Actualitate
Mai mulți tineri au fost reținuți de polițiști, în ultimele 24 de ore, pentru furt calificat
Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, din municipiul Botoșani cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat.
În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că acesta, la data de 22 ianuarie 2025, în jurul orei 23.00, în timp ce se afla pe strada Mihail Kogălniceanu, ar fi sustras victimei, o borsetă în care se afla bani, documente și bunuri personale.
- Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, pentru 24 de ore, ulterior, față de acesta fiind dispusă măsura controlului judiciar.
De asemenea, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Vlădeni au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele a doi tineri, din comuna Vlădeni, bănuiți de comiterea infracțiunii de furt calificat.
Din cercetări a reieșit faptul că cei doi, în perioada 21 ianuarie – 4 februarie 2025, ar fi sustras din curtea unui depozit de materiale de construcție, mai multe bunuri, creând un prejudiciu de aproximativ 3.000 de lei, care a fost recuperat și restituit persoanei vătămate.
Și în acest caz, cei doi au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J Botoșani, iar cercetările sunt continuate pentru infracțiunea de furt calificat.
Sursa foto:
Actualitate
Întâlnire emoționantă cu scriitoarea Alexandra Costache-Babcinschi la Biblioteca Municipală Dorohoi (foto)
Primăria Municipiului Dorohoi și Biblioteca Municipală „Păstorel Teodoreanu” din localitate vă invită sâmbătă, 20 iunie 2026, de la ora 13.00, la o întâlnire emoționantă cu scriitoarea Alexandra Costache-Babcinschi, autoarea mai multor cărți de referință, printre care „Coborârea în infern în ciclurile de mistere din York, Towneley și Chester” și „Lupul, monstrul evului mediu”.
Evenimentul intitulat „Despre lighioane, demoni și oameni. Chipurile fiarei și chipurile luminii” va avea loc în sala de lectură a Bibliotecii Municipale Dorohoi.
Alexandra Costache-Babcinschi este fiica reputatului profesor și scriitor Lucian Costache, care, în anii 90, a predat limba și literatura română la Colegiul Național „Grigore Ghica” din municipiul Dorohoi.
Lucian Costache, autor a numeroase lucrări şi volume de poezie, s-a născut în Bucureşti, la data de 30 octombrie 1952, a absolvit Facultatea de Română-Franceză din cadrul Univ. „Al. I. Cuza” din Iaşi, activând ca profesor și în cadrul Colegiului „I.C. Brătianu” din Piteşti, locul său de baștină.

Actualitate
Leul românesc s-a depreciat în raport cu principalele valute
Potrivit cursului anunţat de BNR, moneda europeană valorează 5 lei şi 23 de bani.
După aprecierea uşoară de la începutul săptămânii, leul a scăzut miercuri atât în raport cu euro, cât şi cu dolarul american.
Potrivit cursului anunţat de BNR, moneda europeană valorează 5 lei şi 23 de bani, sub recordul istoric din 6 mai, atunci când euro a atins valoarea de 5 lei şi 27 de bani, dar peste cotaţia din 28 aprilie, când un euro valora 5 lei şi 10 bani,
Leul a scăzut şi în raport cu dolarul american, la 4 lei şi 51 de bani, iar cotaţia faţă de lira sterlină s-a menţinut la 6 lei şi 5 bani.
Sursa foto: stiripesurse.ro
Actualitate
Accidentul vascular cerebral: ce este, cum îl recunoaştem și cum îl putem preveni
Accidentul vascular cerebral (AVC) este a doua cauză principală de dizabilitate și deces la nivel mondial. Un accident vascular cerebral poate schimba viața într-o fracțiune de secundă. Nu doare la început, nu te avertizează clar și nu apare doar la vârstnici. De aceea, este vital să știm ce este, cum îl recunoaștem și, mai ales, cum îl putem evita.
Ce este accidentul vascular cerebral (AVC) și cum apare?
Există două tipuri principale de AVC:
- Ischemic (80-87% din cazuri): cauzat de blocarea unei artere din creier, de obicei din cauza unui cheag de sânge, cel mai frecvent provenit din inimă, sau din cauza unor plăci de aterom (grăsimi depuse pe pereţii vaselor).
- Hemoragic (13-20% din cazuri): un vas de sânge se rupe (cea mai frecventă cauză fiind hipertensiunea arterială netratată) și sângele se revarsă în ţesutul cerebral sau în jurul acestuia. Acest lucru provoacă leziuni la nivelul creierului, ducând la simptome grave precum cefalee intensă, paralizie, confuzie, comă sau chiar deces.
Principalii factori de risc (modificabili)
De cele mai multe ori, AVC-ul este rezultatul unor modificări lente, dar periculoase, care se instalează în organism cu ani înainte. Tensiunea arterială mare, colesterolul crescut, fumatul, diabetul, obezitatea, sedentarismul sau apneea în somn (care indirect poate conduce la un AVC prin creșterea valorilor tensionale) par inofensive la început. Nu dor, nu deranjează vizibil, dar, în tăcere, ele atacă vasele de sânge și pregătesc terenul pentru un AVC.
Când apare accidentul, efectele pot fi dramatice: pierderea vorbirii, paralizie, tulburări de echilibru, tulburări de vedere sau chiar deces. Un AVC ischemic poate fi tratat mult mai eficient dacă pacientul ajunge la spital în primele 3-5 ore.
Prevenția face diferența. Controalele regulate pot depista din timp afecțiuni precum hipertensiunea, diabetul sau colesterolul crescut. Tratamentele simple, urmate corect, pot opri aceste boli înainte să ducă la complicații severe, cum este AVC-ul.
Un articol de dr. Maria Mirabela Manea
(Material realizat de Centrul de Inovație și e-Health din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, preluat de pe site-ul ziarullumina.ro)
Sursa foto: UMFCD/ziarullumina.ro




