ȘTIRI DIN:
Data: 15/10/2026

Actualitate

Sfântul Nicolae, făcătorul de minuni, îndreptătorul credinţei şi chipul blândeţilor (foto)

Publicat

pe

În fiecare an în a şasea zi a lunii decembrie îl sărbătorim pe Sfântul Nicolae pe care troparul îl numeşte „îndreptător credinţei şi chip blândeţilor, învăţător înfrânării” care „a dobândit cu smerenia cele înalte şi cu sărăcia cele bogate”.

Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni, este unul dintre cei mai iubiţi sfinţi ai Bisericii Ortodoxe, care-l cinsteşte astăzi, dar şi la 9 mai, când marcăm mutarea moaştelor lui la Bari. În fiecare zi de joi este cinstit alături de cei 12 Apostoli.

Pentru noi, românii ortodocşi, el este şi bunul Moş Nicolae care ne aduce daruri. El este expresia Dăruitorului care aduce copiilor de diferite vârste daruri în noaptea de 5 spre 6 decembrie. Este iubit şi aşteptat cu nerăbdare de toţi oamenii, indiferent de vârstă sau stare socială.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel ne spune că „Sfântul Nicolae este un învățător – nu doar prin cuvinte, ci mai ales prin fapte – al dărniciei sau al iubirii milostive a lui Hristos care se manifestă prin oamenii milostivi. Iar aceşti oameni darnici devin mâinile iubirii milostive a lui Hristos, prin care El îi ajută pe cei aflați în nevoi”.

Astfel, pentru noi, creştinii ortodocşi români, Sfântul Nicolae este icoana Dăruitorului care ne aduce cadouri în Anotimpul colindelor în chipul lui Moş Nicolae şi ne descoperă frumuseţea copilăriei plină de bunătate şi iubire. Arhiepiscopul Mirelor Lichiei este „un model de stăruinţă în credinţa ortodoxă, de iubire faţă de Dumnezeu şi de semeni, mai ales faţă de cei în suferinţă şi de copii”, după cum scrie părintele profesor Mircea Păcurariu.

El s-a născut în Patara din provincia Licia, din Asia Mică, în a doua jumătate a secolului al 3-lea, din părinţi evlavioşi şi bogaţi, care l-au crescut în credinţa creştină. Mişcat de râvna urmării lui Hristos, a hotărât să călătorească spre a se închina la Locurile Sfinte, unde a trăit şi a predicat Mântuitorul. După pelerinajul în Ţara Sfântă s-a întors la Patara, unde a trăit împlinind prin fapte cuvintele Evangheliei lui Hristos.

Sinaxarul ne spune că Sfântul Nicolae a strălucit prin viaţa sa ascetică, iar pentru virtuţile sale este hirotonit Episcop al cetăţii Mira din provincia Licia. El are o amplă activitate de vestire a Evangheliei lui Hristos, care duce la convertirea multor locuitori păgâni din Mira. Este arestat pentru vestirea credinţei creştine, fiind supus mai multor chinuri. Este eliberat când vine la conducerea Imperiului Roman Sfântul Constantin cel Mare. Participă la Sinodul I Ecumenic de la Niceea din anul 325, unde apără dreapta credinţă. După ce s-a întors de la Sinod a continuat lucrarea sa pastorală până la trecerea sa la viaţa veşnică, către jumătate secolului al 4-lea.

Sfântul Nicolae a făcut multe minuni, aşa cum aflăm din relatările aghiografice ale vieţii sale, neuitându-i pe cei care-i cer ajutorul nici după mutarea sa la Domnul. Este cinstit atât în Răsărit, cât şi în Apus fiind foarte iubit de credincioşi. El este ocrotitorul navigatorilor. Multe biserici din lumea ortodoxă îl au ca ocrotitor şi astăzi sunt în zi de mare sărbătoare.

Cei care participă la sfintele slujbe oficiate în cinstea Sfântului Nicolae ascultă frumoasele cântări pe care Biserica le dedică prăznuirii Ierarhului făcător de minuni din Mira Lichiei. Din imnografia zilei aflăm că Sfântul Nicolae este „liman neînviforat şi zid nebiruit”, „turn de apărare şi poartă de pocăinţă”, iar Luminânda ne îndeamnă: „Pe marele arhipăstor şi Ierarh, întâiul-stătător al celor din Mira, pe Nicolae, toţi să-l lăudăm…”.

Sfântul Nicolae este „frumuseţea Ierarhilor şi fala Părinţilor, izvorul minunilor şi prea marele ocrotitor al credincioşilor” şi „ocrotitor fierbinte al Bisericii lui Hristos”. Cântările Utreniei îl numesc „omul lui Dumnezeu” şi „slujitor al Domnului”, care „s-a arătat întreg, curat şi nestricat cu duhul”, împlinind Evanghelia lui Hristos şi punându-şi sufletul pentru credincioşii săi.

Evlavia românilor la Sfântul Nicolae este de veacuri, mărturie fiind icoanele din casele credincioşilor închinate lui, dar şi bisericile cu hramul Sfântului Ierarh al Mirelor Lichiei pe care le întâlneşti în localităţile din ţara noastră.

Să nu uităm că cele mai vechi ctitorii voievodale din Ţara Românească şi Moldova sunt puse sub ocrotirea Sfântului Nicolae: Biserica Domnească de la Curtea de Argeş şi Mănăstirea Bogdana de la Rădăuţi. În capitala noastră, cel mai popular sfânt este Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, după cum arată Preafericitul Părinte Patriarh Daniel: „În Bucureşti, 44 de biserici au hramul Sfântului Nicolae, fie primul hram, fie al doilea sau al treilea. Aceasta înseamnă că în capitala României sfântul cu cea mai mare popularitate este Sfântul Nicolae. Niciun alt sfânt nu are în Bucureşti atâtea biserici sub ocrotirea lui cum are Sfântul Nicolae”.

Poporul nostru dreptcredincios îl cinsteşte astăzi cu multă evlavie pe Sfântul Nicolae şi citindu-i acatistul îl roagă: „O, preaminunate părinte Nicolae, plângem și alergăm către al tău sprijin, aducând ție acum această puțină rugăciune, ca să ne izbăvești de chinul cel de veci prin rugăciunile tale, ierarhe prealăudate, și să ne învrednicești veșnicei Împărății, ca dimpreună cu tine să cântăm cântarea lui Dumnezeu: Aliluia!”

(articol de preot Ciprian Florin Apetrei, publicat în Ziarul Lumina)

Actualitate

Garda Forestieră a lansat o nouă platformă digitală pentru sesizări și urmărirea controalelor

Publicat

pe

A fost lansată noua platformă digitală a Gărzii Forestiere, care le permite celor care depun reclamaţii legate de tăierile ilegale să afle în timp real care sunt urmările demersului, de la controale până la amenzi.

Ministrul interimar al Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu: Platforma digitală a Gărzii Forestiere va însemna că absolut toate petiţiile şi sesizările vor fi înregistrate în platformă, controalele care vor fi făcute vor fi înregistrate în platformă, se va şti foarte clar unde au fost identificate prejudicii, se va şti foarte clar dacă au fost date amenzi sau nu şi va putea absolut orice cetăţean să-şi urmărească petiţia, să vadă exact dacă s-a rezolvat între timp şi care a fost concluzia respectivului control.

Ministrul interimar al Mediului a mai declarat că oamenii pot să solicite şi participarea la controlul de pe teren în cazul pe care l-au semnalat.

În primele şase luni ale anului, Garda Forestieră a făcut cu 10% mai multe controale faţă de aceeaşi perioadă din 2025, iar prejudiciile constatate se apropie de patru milioane de lei, potrivit romania-actualitati.ro

Platforma poate fi accesată la adresa https://app.gfn.gov.ro/acasa

Sursa foto: radiooltenia.ro

Citeste mai mult ...

Actualitate

Culorile și aromele variate ale toamnei se datorează unor compuși care ne susțin sănătatea

Publicat

pe

Luna octombrie, sau Brumărel, cum este denumită în tradiția populară, una dintre cele mai frumoase luni ale anului, ne oferă un spectacol de culoare, când frunzele îşi intensifică nuanţele, variind de la galben la portocaliu, roșu și arămiu, dar şi multe fructe şi legume. Merele sunt reprezentative pentru această lună, iar beneficiile lor pentru sănătate sunt proverbiale, fiind surse bogate de vitamine, precum vitaminele C, E și B6, de minerale, precum potasiul, calciul, magneziul, manganul, zincul și fierul, și de polifenoli, precum procianidinele. Gutuile, pe de altă parte, sunt cel mai probabil vestitele „mere de aur” din povești, iar ciupercile ocupă un loc de cinste între roadele toamnei.

Deși neașteptat poate, calciul este prezent în mere, fiind responsabil de textura fermă a acestora și de protejarea faţă de infecțiile fungice. Desigur, compoziția în nutrienți variază de la un soi la altul și de la o regiune de cultivare la alta. Oricum, fibrele din mere, atât cele solubile, precum pectina, care predomină, cât și cele insolubile, le dau un plus de valoare.

Mere şi gutui

Fibrele sunt o componentă alimentară foarte importantă și tot mai puțin prezentă în alimentația omului modern. Comparativ cu necesarul zilnic de 25-30 g de fibre, dieta modernă furnizează în medie 13 g de fibre. Excepție de la cantitatea zilnică recomandată fac persoanele cu situații medicale specifice – boala Crohn, colita ulcerative etc. -, la care este recomandată reducerea consumului de fibre. În rest, o dietă săracă în fibre, așa cum se întâmplă în cazul consumului scăzut de legume, fructe, cereale integrale, leguminoase, are un impact negativ puternic asupra sănătății intestinale, în primul rând, dar și asupra sănătății generale. De pildă, fibrele reduc absorbția grăsimilor și a zaharurilor. Prin urmare, absența fibrelor din dietă va contribui la creșterea glicemiei și a valorilor trigliceridelor și colesterolului. Sunt studii care corelează dietele bogate în fibre cu o mor­talitate prin cancer și boli cardio­vasculare mai mică.

O altă categorie valoroasă de substanțe pe care le conțin merele este reprezentată de acizii organici, precum acidul malic, acidul citric și acidul tartaric, cu impact benefic asupra funcțiilor ficatului. Aceștia, alături de fructoză și zaharoză, sunt responsabili și de gustul merelor.

Din aceeași familie cu merele, familia Rosaceae, gutuile sunt, cel mai probabil, vestitele „mere de aur” din povești. Simboluri ale iubirii și fertilității în Antichitate, gutuile au fost utilizate, de-a lungul vremii, în medicina tradițională a mai multor culturi, în special pentru tratarea afecțiunilor digestive. Asemenea merelor, gutuile sunt bogate în fibre, fiind surse de vitamina C și cupru, dar și de cantități mici de fier, potasiu și magneziu. Profilul fitochimic include multe substanțe cu acțiune antioxidantă, precum quercetina și kaempferolul, cunoscute pentru proprietățile lor antiinflamatoare.

Siropul de gutui poate ameliora senzațiile de greață, voma și refluxul gastroesofagian, inclusiv la femeile însărcinate. El ar putea reduce chiar gradul de afectare tisulară la nivelul colonului, la persoanele cu colită ulcerativă. Într-un studiu de laborator, sucul de gutui a inhibat creșterea bacteriei Helicobacter pylori, microorganism implicat în etiologia ulcerului gastric, dar și a altor bacterii, precum Escherichia coli și Staphylococcus aureus. Chiar dacă sunt necesare mai multe studii și nu putem vorbi despre sucul de gutuie ca despre un tratament al acestor afecțiuni, includerea acestora în dietă este, desigur, un plus.

Ciuperci şi alune de pădure

Toamna vine și cu roade ale pădurii, între care un loc de cinste îl ocupă ciupercile și alunele de pădure. Hribii, gălbiorii și ghebele sunt, probabil, speciile cele mai căutate. Săraci în calorii, dar cu un conținut de circa 7% proteine, bogați în vitamine din complexul B, potasiu, fier, calciu și magneziu, hribii sunt între ciupercile preferate în rețetele de post, mai ales. Ușor de conservat prin uscare, aceștia pot fi consumați și iarna, fiind hrănitori și sățioși. Hribii de pădure, întrucât au fost expuși la radiația solară, conțin și vitamina D. Totodată, hribii, ca toate ciupercile, au un conținut crescut de fibre, dar și de compuși antioxidanți. Ergothionina și glutationul – unul dintre cei mai importanți antioxidanți celulari – se găsesc în cantități semnificative în hribi, având efect antiinflamator și hepatoprotector.

Altă sursă vegetală de vitamina D o constituie delicioșii gălbiori. Fibrele solubile de tip beta-glucan pe care le conțin sunt cunoscute pentru valoarea lor cardio și vasoprotectoare prin reducerea nivelelor sangvine de LDL- colesterol și colesterol total. În plus, beta-glucanul poate contribui și la reglarea glicemiei. Alături de efectele pozitive asupra sistemului circulator, beta-glucanul are și proprietăți imunomodulatoare. Gălbiorii sunt și ei bogați în antioxidanți, precum betacarotenul, flavonoidele, polifenolii, conținând totodată minerale – cupru, fier, zinc – și vitamine, în special din complexul B – B3, B5, B2.

Ghebele au un conținut mai mic de proteine, însă acest lucru nu le face mai puțin valoroase. Seleniul pe care îl conțin este un mineral esențial, fiind implicat în protecția antioxidantă, în elaborarea răspunsului imun și în reglarea funcției tiroidiene. La bărbați, este esențial pentru motilitatea spermatozoizilor. Ghebele, asemenea celorlalte specii de ciuperci, sunt o sursă bună de fibre și, implicit, de beta-glucan.

Luna octombrie este și luna alunelor de pădure. Alunul de pădure și roadele lui au o istorie lungă și bogată, străbătând numeroase civilizații, de la celți la chinezi. Foarte îndrăgit în bazinul mediteraneean, în Roma antică se ofereau crenguțe de alun în semn de urare de bine. În prezent, cel mai mare producător mondial de alune de pădure este Turcia, urmată de Italia, statul american Oregon și Chile. În ce privește valoarea lor nutrițională, alunele de pădure sunt, în primul rând, o sursă de grăsimi mononensaturate, precum acidul oleic, cunoscut pentru beneficiile asupra sănătății cardiovasculare. Sunt o sursă excepțională de vitamina E, unul dintre cei mai puternici antioxidanți, și de folat. O porție de alune de 30 g conține aproape 4,5 g proteine și 2,7 g fibre, contribuind la inducerea sațietății și la sănătatea microbiotei intestinale. Conform unui studiu publicat în 2017 în Jurnalul European de Nutriție, consumul de oleaginoase, precum alunele de pădure, scade riscul de obezitate.

Castanele, sărace în grăsimi, spre deosebire de alune, nuci, migdale, dar bogate în fibre, potasiu, magneziu și polifenoli, sunt o altă gustare grozavă de toamnă. Coacerea lor face să crească conținutul în acid elagic, un polifenol cu acțiune antioxidantă, pe care bacteriile intestinale îl transformă în urolithine, o categorie de compuși care îmbunătățesc nivelul de energie prin îndepărtarea mitocondriilor nefuncționale și stimularea creșterii unora noi. Unele studii sugerează o posibilă îmbunătățire a forței musculare și a funcției cognitive.

Culorile și aromele variate ale toamnei se datorează, așadar, unor compuși care ne susțin și sănătatea.

Un articol de Elena Blănaru/ziarullumina.ro

Foto: pexels.com/ziarullumina.ro

Citeste mai mult ...

Actualitate

Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași: 8-15 octombrie 2026. Programul manifestărilor religioase

Publicat

pe

Momentele de sărbătoare din luna octombrie de la Iaşi reprezintă, prin mijlocirea sfinților, un prilej de comuniune a dreptslăvitorilor creștini, pelerini din țară, dar și de peste hotare.

Anul acesta, în lumina recentelor canonizări din Biserica Ortodoxă Română, pelerinii care vor veni la Catedrala Mitropolitană să aducă prinos de rugăciune și cinstire Sfintei Cuvioase Parascheva se vor putea bucura și de prezența sfintelor moaște ale Sfântului Cuvios Paisie, aduse de la Mănăstirea Sihăstria din judeţul Neamţ.

Debutul oficial al pelerinajului prilejuit de hramul „ocrotitoarei Moldovei” va fi joi dimineață, 8 octombrie, de la ora 6.00, odată cu citirea Acatistului Sfintei Cuvioase Parascheva. Ulterior acestui moment, cinstitele moaște ale Sfintei Cuvioase Parascheva şi ale Sfântului Cuvios Paisie vor fi purtate în cadrul tradiţionalei procesiuni în jurul Catedralei Mitropolitane, fiind depuse în baldachinul special amenajat în același loc ca în ceilalți ani. Aici vor rămâne până când rândul pelerinilor va putea fi gestionat în interiorul Catedralei Mitropolitane, moment estimat a fi la începutul zilei de joi, 15 octombrie.

În data de 14 octombrie 2026, ziua de prăznuire a Sfintei Cuvioase Parascheva, slujba Sfintei Liturghii va fi săvârşită, începând cu ora 9.00, la un Altar amplasat la limita cu Pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt, în dreptul Altarului Catedralei Mitropolitane. Pentru cei care nu vor reuşi să fie prezenţi în preajma zonei amenajate, anunţăm că slujba va putea fi urmărită și de la distanță, pe câteva ecrane de mari dimensiuni amplasate în mai multe locaţii.

Amintim că şi anul acesta, ca măsură de informare, punem la dispoziţie două numere de telefon la care pelerinii pot suna pe toată durata pelerinajului organizat la Iaşi cu prilejul sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva. Aceste numere sunt: 0757.579.100 şi 0757.033.466, valabile în perioada 8-15 octombrie. De asemenea, în zilele de pelerinaj, pe portalul doxologia.ro și site-ul mmb.ro va fi afişat în timp real, nonstop, locul unde se află capătul rândului pelerinilor.

Dumnezeu să răsplătească tuturor pelerinilor și închinătorilor osteneala, răbdarea și evlavia cu care vor veni în aceste zile la Catedrala Mitropolitană din Iași și să le dăruiască tuturor pace, bucurie și sănătate sufletească și trupească. Sub ocrotirea Sfintei Cuvioase Parascheva și în lumina mărturiei Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria, să păstrăm în inimă îndemnul simplu și atât de adânc: „Să ne rugăm unii pentru alții, ca Dumnezeu să ne învrednicească de mântuire și să ne facă parte de un colțișor de Rai”.

Program 8-15 octombrie 2026:

Joi, 8 octombrie 2026

  • 6:00: Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva
  • 6:30: Plecarea în procesiune cu cinstitele moaşte ale Sfintei Cuvioase Parascheva şi ale Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria. Va participa Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor
  • 7:00: Așezarea sfintelor moaşte spre închinare, în baldachinul de pe platoul din faţa Căminului preoțesc ,,Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”
  • 7:00-7:30: Sfinţirea apei (Agheasma mică) – lângă clădirea Bibliotecii „Dumitru Stăniloae” a Centrului eparhial
  • 7:00-11:00: Miezonoptica, Utrenia și Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană)
  • 16:00-18:00: Vecernia și Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană)

Vineri, 9 octombrie 2026

  • 7:00-11:00: Miezonoptica, Utrenia, Sfânta Liturghie și Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană)
  • 16:00-18:00: Vecernia și Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva
  • 17:00-18:00: Vernisajul expoziției „Sacrul la feminin. Arta dăruirii în Țările Române”, în parteneriat cu Muzeul de Artă al României (Muzeul Mitropolitan)

Sâmbătă, 10 octombrie 2026

  • 7:00-11:00: Miezonoptica, Utrenia, Sfânta Liturghie și Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană)
  • 16:00-16:30: Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva
  • 19:00-23:00: Slujba de priveghere, Vecernia, Litia și Utrenia, împreună cu slujba Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria (în Catedrala Mitropolitană)

Duminică, 11 octombrie 2026

  • 7:00-11:00: Miezonoptica, Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos și Sfânta Liturghie arhierească (în Catedrala Mitropolitană)
  • 8:00-12:00: Sfințirea Bisericii „Sfinţii Împăraţi Constantin și Elena” – Galata, municipiul Iași, Protopopiatul 1 Iași
  • 16:00-17:00: Paraclisul Maicii Domnului și Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană)
  • 19:00-20:30: Pelerinajul ,,Calea Sfinţilor”. Procesiune cu sfintele moaşte ale Sfintei Cuvioase Parascheva și ale Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria
  • 21:00-00:00: Slujba de priveghere, Vecernia, Litia și Utrenia Sfântului Mare Mucenic Gheorghe (în Catedrala Mitropolitană)

Luni, 12 octombrie 2026

  • 7:00-11:00: Miezonoptica, Acatistul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe și Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană)
  • 16:00-16:30: Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană)
  • 19:00-23:00: Slujba de priveghere, Vecernia, Litia și Utrenia Sfântului Apostol Andrei, cu prilejul pomenirii aducerii la Iași a sfintelor sale moaște în 1996 (în Catedrala Mitropolitană)

Marți, 13 octombrie 2026

  • 7:00-11:00: Miezonoptica, Acatistul Sf. Ap. Andrei, Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană)
  • 16:00-16:30: Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană)
  • 21:00-3:00: Slujba de priveghere – Vecernia, Litia, Utrenia și Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană)

Miercuri, 14 octombrie 2026

  • 7:00-9:00: Miezonoptica, Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva, Ceasurile și Slavoslovia Mare (în Catedrala Mitropolitană)
  • 9:00-12:30: Sfânta Liturghie (pe podiumul amplasat la limita cu Pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt, în dreptul Altarului Catedralei Mitropolitane)
  • 16:00-16:30: Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană)
  • 19:00-23:00: Slujba de priveghere, Vecernia, Litia și Utrenia Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv (în Catedrala Mitropolitană)

Joi, 15 octombrie 2026

  • 7:00-11:00: Miezonoptica, Acatistul Sf. Ier. Iosif cel Milostiv, Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană)
  • 16:00-18:00: Vecernia și Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană)

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Iaşilor

Sursa foto: ziaruldeiasi.ro

Citeste mai mult ...

ULTIMA ORĂ

Actualitateo zi in urma

Garda Forestieră a lansat o nouă platformă digitală pentru sesizări și urmărirea controalelor

A fost lansată noua platformă digitală a Gărzii Forestiere, care le permite celor care depun reclamaţii legate de tăierile ilegale...

Actualitateo zi in urma

Culorile și aromele variate ale toamnei se datorează unor compuși care ne susțin sănătatea

Luna octombrie, sau Brumărel, cum este denumită în tradiția populară, una dintre cele mai frumoase luni ale anului, ne oferă...

Actualitateo săptămână in urma

Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași: 8-15 octombrie 2026. Programul manifestărilor religioase

Momentele de sărbătoare din luna octombrie de la Iaşi reprezintă, prin mijlocirea sfinților, un prilej de comuniune a dreptslăvitorilor creștini,...

Actualitate2 săptămâni in urma

Exercițiu internațional de protecție civilă în zona lacurilor Rogojeşti și Bucecea

În perioada 29 septembrie – 2 octombrie are loc exerciţiul de protecţie civilă „CROSSFLOOD Full-­Scale Exercise”, la care participă aproximativ...

Actualitateo lună in urma

Înălţarea Sfintei Cruci (Post)

Înălţarea Sfintei Cruci este sărbătoarea ce ne aminteşte de momentul din secolul IV, de la Ierusalim, când Sfântul Ierarh Macarie...

Actualitate2 luni in urma

Aflat în străinătate, un bărbat și-a amenințat partenera de viață printr-o aplicație de mesagerie

La data de 6 august 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 8 Flămânzi  au emis ordin de...

Eveniment

CURS VALUTAR

Politică

PROGNOZA METEO

Stiri din Botoșani

Actualitate3 luni in urma

Gara Botoșani, o veche și minunată stație feroviară din Moldova

A fost proiectată în 1867, odată cu linia de cale ferată și a fost inaugurată în anul 1872, odată cu...

Administrație3 luni in urma

O nouă față a transportului urban din municipiul Botoșani. Mijloace de transport în comun noi, electrice și moderne! (galerie foto)

De la începutul lunii iulie, botoșănenii pot utiliza mijloace de transport în comun noi, electrice și moderne, echipate și pentru...

Actualitate4 luni in urma

Zbor de instruire efectuat de un avion militar în spațiul aerian al județelor Botoșani și Suceava

Astăzi, pe parcursul a aproximativ trei ore, un avion militar va efectua zboruri de antrenament în spațiul aerian al județelor...

Actualitate4 luni in urma

Peste 700 de alergători sunt așteptați la cea de-a doua ediție a Maratonului Nordului Botoșani

Municipiul Botoșani se pregătește să găzduiască, în perioada 13-14 iunie 2026, cea de-a doua ediție a Maratonului Nordului Botoșani, un...

Actualitate5 luni in urma

APIA Botoșani reamintește fermierilor că termenul limită de depunere a cererilor de plată este 5 iunie 2026

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) – Centrul Județean Botoșani informează că se va lucra cu program prelungit...

Botoșani6 luni in urma

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe cinstit la Botoșani prin rugăciune și Liturghie arhierească (foto)

Sute de credincioși au participat, în ziua de prăznuire a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, la Sfânta Liturghie săvârșită la biserica...

Actualitate7 luni in urma

Atenționări din partea APIA pentru fermierii care ard miriștile

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) – Centrul Județean Botoșani atrage atenţia fermierilor care primesc subvenții că au...

Divertisment

Anunțuri si informări

Momentul de cultură

Actualitate