ȘTIRI DIN:
Data: 31/08/2026

Actualitate

Șase pompieri botoșăneni vor acționa în cadrul punctelor de prim ajutor de pe litoralul românesc

Publicat

pe

Prima serie de șase pompieri de la Detașamentele Botoșani, Dorohoi și Stația Săveni va acționa, în următoarele două săptămâni, pe litoralul românesc.

Aceștia sunt pregătiți să intervină pentru a-i ajuta pe turiști, în cazul unor probleme medicale.

Alături de paramedici din cadrul ISU Constanța, pompierii botoșăneni au în responsabilitate plaja din Mamaia Nord, unde vor desfășura misiuni în cadrul punctului de prim ajutor.

Ei fac parte din prima din cele cinci serii de pompieri botoșăneni care, vara aceasta, vor desfășura misiuni în cadrul punctelor de prim ajutor de pe litoral.

Sute de pompieri din țară vor suplimenta efectivele de salvatori care acționează în zona litoralului

Pe întreaga perioadă a sezonului estival, peste 450 de pompieri din 22 de județe ale țării și municipiul București vor suplimenta efectivele de salvatori pregătiți să deruleze acțiuni pe litoralul românesc, anunță reprezentanții Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU).

Măsurile dispuse la nivelul IGSU sunt menite să asigure gestionarea eficientă a diverselor tipuri de risc și vizează acoperirea palierelor preventiv şi de intervenţie, prin suplimentarea personalului și a tehnicii existente la nivelul județului Constanţa, cu efective și mijloace specifice de intervenție (ambarcațiuni, ambulanțe SMURD, autospeciale de stingere a incendiilor, șenilate).

Controalele de prevenire se vor efectua la unități de turism și de agrement, cu prioritate la cele unde se înregistrează un număr mare de turiști sau la care au fost constatate, pe timpul verificărilor anterioare, deficiențe privind securitatea la incendiu, precizează reprezentanții pompierilor.

De asemenea, se vor avea în vedere și construcțiile sau amenajările destinate organizării concertelor, festivalurilor sau spectacolelor, târgurile tematice, precum și campingurile, taberele școlare sau alte spații cu caracter sezonier.

În zonele litoralului românesc unde au fost înregistrate în ultimii ani cele mai multe situații de urgență, au fost instalate containere de prim-ajutor

Acestea se găsesc, pe întreaga durată a sezonului estival, pe plajele din Mamaia Nord/Năvodari, Mamaia, Eforie Nord, Eforie Sud, Costineşti, Saturn-Venus și Vama Veche.

Containerele sunt dotate cu toate echipamentele necesare acordării măsurilor de prim ajutor: defibrilatoare semi-automate, medicamente, materiale sanitare și tărgi.

Programul de funcționare al acestora este cuprins în intervalul orar 08.00 – 20.00.

Lângă containere, staționează șenilatele Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, capabile să asigure intervenția pe plajă, astfel încât paramedicii să poată transporta eventualele victime cât mai rapid la containerele de prim ajutor.

Date statistice LITORAL 2023

În perioada sezonului estival 2023, personalul ISU Constanţa şi cel detaşat pe litoral au asistat medical 2.056 de persoane, iar alte 43 au fost salvate de la înec. Totodată, echipajele de intervenție au gestionat 247 de incendii înregistrate în zona de competență pentru protejarea vieții și a bunurilor.

Sursa foto: Cuget Liber

Actualitate

Aflat în străinătate, un bărbat și-a amenințat partenera de viață printr-o aplicație de mesagerie

Publicat

pe

La data de 6 august 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 8 Flămânzi  au emis ordin de protecție provizoriu față de un bărbat, de 46 de ani, pentru faptul că, în timp ce se afla pe teritoriul altui stat, și-ar fi amenințat partenera, prin intermediul unor mesaje transmise printr-o aplicație de mesagerie, creându-i acesteia o stare de temere.

Ordinul de protecție a fost emis pe o perioadă de 5 zile, iar bărbatul are obligația de a nu reveni la domiciliul comun, întrucât trebuie să păstreze o distanță de 50 de metri față de locuință și față de partenera sa.

Mai mult decât atât, a fost dispusă și măsura monitorizării electronice, urmând ca acestuia să îi fie montat un dispozitiv de monitorizare la revenirea în țară.

În situația în care nu sunt respectate aceste obligații, se vor demara cercetări pentru infracțiunea de încălcare a ordinului de protecție, iar față de bărbat poate fi dispusă o măsură privativă de libertate.

Măsurile de siguranță care se pot lua în cazul violenței în familie

Măsurile de siguranţă au ca scop eliminarea stării de pericol public şi prevenirea infracţionalităţii în general.

Astfel,  Legea nr. 217/2003 Rep., pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, prevede instituirea Ordinului de protecţie. Potrivit prevederilor art.23, ordinul de protecţie reprezintă hotărârea emisă de instanţa de judecată cu caracter provizoriu, prin care aceasta dispune, la solicitarea unei persoane a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei, una sau mai multe dintre următoarele măsuri/obligaţii/interdicţii:

  • evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;
  • reintegrarea victimei, și după caz, a copiilor în locuința familiei;
  • obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de copiii acesteia sau față de alte rude ale acesteia, ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ ale victimei.
  • interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau orice alt mod cu victima.

Victima violenței în familie se poate adresa:

  • Poliției pentru a depune o plângere;
  • unei unități spitalicești, pentru a primi îngrijiri medicale;
  • Medicului legist pentru a obține certificat medico legal;
  • Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului pentru a beneficia de servicii sociale complexe, mai ales în cazul în care sunt implicați copiii victimei.

Sursa foto: sursazilei.ro

Citeste mai mult ...

Actualitate

Șoferiță cu mult tupeu: a fost reținută de polițiști pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului

Publicat

pe

La data de 6 august 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unei femei, de 49 de ani, din comuna Todireni, cercetată pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că, în aceeași zi, aceasta ar fi condus un autoturism, în localitatea Todireni, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

La testarea cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 1,43 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Femeia a fost reținută pentru 24 de ore și introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Botoșani.

Sursa foto: tvrinfo.ro

Citeste mai mult ...

Actualitate

Știați că oamenii care trăiesc astăzi sunt împărțiți în generații distincte? (foto)

Publicat

pe

Fiecare grup a fost modelat de evenimentele, tehnologiile și mentalitățile timpului în care a crescut — de la oameni marcați de războaie până la copii care învață cu ajutorul inteligenței artificiale.

  • Generația Silențioasă (1926–1945)

Formată în anii crizei și ai conflictelor mondiale, această generație a învățat disciplina, economia și respectul pentru tradiții. Sunt oameni discreți, stabili și extrem de muncitori.

  • Baby Boomers (1946–1964)

Au venit pe lume în perioada de prosperitate de după război. Optimiști și dedicați carierei, mulți dintre ei au lucrat o viață întreagă în același loc.

  • Generația X (1965–1979)

Crescuți între analog și digital, sunt independenți, pragmatici și adesea sceptici. Au prins televizoarele cu tub, casetele, dar și începuturile internetului.

  • Millennials (1980–1994)

Generația care a crescut odată cu internetul. Sunt adaptabili, orientați spre colaborare și pun mare preț pe echilibrul dintre muncă și viața personală.

  • Generația Z (1995–2009)

Primii adevărați nativi digitali. Pentru ei, tehnologia e instinctivă. Sunt rapizi în gândire, autentici și obișnuiți să se adapteze constant.

  • Generația Alpha (2010–2024)

Copiii lumii hiperconectate. Învăță aplicații educaționale de mici, folosesc realitate augmentată și interacționează natural cu roboți sau AI.

  • Generația Beta (2025–2039)

Va fi primul grup care va trăi complet într-o societate dominată de automatizare și inteligență artificială — în educație, sănătate, transport, muncă și divertisment. Pentru ei, tehnologia avansată va fi pur și simplu normalitatea de zi cu zi.

Sursa: Atlas Geografic

Sursa foto/rowebmedia.ro

Citeste mai mult ...

ULTIMA ORĂ

Actualitate3 săptămâni in urma

Aflat în străinătate, un bărbat și-a amenințat partenera de viață printr-o aplicație de mesagerie

La data de 6 august 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 8 Flămânzi  au emis ordin de...

Politică3 săptămâni in urma

PSD nu susţine demersul AUR de suspendare a preşedintelui Nicuşor Dan

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a lansat o platformă online care prezintă stadiul demersului de suspendare a preşedintelui Nicuşor Dan,...

Actualitate3 săptămâni in urma

Șoferiță cu mult tupeu: a fost reținută de polițiști pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului

La data de 6 august 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au emis ordonanță de...

Stiri nationale3 săptămâni in urma

Litoralul românesc, o destinație sigură, susține șeful Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor

După o lună de controale, reprezentanții Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor au ajuns la concluzia că serviciile sunt mai bune...

Actualitate3 săptămâni in urma

Știați că oamenii care trăiesc astăzi sunt împărțiți în generații distincte? (foto)

Fiecare grup a fost modelat de evenimentele, tehnologiile și mentalitățile timpului în care a crescut — de la oameni marcați...

Actualitate3 săptămâni in urma

Seceta prelungită și temperaturile extreme din această vară încep să producă pagube importante în sectorul agricol

Potrivit fermierilor, mii de hectare de culturi sunt deja compromise, iar resursele de apă sunt drastic diminuate. În acest context,...

Eveniment

CURS VALUTAR

Politică

PROGNOZA METEO

Stiri din Botoșani

Actualitateo lună in urma

Gara Botoșani, o veche și minunată stație feroviară din Moldova

A fost proiectată în 1867, odată cu linia de cale ferată și a fost inaugurată în anul 1872, odată cu...

Administrație2 luni in urma

O nouă față a transportului urban din municipiul Botoșani. Mijloace de transport în comun noi, electrice și moderne! (galerie foto)

De la începutul lunii iulie, botoșănenii pot utiliza mijloace de transport în comun noi, electrice și moderne, echipate și pentru...

Actualitate2 luni in urma

Zbor de instruire efectuat de un avion militar în spațiul aerian al județelor Botoșani și Suceava

Astăzi, pe parcursul a aproximativ trei ore, un avion militar va efectua zboruri de antrenament în spațiul aerian al județelor...

Actualitate3 luni in urma

Peste 700 de alergători sunt așteptați la cea de-a doua ediție a Maratonului Nordului Botoșani

Municipiul Botoșani se pregătește să găzduiască, în perioada 13-14 iunie 2026, cea de-a doua ediție a Maratonului Nordului Botoșani, un...

Actualitate3 luni in urma

APIA Botoșani reamintește fermierilor că termenul limită de depunere a cererilor de plată este 5 iunie 2026

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) – Centrul Județean Botoșani informează că se va lucra cu program prelungit...

Botoșani4 luni in urma

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe cinstit la Botoșani prin rugăciune și Liturghie arhierească (foto)

Sute de credincioși au participat, în ziua de prăznuire a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, la Sfânta Liturghie săvârșită la biserica...

Actualitate5 luni in urma

Atenționări din partea APIA pentru fermierii care ard miriștile

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) – Centrul Județean Botoșani atrage atenţia fermierilor care primesc subvenții că au...

Divertisment

Anunțuri si informări

Momentul de cultură

Actualitate