La data de 25 februarie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul de Investigații Criminale au emis ordonanță de reținere pe numele a trei...
Un număr de 300 locuri sunt puse la dispoziția tinerilor care își doresc să urmeze cursurile Școlii de Subofițeri Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” din...
Vineri, 14 februarie, și sâmbătă, 15 februarie 2025, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate...
Polițiștii din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase au demarat cercetări în cadrul unui dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor...
Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, din municipiul Botoșani cercetat sub aspectul...
Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs în localitatea Aurel Vlaicu, în această după-amiază. În eveniment au fost implicate...
Şomajul în rândul tinerilor atinge cote alarmante în ţara noastră şi se apropie de 27%. Totodată, o cercetare făcută de Banca Națională a României arată că...
Polițiștii au stabilit că aceștia au rulat în conturi și retras peste 30.000 de euro câștigați la jocurile de noroc, care figurau ca venituri ale unor...
Un tânăr, în vârstă de 21 de ani, a ajuns la spital după ce s-a răsturnat cu autoturismul, pe un drum din localitatea Mănăstireni. S-a întâmplat...
Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpaților G.V.V., în vârstă de 34 de ani, și M.C.D.,...
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele a patru tineri, cu vârstele cuprinse între 17 și...
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 21 de...
Utilizarea excesivă a diferitelor gadgeturi electronice, în poziții nu tocmai normale pentru coloana vertebrală, deformează spatele astfel că tot mai mulţi tineri și adolescenți sunt diagnosticaţi...
Centrul Cultural Misionar Doxologia din Iași anunță încheierea proiectului „NU Burnout‑ului, DA lecturii! Dosoftei 400”. Desfășurat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Inspectoratul Școlar Județean...
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul de Investigații Criminale au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele a doi tineri, de...
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul de Investigații Criminale au documentat activitatea infracțională a trei tineri, din municipiul Botoșani, bănuiți de comiterea infracțiunii de...
Sute de tineri au fost prezenți la Cinema „Unirea” unde au putut interacționa și asculta poveștile de viață a doi foști consumatori de droguri. La eveniment...