Botoșani
Ultima săptămână de cursuri înainte de vacanța mobilă 2025 pentru elevii din județul Botoșani
Elevii din 17 județe, printre care și cei din județul Botoșani, intră în ultima săptămână de cursuri înainte de vacanța mobilă 2025, care se desfășoară în perioada 24 – 28 februarie.
Toți elevii care intră în vacanță pe 24 februarie vor reveni la cursuri luni, 3 martie, când începe modulul 4, ultima etapă a anului școlar 2024-2025, care include simulările Evaluării Naționale și Bacalaureatului.
În județele Alba, Arad, Bacău, Botoșani, Brașov, Constanța, Covasna, Dolj, Galați, Harghita, Iași, Maramureș, Neamț, Satu Mare, Sibiu, Suceava și Tulcea, cursurile se vor încheia vineri, 21 februarie, apoi elevii încep vacanța mobilă de o săptămână. Aceasta marchează separarea dintre modulul 3 și modulul 4, în care sunt programate simulările examenelor naționale.
În săptămâna anterioară și cea curentă, elevii din alte județe au avut sau au perioada de pauză dintre modulele 3 și 4.
- Pentru elevii din județele care au intrat primii în vacanță, precum cei din Bistrița-Năsăud, cursurile modulului 4 au început pe 17 februarie. În cazul elevilor din București și alte 22 de județe, vacanța este în desfășurare în perioada 17-21 februarie.
Vacanța de schi, așa cum este cunoscută, a fost stabilită de fiecare inspectorat școlar în funcție de consultările cu părinții, elevii și partenerii instituționali și a fost instituită prima dată în anul școlar 2022-2023 la presiunea patronilor de resorturi de schi și instalații de transport pe cablu, conform edupedu.ro.
Calendarul anului școlar 2024-2025
- Modulul 3: de miercuri, 8 ianuarie 2025, până vineri, 7 februarie 2025, respectiv vineri, 14 februarie 2025, sau vineri, 21 februarie 2025, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene și al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ;
- Vacanța de schi/mobilă: o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 10 februarie – 2 martie 2025;
- Modulul 4: de luni, 17 februarie 2025, respectiv luni, 24 februarie 2025, sau luni, 3 martie 2025, la decizia inspectoratelor școlare județene/ al municipiului București, după caz, până joi, 17 aprilie 2025;
- Vacanța de primăvară: de vineri, 18 aprilie 2025, până duminică, 27 aprilie 2025;
- Modulul 5: de luni, 28 aprilie 2025, până vineri, 20 iunie 2025;
- Vacanța de vară: de sâmbătă, 21 iunie 2025, până duminică, 7 septembrie 2025.
Sursa foto: Turnul Sfatului
Administrație
O nouă față a transportului urban din municipiul Botoșani. Mijloace de transport în comun noi, electrice și moderne! (galerie foto)
De la începutul lunii iulie, botoșănenii pot utiliza mijloace de transport în comun noi, electrice și moderne, echipate și pentru persoanele cu mobilitate redusă.
Tarifele de călătorie valabile pe raza municipiului Botoșani sunt de 4 lei iar traseele parcurse vor rămâne aceleași, informează reprezentanții Primăriei Municipiului Botoșani.
De asemenea, rămân în vigoare și categoriile de gratuități.
Rețeaua de transport public în comun se va moderniza nu doar prin operaționalizarea mijloacelor de transport ecologice ci și prin amenajarea stațiilor de încărcare lentă la autobază și de încărcare rapidă pe traseu.
- Nu cu mult timp în urmă, la sediul Primăriei Municipiului Botoșani, a fost semnat contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate în aria teritorială de competență a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Transport Metropolitan Botoșani”, atribuit operatorului SC Eltrans SA. Printre semnatari au fost primarii municipiului Botoșani, orașului Bucecea și comunelor Bălușeni, Curtești, Mihai Eminescu, Răchiți și Stăuceni.
În ceea ce privește Zona Metropolitană, obiectivul este ca toate cele 12 trasee prevăzute în programul de transport să fie funcționale înainte de începerea anului școlar 2026 – 2027, în condițiile finalizării tuturor procedurilor necesare.
- Informații referitoare la traseele și tarifele stabilite în Zona Metropolitană, pot fi consultate la următorul link:
https://aditmbt.ro/hbtm/wpcontent/uploads/2026/04/1.Contract_Delegare_ADITMBT.pdf
Din flota de transport public vor face parte 68 de autobuze, din care 38 de autovehicule cu lungimi de 10 m și alte 30 cu lungimi de 6 m.





Actualitate
Zbor de instruire efectuat de un avion militar în spațiul aerian al județelor Botoșani și Suceava
Astăzi, pe parcursul a aproximativ trei ore, un avion militar va efectua zboruri de antrenament în spațiul aerian al județelor Botoșani și Suceava.
Este vorba despre un zbor de instruire, informează reprezentanții Prefecturii Botoșani.
Sursa foto: BoardingPass.ro/Dorin Cozma
Actualitate
Peste 700 de alergători sunt așteptați la cea de-a doua ediție a Maratonului Nordului Botoșani
Municipiul Botoșani se pregătește să găzduiască, în perioada 13-14 iunie 2026, cea de-a doua ediție a Maratonului Nordului Botoșani, un eveniment care aduce împreună sportul, cultura și comunitatea în inima orașului!
Organizat de Clubul Sportiv Nord, în parteneriat cu Primăria Municipiului Botoșani și cu sprijinul partenerilor instituționali și privați, Maratonul Nordului Botoșani a devenit într-un timp scurt unul dintre cele mai importante evenimente sportive din regiune. La ediția din acest an s-au înscris peste 700 de participanți din județul Botoșani, din întreaga regiune a Moldovei și din alte zone ale țării.
Competiția este destinată tuturor categoriilor de participanți, de la copii și începători până la alergători experimentați. Ediția din 2026 aduce și o premieră pentru municipiul Botoșani și pentru regiunea Moldovei: cursa de maraton pe distanța de 42 de kilometri, care completează probele de Cros Popular 5 km, Cros 10,5 km și Semimaraton.
Duminică, 14 iunie, centrul municipiului va deveni scena principală a competiției, odată cu desfășurarea tuturor curselor pentru adulți.
Traseul a fost conceput pentru a pune în valoare principalele repere ale municipiului și va traversa zone reprezentative precum Piața Revoluției, Pietonalul Unirii, Bulevardul Mihai Eminescu, Stadionul Municipal, Sala Polivalentă „Elisabeta Lipă”, Parcul „Mihai Eminescu”, Strada Nicolae Iorga, Strada Cuza Vodă, Calea Națională și Centrul Istoric.
Primăria Municipiului Botoșani susține organizarea unor astfel de competiții care contribuie la promovarea unui stil de viață sănătos, încurajează practicarea sportului și consolidează imaginea orașului ca destinație pentru evenimente de amploare.
„Maratonul Nordului Botoșani este mai mult decât o competiție sportivă. Este un eveniment care aduce comunitatea împreună, promovează un stil de viață sănătos și contribuie la dezvoltarea imaginii unui oraș modern, activ și deschis către evenimente de amploare. Mă bucur că tot mai mulți botoșăneni aleg să participe de la un an la altul și îi încurajez pe cât mai mulți să ni se alăture, fie la start, fie în rolul de susținători.
Astfel de evenimente arată că Botoșaniul are capacitatea de a găzdui competiții importante și de a atrage oameni din întreaga regiune, generând beneficii pentru oraș și pentru comunitate. Știu că restricțiile temporare de trafic pot crea un anumit disconfort, însă acestea sunt necesare pentru siguranța participanților și vor fi de scurtă durată. Vă mulțumesc pentru înțelegere și vă invit să transformăm împreună acest weekend într-o sărbătoare a sportului, a comunității și a Botoșaniului”, a declarat primarul municipiului Botoșani.
Pentru desfășurarea competiției în condiții de siguranță, vor fi instituite restricții temporare de circulație pe traseul de concurs. Primăria Municipiului Botoșani le mulțumește cetățenilor pentru înțelegere și îi invită să susțină participanții de pe marginea traseului, contribuind astfel la atmosfera unui eveniment care promovează energia, sănătatea și spiritul comunitar.
Maratonul Nordului Botoșani face parte din seria competițiilor Maratonul Nordului și reprezintă o oportunitate de a demonstra că municipiul Botoșani poate găzdui evenimente sportive de nivel înalt, cu impact pozitiv asupra comunității și asupra imaginii orașului.




