transport să fie funcționale înainte de începerea anului școlar 2026 – 2027, în condițiile finalizării tuturor procedurilor necesare.
- Informații referitoare la traseele și tarifele stabilite în Zona Metropolitană, pot fi consultate la următorul link:
https://aditmbt.ro/hbtm/wpcontent/uploads/2026/04/1.Contract_Delegare_ADITMBT.pdf
Din flota de transport public vor face parte 68 de autobuze, din care 38 de autovehicule cu lungimi de 10 m și alte 30 cu lungimi de 6 m.





Actualitate
Persoane transportate la spital în urma unui accident rutier, în care au fost implicate un autoturism și o autoutilitară
Trei persoane au ajuns la spital în urma unui accident rutier produs pe raza localității Vorona Mare, în urmă cu puțin timp. În eveniment au fost implicate un autoturism și o autoutilitară.
La caz au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere, una de descarcerare, precum și două ambulanțe aparținând Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani.
Salvatorii au constatat că nu erau persoane încarcerate.
Trei persoane au avut nevoie de ajutor medical. Acestea au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spital pentru îngrijiri de specialitate.
Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire a incendiilor.
Pentru a preveni astfel de evenimente, ISU Botoșani recomandă conducătorilor auto să manifeste prudență la volan și să respecte regulile de circulație, pentru siguranța proprie și a celorlalți participanți la trafic.
Actualitate
Zbor de instruire efectuat de un avion militar în spațiul aerian al județelor Botoșani și Suceava
Astăzi, pe parcursul a aproximativ trei ore, un avion militar va efectua zboruri de antrenament în spațiul aerian al județelor Botoșani și Suceava.
Este vorba despre un zbor de instruire, informează reprezentanții Prefecturii Botoșani.
Sursa foto: BoardingPass.ro/Dorin Cozma




