Actualitate
Tânără rănită după ce a căzut de pe bicicletă, transportată la ambulanță cu o șenilată (foto)
O tânără, în vârstă de 25 de ani, din localitatea Cătămărăști Deal, rănită după ce a căzut de pe bicicletă, a avut nevoie de ajutorul pompierilor militari pentru a ajunge la ambulanță.
Evenimentul a avut loc în pădurea Ipotești, într-o zonă greu accesibilă dintre Lacul cu Nuferi și Observator, în această după-amiază.
La caz s-a deplasat, inițial, un echipaj aparținând Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani.
Cadrele medicale au constatat faptul că nu o pot transporta la ambulanță și au solicitat sprijinul pompierilor.
Un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu o șenilata a ajuns, în cel mai scurt timp, la tânăra rănită și a adus-o, în siguranță, la ambulanța SAJ.
Ulterior, pacienta a ajuns la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Pompierii militari sunt la datorie 24 de ore din 24, gata pentru a vă sprijini în situații de urgență, dau garanții reprezentanții ISU Botoșani.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.

Actualitate
Autoturism în valoare de peste 80.000 de euro, furat din Elveția, descoperit de polițiștii de frontieră botoșăneni
Polițiștii de frontieră botoșăneni efectuează cercetări în cazul unui cetățean român care circula cu un autoturism înmatriculat în Polonia, ce figura în bazele de date ca fiind furat din Elveția.
În data de 10 noiembrie 2026, polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani, în cooperare cu cei din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Dorohoi, au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea traficului cu autoturisme furate, în zona de competență.
Astfel, în jurul orei 10.30, polițiștii de frontieră au identificat un autoturism înmatriculat în Polonia, aflat în posesia unui bărbat. Întrucât existau suspiciuni cu privire la situația juridică a vehiculului, au fost efectuate verificări suplimentare.
În urma acestora, polițiștii de frontieră au constatat că autoturismul figurează în bazele de date ca fiind furat, cu o alertă în vederea confiscării, introdusă de autoritățile din Elveția.
În ceea ce privește proveniența mașinii, bărbatul a declarat că a achiziționat-o din Ungaria, contra sumei de 36.000 de euro, susținând că nu avea cunoștință despre faptul că autoturismul era implicat într-un litigiu.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire.
Actualitate
Atenție la înșelăciunile prin mijloace de comunicare la distanță!
Polițiștii botoșăneni atrag atenția asupra riscurilor asociate înșelăciunilor comise prin intermediul aplicațiilor de mesagerie, apelurilor telefonice și altor mijloace de comunicare la distanță, prin care persoanele sunt determinate să transfere bani sub diferite pretexte.
Un astfel de caz a fost sesizat în cursul zilei de luni, 26 octombrie, de către un bărbat de 80 de ani, din județul Botoșani, care a fost contactat prin intermediul unei aplicații de mesagerie, de către un individ care s-a prezentat drept medic în Afganistan și a susținut că a economisit o sumă mare de bani, pe care dorește să o trimită unei persoane care are nevoie de ajutor.
Sub acest pretext, că ar dori să îi trimită suma pe care a economisit-o, persoana vătămată a fost convinsă să efectueze mai multe transferuri bancare, în valoare totală de 16.500 de lei, care ar fi reprezentat taxe vamale și alte cheltuieli aferente trimiterii coletului cu bani. Ulterior, bărbatul a realizat că a fost victima unei înșelăciuni.
Pentru prevenirea unor astfel de fapte, polițiștii recomandă să manifestați prudență și să verificați orice solicitare de bani primită prin telefon sau prin intermediul aplicațiilor de comunicare.
Dacă ați fost victima unei astfel de înșelăciuni sau suspectați o tentativă de fraudă, sesizați poliția și contactați banca pentru a solicita, dacă este posibil, blocarea ori recuperarea transferului. Păstrați mesajele, numerele de telefon, dovezile plăților și orice alte informații care pot sprijini cercetările ulterioare.
Sursa foto: Radio Chișinău
Actualitate
Tânăr în arestul poliției după ce a fost prins la volanul unui autoturism sub influența alcoolului și fără permis de conducere
La data de 26 octombrie 2026, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe drumul național, DN 29A, în comuna Ibănești, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 6 Pomârla au oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani, din comuna Nicșeni.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Mai mult decât atât, în urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului.




