ȘTIRI DIN:
Data: 05/09/2026

Actualitate

Tineri arestați pentru trafic de droguri și efectuarea de operațiuni cu produse psihoactive (foto)

Publicat

pe

În urma activităților desfășurate, de către polițiștii Serviciului de Combaterea a Criminalității Organizate Botoșani, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Suceava, la data de 30 septembrie 2024, a fost dispusă reținerea a 7 persoane (cu vârste între 17 și 37 de ani), cercetate pentru constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc, efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, deținere de droguri de risc și mare risc, în vederea consumului, fără drept, complicitate la trafic de droguri de risc și mare risc și complicitate la efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.

  • În sarcina uneia dintre persoane, de 24 de ani, s-a reținut și comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Din actele de urmărire penală a rezultat că, începând cu luna noiembrie 2023, în scopul obținerii de foloase materiale în mod facil, persoanele în cauză ar fi constituit o grupare infracțională organizată, specializată în vânzarea de droguri de risc și mare risc și substanțe cu efect psihoactiv.

  • Încă de la constituire și până în luna iunie 2024, acestea ar fi acționat pe două paliere, de organizare și coordonare, respectiv de execuție.

Astfel, două dintre acestea, în calitate de lideri, ar fi procurat diferite cantități de canabis, MDMA, substanță cristalină 4 – CMC, cocaină, metamfetamină și 2 MMC pe care ulterior, membrii  grupului infracțional din cadrul rețelei de distribuție stradală le-ar fi comercializat pe bază de comenzi telefonice.

Pe parcursul administrării probatoriului, persoanele în cauză au fost depistate de organele judiciare în timp ce ar fi avut asupra lor sau în autoturismele pe care le-ar fi utilizat cantități de droguri de risc și mare risc, precum și  substanțe cu efect psihoactiv care au fost ridicate și indisponibilizate.

De asemenea, la finele anului 2023, unul dintre liderii grupului a fost depistat, în orașul Gura Humorului, județul Suceava, în timp ce ar fi condus un autoturism pe drumurile publice fiind sub influența substanțelor psihoactive, respectiv metamfetamină.

În cursul zilei de marți, 1 octombrie 2024, judecătorul de drepturi și libertăți a dispus arestarea preventivă a 6 persoane, față de alte 3 persoane, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Suceava luând măsura controlului judiciar.

  • Două dintre persoanele cercetate, în prezenta cauză (ambele de 19 ani) se află sub măsura arestului preventiv, dispusă în alte dosare penale.

Reamintim faptul că, la începutul lunii iunie 2024, procurorii DIICOT au documentat activitatea infracțională a unei persoane, care ar fi deținut și comercializat diferite cantități de droguri de mare risc (cocaină), către consumatori din județul Botoșani.

În urma unor percheziții efectuate în locuința și în autoturismul persoanei cercetate, au fost descoperite și ridicate peste 230 de grame de cocaină, 134 de grame de substanță cristalină 4-CMC, 516 comprimate de ecstasy și peste 430 de grame de substanță psihoactivă 2-MMC, ambalate în diverse pungi și casolete, mai multe cântare, peste 140.000 de lei, precum și alte mijloace de probă.

La data de 9 iunie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Suceava au reținut o persoană, pentru 24 de ore, iar la data de 10 iunie 2024, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Suceava a dispus arestarea preventivă a persoanei reținute, pentru 30 de zile.

  • La fel ca în luna iunie, și acum suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Totodată, acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combaterea a Criminalității Organizate Suceava, Brigăzii de Combaterea a Criminalității Organizate Iași, luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Botoșani și jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani și Brigăzii Mobile de Jandarmi Bacău, precizează reprezentanții IPJ Botoșani.

Organele de anchetă fac precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Actualitate

Aflat în străinătate, un bărbat și-a amenințat partenera de viață printr-o aplicație de mesagerie

Publicat

pe

La data de 6 august 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 8 Flămânzi  au emis ordin de protecție provizoriu față de un bărbat, de 46 de ani, pentru faptul că, în timp ce se afla pe teritoriul altui stat, și-ar fi amenințat partenera, prin intermediul unor mesaje transmise printr-o aplicație de mesagerie, creându-i acesteia o stare de temere.

Ordinul de protecție a fost emis pe o perioadă de 5 zile, iar bărbatul are obligația de a nu reveni la domiciliul comun, întrucât trebuie să păstreze o distanță de 50 de metri față de locuință și față de partenera sa.

Mai mult decât atât, a fost dispusă și măsura monitorizării electronice, urmând ca acestuia să îi fie montat un dispozitiv de monitorizare la revenirea în țară.

În situația în care nu sunt respectate aceste obligații, se vor demara cercetări pentru infracțiunea de încălcare a ordinului de protecție, iar față de bărbat poate fi dispusă o măsură privativă de libertate.

Măsurile de siguranță care se pot lua în cazul violenței în familie

Măsurile de siguranţă au ca scop eliminarea stării de pericol public şi prevenirea infracţionalităţii în general.

Astfel,  Legea nr. 217/2003 Rep., pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, prevede instituirea Ordinului de protecţie. Potrivit prevederilor art.23, ordinul de protecţie reprezintă hotărârea emisă de instanţa de judecată cu caracter provizoriu, prin care aceasta dispune, la solicitarea unei persoane a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei, una sau mai multe dintre următoarele măsuri/obligaţii/interdicţii:

  • evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;
  • reintegrarea victimei, și după caz, a copiilor în locuința familiei;
  • obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de copiii acesteia sau față de alte rude ale acesteia, ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ ale victimei.
  • interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau orice alt mod cu victima.

Victima violenței în familie se poate adresa:

  • Poliției pentru a depune o plângere;
  • unei unități spitalicești, pentru a primi îngrijiri medicale;
  • Medicului legist pentru a obține certificat medico legal;
  • Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului pentru a beneficia de servicii sociale complexe, mai ales în cazul în care sunt implicați copiii victimei.

Sursa foto: sursazilei.ro

Citeste mai mult ...

Actualitate

Șoferiță cu mult tupeu: a fost reținută de polițiști pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului

Publicat

pe

La data de 6 august 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unei femei, de 49 de ani, din comuna Todireni, cercetată pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că, în aceeași zi, aceasta ar fi condus un autoturism, în localitatea Todireni, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

La testarea cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 1,43 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Femeia a fost reținută pentru 24 de ore și introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Botoșani.

Sursa foto: tvrinfo.ro

Citeste mai mult ...

Actualitate

Știați că oamenii care trăiesc astăzi sunt împărțiți în generații distincte? (foto)

Publicat

pe

Fiecare grup a fost modelat de evenimentele, tehnologiile și mentalitățile timpului în care a crescut — de la oameni marcați de războaie până la copii care învață cu ajutorul inteligenței artificiale.

  • Generația Silențioasă (1926–1945)

Formată în anii crizei și ai conflictelor mondiale, această generație a învățat disciplina, economia și respectul pentru tradiții. Sunt oameni discreți, stabili și extrem de muncitori.

  • Baby Boomers (1946–1964)

Au venit pe lume în perioada de prosperitate de după război. Optimiști și dedicați carierei, mulți dintre ei au lucrat o viață întreagă în același loc.

  • Generația X (1965–1979)

Crescuți între analog și digital, sunt independenți, pragmatici și adesea sceptici. Au prins televizoarele cu tub, casetele, dar și începuturile internetului.

  • Millennials (1980–1994)

Generația care a crescut odată cu internetul. Sunt adaptabili, orientați spre colaborare și pun mare preț pe echilibrul dintre muncă și viața personală.

  • Generația Z (1995–2009)

Primii adevărați nativi digitali. Pentru ei, tehnologia e instinctivă. Sunt rapizi în gândire, autentici și obișnuiți să se adapteze constant.

  • Generația Alpha (2010–2024)

Copiii lumii hiperconectate. Învăță aplicații educaționale de mici, folosesc realitate augmentată și interacționează natural cu roboți sau AI.

  • Generația Beta (2025–2039)

Va fi primul grup care va trăi complet într-o societate dominată de automatizare și inteligență artificială — în educație, sănătate, transport, muncă și divertisment. Pentru ei, tehnologia avansată va fi pur și simplu normalitatea de zi cu zi.

Sursa: Atlas Geografic

Sursa foto/rowebmedia.ro

Citeste mai mult ...

ULTIMA ORĂ

Actualitate4 săptămâni in urma

Aflat în străinătate, un bărbat și-a amenințat partenera de viață printr-o aplicație de mesagerie

La data de 6 august 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 8 Flămânzi  au emis ordin de...

Politică4 săptămâni in urma

PSD nu susţine demersul AUR de suspendare a preşedintelui Nicuşor Dan

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a lansat o platformă online care prezintă stadiul demersului de suspendare a preşedintelui Nicuşor Dan,...

Actualitate4 săptămâni in urma

Șoferiță cu mult tupeu: a fost reținută de polițiști pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului

La data de 6 august 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au emis ordonanță de...

Stiri nationale4 săptămâni in urma

Litoralul românesc, o destinație sigură, susține șeful Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor

După o lună de controale, reprezentanții Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor au ajuns la concluzia că serviciile sunt mai bune...

Actualitate4 săptămâni in urma

Știați că oamenii care trăiesc astăzi sunt împărțiți în generații distincte? (foto)

Fiecare grup a fost modelat de evenimentele, tehnologiile și mentalitățile timpului în care a crescut — de la oameni marcați...

Actualitate4 săptămâni in urma

Seceta prelungită și temperaturile extreme din această vară încep să producă pagube importante în sectorul agricol

Potrivit fermierilor, mii de hectare de culturi sunt deja compromise, iar resursele de apă sunt drastic diminuate. În acest context,...

Eveniment

CURS VALUTAR

Politică

PROGNOZA METEO

Stiri din Botoșani

Actualitateo lună in urma

Gara Botoșani, o veche și minunată stație feroviară din Moldova

A fost proiectată în 1867, odată cu linia de cale ferată și a fost inaugurată în anul 1872, odată cu...

Administrație2 luni in urma

O nouă față a transportului urban din municipiul Botoșani. Mijloace de transport în comun noi, electrice și moderne! (galerie foto)

De la începutul lunii iulie, botoșănenii pot utiliza mijloace de transport în comun noi, electrice și moderne, echipate și pentru...

Actualitate2 luni in urma

Zbor de instruire efectuat de un avion militar în spațiul aerian al județelor Botoșani și Suceava

Astăzi, pe parcursul a aproximativ trei ore, un avion militar va efectua zboruri de antrenament în spațiul aerian al județelor...

Actualitate3 luni in urma

Peste 700 de alergători sunt așteptați la cea de-a doua ediție a Maratonului Nordului Botoșani

Municipiul Botoșani se pregătește să găzduiască, în perioada 13-14 iunie 2026, cea de-a doua ediție a Maratonului Nordului Botoșani, un...

Actualitate3 luni in urma

APIA Botoșani reamintește fermierilor că termenul limită de depunere a cererilor de plată este 5 iunie 2026

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) – Centrul Județean Botoșani informează că se va lucra cu program prelungit...

Botoșani4 luni in urma

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe cinstit la Botoșani prin rugăciune și Liturghie arhierească (foto)

Sute de credincioși au participat, în ziua de prăznuire a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, la Sfânta Liturghie săvârșită la biserica...

Actualitate5 luni in urma

Atenționări din partea APIA pentru fermierii care ard miriștile

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) – Centrul Județean Botoșani atrage atenţia fermierilor care primesc subvenții că au...

Divertisment

Anunțuri si informări

Momentul de cultură

Actualitate