Actualitate
Tot mai multe cazuri de șoferi aflați sub influența băuturilor alcoolice, în trafic
Deși polițiștii au intensificat, în ultima perioadă de timp, activitățile care au drept scop creșterea gradului de disciplină rutieră, prin prevenirea și combaterea conducerii de autovehicule sub influența băuturilor alcoolice, a drogurilor sau a altor substanțe interzise, tot mai multe cazuri sunt depistate în trafic, de șoferi care săvârșesc infracțiuni la regimul rutier.
- La data de 28 aprilie 2024, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Botoșani au oprit pentru control, pe Bulevardul George Enescu, din municipiul Botoșani, un autoturism condus de un bărbat, de 36 de ani, din aceeași localitate.
Întrucât emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru prelevarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
- La data de 27 aprilie 2024, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au oprit pentru control, pe drumul public, din comuna Havârna, un autoturism condus de un tânăr, de 34 de ani, din aceeași localitate.
În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru prelevarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
- La data de 28 aprilie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au oprit pentru control, pe strada C.D. Gherea, din municipiul Dorohoi, un autoturism condus de un bărbat, de 37 de ani, din județul Iași.
În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru prelevarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În toate cazurile, polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Sursa foto: newsbv
Actualitate
Moartea lui Alexandru Macedon, unul dintre cei mai mari comandanți de oști ai lumii
La data de 10 iunie a anului 323 î.Hr. a murit Alexandru Macedon sau Alexandru cel Mare, unul dintre cei mai mari comandanți de oști ai lumii.
Fiu al regelui Filip al II-lea al Macedoniei, Alexandru cel Mare a construit un imperiu legendar înainte de moartea sa, la vârsta de 32 de ani.
El s-a născut în luna iulie a anului 356 î.Hr. în orașul Pella, capitala Macedoniei, iar la numai 10 ani, Alexandru a dovedit tuturor că are calitățile necesare unui mare conducător. Se spune ca un negustor i-a adus lui Filip un cal ce nu putea fi îmblânzit de nimeni și numai tânărul Alexandru a reușit să-l îmblânzească, iar acest cal îl va însoți pe viitorul rege în toate războaiele sale, până în îndepărtata Indie.
Când Alexandru împlinește 13 ani, regele Filip începe să îi caute un tutore care să se ocupe de educația lui și îl găsește în persoana marelui filosof Aristotel, care își pune amprenta asupra educației lui Alexandru și îl învață medicina, filosofia, religia, logica și arta.
La vârsta de 20 de ani, Alexandru devine regele Macedoniei, după ce tatăl său, Filip al II-lea este asasinat, iar din acel moment istoria lumii avea să se schimbe, deoarece Alexandru va pleca într-o campanie de cucerire ce avea să-i uimească pe toți contemporanii săi, ajungând unul dintre cei mai mari comandanți de oști din istorie.
Astfel, în anul 334 pleacă spre Asia Mică, pentru a cuceri Persia și pentru a elibera cetățile grecești de pe coasta de est a Mediteranei, iar în anul 333 î.Hr, marele rege persan Darius al III-lea îl întâmpină pe Alexandru la Issos, în fruntea unei armate formată din 85.000 de oameni, o armată enormă în acele vremuri. În bătălia de la Issos, Alexandru avea să dovedească geniul său militar, învingând-ul pe Darius, care fuge de la locul bătăliei, aceasta fiind prima înfrângere a unui rege persan în istoria de până atunci a acestui imperiu.
După ce cucerește Egiptul și fondează în delta Nilului orașul Alexandria, Alexandru cel Mare pătrunde în inima Imperiului Persan, traversează râurile Tigru și Eufrat obține victoria de la Guagamela, unde învinge din nou armata lui Darius, formată de această dată din 100.000 de soldați.
Alexandru cel Mare cucerește apoi și Persia Orientală, ajungând cu armata sa până în îndepărtata Indie. Următoarea campanie de cucerire avea să fie supunerea Arabiei, dar în data de 10 iunie 323 î.Hr. Alexandru moare la vârsta de 32 de ani, cel mai probabil de malarie, existând și unele versiuni cum că el ar fi fost de fapt otrăvit sau înjunghiat.
După moartea sa, teritoriile cucerite au fost pe rând pierdute de către generalii săi, iar visul lui Alexandru de a cuceri întreaga lume, s-a stins odată cu el.
(lecția de istorie de profesorul Viorel Guțu)
Sursa foto: descopera.ro
Actualitate
Condamnat la 20 de ani de închisoare în Franța pentru viol în grup, depistat de polițiștii de la Stânca
Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au depistat un cetățean moldovean, căutat de autorităţile din Franța pentru executarea unei pedepse privative de libertate de 20 de ani.
În data de 9 iunie, în jurul orei 19.20, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, la volanul unui autoturism, un cetățean al R. Moldova, în vârstă de 35 de ani.
La controlul de frontieră, polițiștii de frontieră au constatat că pe numele bărbatului este emisă, de către autoritățile din Franța, o alertă privind punerea în aplicare a unui mandat de arestare, acesta având de executat o pedeapsă privativă de libertate de 20 de ani de închisoare pentru săvârşirea mai multor infracțiuni sexuale.
Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoșani, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.
Actualitate
APIA a finalizat Campania 2026 de depunere a Cererilor de plată. Câți fermieri botoșăneni beneficiază de sprijin
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) – Centrul Județean Botoșani informează că vineri, 5 iunie, a fost finalizată Campania de depunere a Cererilor de plată aferente anului 2026, marcând totodată cea de-a 20-a campanie gestionată de instituție în sprijinul fermierilor.
La finalul Campaniei 2026, la nivel național au fost înregistrate:
- 334 cereri de plată;
- 766.322 hectare declarate.
Comparativ cu anul precedent, suprafața declarată a crescut cu 38.029 hectare, în timp ce numărul cererilor a scăzut cu 37.018.
La nivelul județului Botoșani, suprafața pentru care s-au solicitat subvenții este de 293.340 hectare, mai mare fața de suprafața de 292.711 hectare care a fost eligibilă la plată în campania 2025. Pe de altă parte, numărul de fermieri care au solicitat măsuri de sprijin a scăzut de la 25.602 la 24.031, cu 1.571 de fermieri mai putini față de anul trecut.
Această evoluție confirmă continuarea procesului de consolidare a exploatațiilor agricole, prin comasarea terenurilor și creșterea dimensiunii fermelor, cu efecte pozitive asupra eficienței și competitivității sectorului agricol.
Finalizarea Campaniei 2026 reprezintă rezultatul efortului comun al fermierilor și al echipei APIA, precum și al implicării continue a instituției pentru gestionarea eficientă a fondurilor destinate agriculturii și sprijinirea beneficiarilor.
APIA va continua să asigure gestionarea etapelor specifice Campaniei 2026, cu respectarea prevederilor legislației europene și naționale aplicabile, precum și a procedurilor de lucru aprobate la nivelul instituției, dau asigurări reprezentanții instituției.
-
Actualitatecu o zi in urmaCondamnat la 20 de ani de închisoare în Franța pentru viol în grup, depistat de polițiștii de la Stânca
-
Actualitatecu 2 zile in urmaAPIA a finalizat Campania 2026 de depunere a Cererilor de plată. Câți fermieri botoșăneni beneficiază de sprijin
-
Politicăcu o zi in urmaPremierul desemnat Eugen Tomac: miercuri va fi definitivată formula guvernamentală
-
Actualitatecu o zi in urmaMoartea lui Alexandru Macedon, unul dintre cei mai mari comandanți de oști ai lumii




