Administrație
Sediul SMURD din Botoșani intră într-un amplu proces de consolidare și reabilitare energetică (foto)
Una dintre cele mai frumoase clădiri din Botoșani, cea în care a funcționat Protecția Civilă și care acum găzduiește serviciul de urgență SMURD, intră într-un amplu proces de consolidare și reabilitare energetică.
Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani, a semnat contractul pentru execuția lucrărilor finanțate prin intermediul Programului Național de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic Ridicat gestionat de Ministerul Dezvoltării.
„Salvăm patrimoniul județului! Demarăm lucrările la o nouă clădire istorică a județului: fostul sediu al Protecției Civile, actualul sediu SMURD. Chiar dacă suntem pe final de mandat, continuăm actul administrativ într-un ritm foarte susținut, de fapt, un ritm pe care l-am avut pe întregul mandat. Asta face o administrație județeană performantă, atrage fonduri și face investiții în interesul comunității locale”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
- Valoarea finanțării atrase de către Consiliul Județean Botoșani este de 1,5 milioane de euro, iar o cofinanțare pe care va trebui să o asigure este de doar 40 de mii de euro.
„Proiectul nostru a fost unul foarte bun și a fost selectat pe lista primelor 50 acceptate la finanțare în cadrul Programului Național de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic Ridicat finanțat de Ministerul Dezvoltării. Am asigurat toate fondurile necesare ca acest proiect major să fie dus cu bine până la sfârșit, fără sincope”, a spus Doina Federovici.
- Licitația pentru execuția lucrărilor a fost câștigată de către firma botoșăneană Dio Construct, care va trebui să finalizeze proiectul în 12 luni de la primirea ordinului de începere.
„Imediat ce firma câștigătoare va depune garanția de bună execuție, la începutul săptămânii viitoare, vom da ordinul de începere a lucrărilor. Mă bucur că avem parte de un constructor botoșănean, pentru că așa creăm valoare adăugată în județ și contribuim la dezvoltarea mediului de afaceri local și la crearea de noi locuri de muncă”, a conchis Doina Federovici, președintele Consiliului Județean.
- Clădirea, care intră într-un amplu proces de reabilitare, a fost construită în 1926 și de atunci nu a mai fost renovată niciodată.
De-a lungul anilor a găzduit instituții importante în arhitectura administrativă a județului, precum Apărarea Locală Antiaeriană, Protecția Civilă și acum SMURD.
Pe lângă lucrările de consolidare seismică, vor fi efectuate și lucrări de reabilitare energetică. De asemenea, vor fi montate panouri fotovoltaice pentru asigurarea necesarului de energie electrică, un panou solar pentru apa caldă menajeră, pompe de căldură aer-apă și recuperatoare de căldură, au transmis, printr-un comunicat, reprezentanții Consiliului Județean Botoșani.








Administrație
O nouă față a transportului urban din municipiul Botoșani. Mijloace de transport în comun noi, electrice și moderne! (galerie foto)
De la începutul lunii iulie, botoșănenii pot utiliza mijloace de transport în comun noi, electrice și moderne, echipate și pentru persoanele cu mobilitate redusă.
Tarifele de călătorie valabile pe raza municipiului Botoșani sunt de 4 lei iar traseele parcurse vor rămâne aceleași, informează reprezentanții Primăriei Municipiului Botoșani.
De asemenea, rămân în vigoare și categoriile de gratuități.
Rețeaua de transport public în comun se va moderniza nu doar prin operaționalizarea mijloacelor de transport ecologice ci și prin amenajarea stațiilor de încărcare lentă la autobază și de încărcare rapidă pe traseu.
- Nu cu mult timp în urmă, la sediul Primăriei Municipiului Botoșani, a fost semnat contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate în aria teritorială de competență a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Transport Metropolitan Botoșani”, atribuit operatorului SC Eltrans SA. Printre semnatari au fost primarii municipiului Botoșani, orașului Bucecea și comunelor Bălușeni, Curtești, Mihai Eminescu, Răchiți și Stăuceni.
În ceea ce privește Zona Metropolitană, obiectivul este ca toate cele 12 trasee prevăzute în programul de transport să fie funcționale înainte de începerea anului școlar 2026 – 2027, în condițiile finalizării tuturor procedurilor necesare.
- Informații referitoare la traseele și tarifele stabilite în Zona Metropolitană, pot fi consultate la următorul link:
https://aditmbt.ro/hbtm/wpcontent/uploads/2026/04/1.Contract_Delegare_ADITMBT.pdf
Din flota de transport public vor face parte 68 de autobuze, din care 38 de autovehicule cu lungimi de 10 m și alte 30 cu lungimi de 6 m.





Administrație
APIA a finalizat Campania 2026 de depunere a Cererilor de plată. Câți fermieri botoșăneni beneficiază de sprijin
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) – Centrul Județean Botoșani informează că vineri, 5 iunie, a fost finalizată Campania de depunere a Cererilor de plată aferente anului 2026, marcând totodată cea de-a 20-a campanie gestionată de instituție în sprijinul fermierilor.
La finalul Campaniei 2026, la nivel național au fost înregistrate:
- 334 cereri de plată;
- 766.322 hectare declarate.
Comparativ cu anul precedent, suprafața declarată a crescut cu 38.029 hectare, în timp ce numărul cererilor a scăzut cu 37.018.
La nivelul județului Botoșani, suprafața pentru care s-au solicitat subvenții este de 293.340 hectare, mai mare fața de suprafața de 292.711 hectare care a fost eligibilă la plată în campania 2025. Pe de altă parte, numărul de fermieri care au solicitat măsuri de sprijin a scăzut de la 25.602 la 24.031, cu 1.571 de fermieri mai putini față de anul trecut.
Această evoluție confirmă continuarea procesului de consolidare a exploatațiilor agricole, prin comasarea terenurilor și creșterea dimensiunii fermelor, cu efecte pozitive asupra eficienței și competitivității sectorului agricol.
Finalizarea Campaniei 2026 reprezintă rezultatul efortului comun al fermierilor și al echipei APIA, precum și al implicării continue a instituției pentru gestionarea eficientă a fondurilor destinate agriculturii și sprijinirea beneficiarilor.
APIA va continua să asigure gestionarea etapelor specifice Campaniei 2026, cu respectarea prevederilor legislației europene și naționale aplicabile, precum și a procedurilor de lucru aprobate la nivelul instituției, dau asigurări reprezentanții instituției.
Administrație
Guvernul României a aprobat reducerea impozitelor locale pentru clădiri în funcție de vechimea acestora
Impozitele locale pentru clădiri vor fi reduse cu 15% pentru cele cu o vechime cuprinsă între 50 şi 100 de ani şi cu 25% pentru clădirile cu o vechime de peste 100 de ani.
Actul normativ prevede şi reduceri de până la 50% la impozitele plătite pentru imobilele deţinute de către persoanele cu dizabilităţi, după ce scutirile de care beneficiau aceştia au fost eliminate total la începutul anului.
Aceste valori se aplică de la 1 ianuarie 2026, iar primăriile vor putea recalcula noile impozite în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă, în sensul reducerii acestora, dar nu sub cota standard de impozitare prevăzută de lege, potrivit romania-actualitati.ro
Potrivit reprezentanților Guvernului României, autorităţile locale vor putea restitui sumele deja plătite celor îndreptăţiţi.
Sursa foto: pixabay.com/romania-actualitati.ro




