ȘTIRI DIN:
Data: 19/04/2026

Diaspora

Rezultatele finale ale alegerilor europarlamentare 2024, cât câștigă europarlamentarii

Publicat

pe

Alianţa PSD-PNL a obţinut peste 4,3 milioane de voturi, iar Diana Şoşoacă intră oficial în Parlamentul European.

Biroul Electoral Central a anunţat marţi seară rezultatele finale ale alegerilor europarlamentare care au avut loc pe 9 iunie, potrivit antena3.ro

Cinci partide și alianțe și un independent au trecut pragul electoral la europarlamentare

Potrivit datelor centralizate de Biroul Electoral Central, arată partidele și alianțele care au întrunit pragul electoral sunt Alianța Electorală PSD-PNL (4.341.686 voturi), Alianța AUR (1.334.905 voturi), Alianța Dreapta Unită USR-PMP-Forța Dreptei (778.901 voturi), UDMR (579.180 de voturi) și Partidul SOS (450.040 de voturi).

Totodată, Ştefănuţă Nicolae-Bogdănel, candidat independent, a trecut coeficientul electoral, după ce a obținut 275.796 voturi.

Pragul electoral a fost de 447.131 voturi, în timp ce coeficientul, care se aplică independenților, a fost 270.988 voturi.

BEC a prezentat, marți seara, lista partidelor, alianțelor și candidaților independenți cărora li se pot repartiza mandate pentru Parlamentul European.

Cine sunt cei 33 de deputați care vor reprezenta România în Parlamentul European

Românii şi-au ales cei 33 de europarlamentari care ne vor reprezenta la Bruxelles, în Parlamentul European.

Alianța PSD-PNL – 19 de mandate:

  • Mihai Tudose
  • Rareș Bogdan
  • Gabriela Firea
  • Dan Motreanu
  • Claudiu Manda
  • Adina Vălean
  • Victor Negrescu
  • Vasile Dîncu
  • Daniel Buda
  • Maria Grapini
  • Gheorghe Cârciu
  • Ziegfried Mureșan
  • Dragoș Benea
  • Mircea Hava
  • Dan Nica
  • Gheorghe Falcă
  • Ștefan Mușoiu
  • Roxana Mânzatu
  • Virgil Popescu

AUR – 6 mandate:

  • Cristian Terheș
  • Claudiu Târziu
  • Gheorghe Piperea
  • Georgiana Teodorescu
  • Adrian George Axinia
  • Șerban Dimitrie Sturdza

ADU – 3 mandate:

  • Dan Barna
  • Vlad Voiculescu
  • Eugen Tomac

UDMR – 2 mandate:

  • Iuliu Winkler
  • Lorant Vincze

SOS – 2 mandate:

  • Diana Șoșoacă
  • Luis Lazarus

Independenți – 1 mandat:

  • Ştefănuţă Nicolae-Bogdănel

Cum a votat Diaspora la alegerile europarlamentare 2024

Rezultatele finale pentru cele 915 secții de votare din străinătate, au fost anunţate deja de BEC, numărul total de voturi valabil exprimate fiind de 210.410.

În urma centralizării integrale a acestor voturi, situaţia este următoarea:

  • Alianţa PSD PNL – 44.925 voturi – 21.35 %
  • ADU – 34.373 voturi – 16.34 %
  • Alianţa AUR – 30.830 voturi – 14.65 %
  • O.S. România – 28.457 voturi – 13.52 %
  • REPER – 20.418 voturi – 9.70 %
  • Partidul Diaspora Unită – 14.827 voturi – 7.05 %
  • Ştefănuţă Nicolae-Bogdănel – 12.422 voturi – 5.90 %

Cât câștigă europarlamentarii: au un pachet financiar compus din salariu, indemnizații și alte beneficii

Antena 3 CNN a prezentat calculele care arată ce venituri câștigă europarlamentarii. Vorbim în primul rând despre salariul de bază, care este stabilit la 38,5% din salariul unui judecător al Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Începând cu anul 2023, salariul lunar brut al unui europarlamentar este de aproximativ 9.808,67 euro. După deducerea impozitului UE și a contribuțiilor pentru asigurările sociale, salariul net este de aproximativ 7.665,31 euro. Statele membre pot aplica și impozite naționale suplimentare.

Pe lângă această bază, europarlamentarii primesc şi o indemnizație pentru cheltuieli generale. Aceasta acoperă costurile de administrare a biroului unui deputat, precum chirie, utilități, echipamente. Valoarea acestei indemnizații este de aproximativ 4.778 euro pe lună.

Apoi, europarlamentarii primesc o indemnizație de aproximativ 338 euro pe zi pentru a acoperi cheltuielile de cazare și masă în timpul sesiunilor plenare, reuniunilor comisiilor și altor activități oficiale la Bruxelles sau Strasbourg. În plus, Parlamentul European rambursează costurile de călătorie – bilete de avion, tren, mașină – pentru activitățile oficiale. Rambursarea este efectuată pe baza chitanțelor prezentate.

Europarlamentarii beneficiază de un sistem de asigurări de sănătate care acoperă o parte din costurile medicale, dentare și de spitalizare. Există asigurări suplimentare care acoperă riscurile de viață și accidente pentru europarlamentari, arată antena3.ro

Sursa foto: Romania TV

Diaspora

Compania românească care a cucerit piața din Spania: milioane de clienți și afaceri de peste 1 miliard de euro

Publicat

pe

O companie românească câștigă din ce în ce mai mult teren în Spania. Modelul de business a fost pus la punct și testat mai întâi în România, iar acum brand-ul românesc cucerește deja alte piețe din Europa, arată playtech.ro

Compania românească i-a cucerit pe spanioli

Operatorul de telecomunicații românesc DIGI a înregistrat în 2024 venituri de 783 de milioane de euro în Spania, marcând o creștere de 21,96% față de cele 642 de milioane de euro din anul anterior. Profitul brut de exploatare (EBITDA) a atins 175 de milioane de euro, în creștere cu 32,6% comparativ cu 2023, ceea ce a dus la o marjă EBITDA de 22,35%, față de 20,56% în anul precedent.

Compania a realizat investiții de aproximativ 349 de milioane de euro în 2024, direcționate în principal către dezvoltarea rețelei de fibră optică ultra-rapidă și transformarea într-un operator de telefonie mobilă cu rețea proprie. În acest sens, DIGI a achiziționat un spectru radioelectronic de 60 MHz pe piața secundară, consolidându-și poziția pe piața spaniolă a telecomunicațiilor, arată stiridiaspora.ro.

Cifre în continuă creștere

La finalul anului 2024, DIGI avea 8,44 milioane de clienți în Spania, reflectând o creștere anuală de 30%. În segmentul telefoniei mobile, compania a ajuns la 5,86 milioane de linii active, în creștere cu 1,2 milioane față de anul anterior. Numărul utilizatorilor de servicii de internet prin fibră optică a crescut cu 578.000, ajungând la 1,95 milioane, iar segmentul de telefonie fixă a atins 626.000 de clienți, cu 181.000 mai mulți decât în 2023.

Cu toate acestea, venitul mediu lunar per client (ARPU) a scăzut cu 6,45%, ajungând la 8,7 euro, față de 9,3 euro în 2023, scădere atribuită strategiilor agresive de preț pentru atragerea și fidelizarea clienților într-o piață competitivă.

Marius Vărzaru, CEO-ul DIGI Spania, a subliniat că 2024 a fost cel mai bun an din punct de vedere al creșterii pentru companie, atât în ceea ce privește numărul de clienți, cât și rezultatele financiare. El a declarat că profitabilitatea continuă demonstrează aprecierea clienților pentru strategia de a oferi servicii de calitate la prețuri competitive, evidențiind soliditatea și rentabilitatea companiei.

Mii de angajați

DIGI Spania a încheiat anul 2024 cu 8.750 de angajați, incluzând personalul implicat în extinderea infrastructurii de fibră optică și echipa din centrul de suport pentru clienți. Compania a inițiat negocieri cu sindicatele pentru stabilirea unui contract colectiv de muncă la nivel național, având în vedere că, în prezent, salariile și condițiile de muncă sunt reglementate prin convenții regionale.

La nivel internațional, grupul DIGI a înregistrat în 2024 venituri de 2,331 miliarde de euro, în creștere cu 36,6% față de 2023. EBITDA ajustat al grupului a ajuns la 684,5 milioane de euro, marcând o creștere de 15,79% față de anul precedent. Datoria netă a grupului a crescut cu aproape 7%, ajungând la 1,361 miliarde de euro la sfârșitul anului 2024, în timp ce investițiile totale (CAPEX) s-au ridicat la 896,4 milioane de euro, reprezentând o creștere de 22,8% față de 2023.

DIGI își propune să continue expansiunea rețelei proprii de fibră optică și să își consolideze poziția pe piața de telefonie mobilă din Spania prin dezvoltarea infrastructurii proprii. De asemenea, compania va continua să investească în extinderea acoperirii serviciilor sale și să își îmbunătățească oferta pentru a atrage noi clienți și a fideliza baza existentă, potrivit playtech.ro

Sursa foto: economica.net

Citeste mai mult ...

Diaspora

„Romanian Weekend at The Wharf”, cel mai mare festival românesc din America

Publicat

pe

Peste 12.000 de oameni au participat, pe promenada „The Wharf” din Washington, D.C., la cel mai mare festival românesc din America: „Romanian Weekend at The Wharf”.

Evenimentul s-a desfăşurat în perioada 11-13 iulie şi a fost „parte a săptămânii de evenimente dedicate celebrării Parteneriatului Strategic cu SUA”, potrivit Ambasadei României în SUA.

„Vizitatorii s-au bucurat de un program complex de muzică şi dansuri tradiţionale, au interacţionat cu meşteşugari şi au admirat expoziţia «Threads of Tradition» dedicată costumului popular bănăţean”, a transmis Ambasada României la Washington.

Sursa foto: Ziarul Lumina

Citeste mai mult ...

Diaspora

Premieră în diplomația economică românească: lansarea oficială a SUV-ului Dacia Bigster, la sediul Ambasadei României din Italia (foto)

Publicat

pe

Ambasada României în Italia a organizat zilele trecute prima inițiativă la nivelul unei misiuni diplomatice de lansare oficială a unui automobil produs în România – Dacia Bigster, inaugurând astfel un parteneriat la nivel național cu Dacia Italia, dedicat promovării unui spirit economic profund european – al deschiderii, colaborării și competitivității.

Evenimentul de prezentare a noului model Dacia Bigster a reunit reprezentanți ai corpului diplomatic, ai presei de specialitate și ai mediului de afaceri, celebrând legătura profundă dintre marca auto și originile sale românești.

Ambasadorul Gabriela Dancău a salutat cu entuziasm lansarea acestui parteneriat, o oportunitate de a consolida relațiile dintre România și Italia, țări care se mândresc cu un Parteneriat Strategic Consolidat și o lungă istorie de colaborare.

Dacia Italia a fost reprezentată de Directorul general Guido Tocci, care a subliniat modul în care marca și-a asumat un rol de lider în Italia, rămânând puternic ancorată în originile sale românești.

În intervenția sa, ambasadorul român Gabriela Dancău a precizat că „parteneriatul dintre Ambasada României și Dacia Italia promovează nu doar un produs care deja se bucură de un succes enorm, ci celebrează spiritul european caracterizat de competitivitate și piață liberă. Dacia Bigster exprimă simbolic progresul economiei românești din ultimele trei decenii: mai mare, mai inovatoare, mai competitivă.”

Potrivit ambasadorului Gabriela Dancău, „parteneriatul țintește nu doar către piața italiană, ci și către comunitatea românească din Italia, de peste un milion de persoane, profund atașată de propria identitate și istorie și pentru care numele Dacia stârnește de fiecare dată emoție. Este firesc ca atașamentul față de România să se reflecte și în comportamentul de consum.”

Directorul general al Dacia Italia, Guido Tocci, a subliniat modul în care această colaborare reprezintă o întoarcere la origini și o consolidare a identității mărcii: „Dacia este un brand care, chiar și după achiziția sa de către Grupul Renault în 1999, a menținut o legătură foarte puternică cu România. La Mioveni, lângă Pitești, se află principalul centru de producție al Dacia, o fabrică activă din 1968 care astăzi are aproximativ 7.000 de angajați și produce 350.000 de vehicule în fiecare an, distribuite în 44 de țări de pe 4 continente.” „Bigster reprezintă viziunea noastră asupra unei mașini solide, confortabile și fiabile. Este simbolul unei evoluții care nu își uită rădăcinile”, a adăugat Guido Tocci.

Pe parcursul evenimentului, publicul a putut să admire Dacia Bigster, modelul care marchează intrarea mărcii într-un segment strategic pe piața auto, conceput pentru cei care iubesc călătoriile lungi și pentru clienții business.

Alegerea de a găzdui această lansare în incinta misiunii diplomatice reflectă convingerea că diplomația economică este un instrument strategic în promovarea potențialului industrial și inovator al României. Pe de altă parte, parteneriatul cu Ambasada României reprezintă un nou capitol pentru Dacia Italia, care își propune să continue să-și consolideze rădăcinile și să construiască punți între culturi, oameni și teritorii.

Sursa: facebook/Ambasada României în Italia

Citeste mai mult ...

ULTIMA ORĂ

Actualitateo săptămână in urma

Faţa nevăzută a Lunii: imaginea numită „Apus de Pământ”

NASA a publicat prima serie de fotografii realizate de astronauţii misiunii Artemis II în timpul survolului emisferei ascunse a Lunii,...

Evenimento săptămână in urma

Sfânta Lumină s‑a pogorât la Ierusalim în fața a mii de pelerini ortodocși veniți din toate colțurile lumii

Sfânta Lumină s‑a pogorât astăzi, la ora 14.13, în fața a mii de pelerini ortodocși veniți din toate colțurile lumii....

Actualitate2 săptămâni in urma

Cele două loturi de autostradă, de la Pașcani la Suceava, vor fi construite de compania UMB Spedition

Contractele urmează să fie semnate în perioada următoare. Este vorba despre: Pașcani – Roșcani (33 km) Roșcani – Suceava (29...

Actualitate2 săptămâni in urma

Aducerea Sfintei Lumini de la Ierusalim în Sâmbăta Mare (11 aprilie 2026)

Tradiția aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim, inaugurată în anul 2009 de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, va fi continuată și...

Actualitate2 săptămâni in urma

Controale drastice ale inspectorilor ANSVSA în piețe și supermarketuri

Reprezentanții Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) reamintesc recomandările făcute consumatorilor să cumpere alimente numai din surse autorizate...

Divertisment3 săptămâni in urma

Ora de vară 2026: în noaptea de sâmbătă, 28 martie, spre duminică, 29 martie, ora 3:00 devine ora 4:00

România trece oficial la ora de vară în acest weekend, în noaptea de 28 spre 29 martie 2026, când ora...

Eveniment

CURS VALUTAR

Politică

PROGNOZA METEO

Stiri din Botoșani

Actualitate3 săptămâni in urma

Atenționări din partea APIA pentru fermierii care ard miriștile

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) – Centrul Județean Botoșani atrage atenţia fermierilor care primesc subvenții că au...

Actualitateo lună in urma

Zâmbete și flori dăruite de pompierii botoșăneni, cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii (foto)

Printre misiunile de salvare și intervențiile de zi cu zi, salvatorii Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului...

Actualitateo lună in urma

Doamnele și domnișoarele întâlnite în trafic, „amendate” cu flori de polițiști cu ocazia Zilei Femeii (foto)

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, împreună cu reprezentanți ai Registrului Auto Român au oferit flori doamnelor și...

Administrație2 luni in urma

Parcuri din municipiul Botoșani, complet reabilitate și modernizate cu sprijinul finanțărilor europene (foto)

Primăria Municipiului Botoșani, în parteneriat cu Primăria Municipiului Bălți din Republica Moldova, implementează două proiecte cu finanțare europeană prin Programul...

Actualitate3 luni in urma

Nu scăpăm de valul de frig! Codul Galben de ger pentru județul Botoșani a fost prelungit

Meteorologii au actualizat prognoza și au prelungit Codul Galben de ger pentru județul Botoșani, până miercuri dimineață la ora 10.00....

Botoșani3 luni in urma

Astăzi celebrăm cultura română și una dintre figurile sale fundamentale – Mihai Eminescu, la 176 de ani de la naștere

Aleasă ca Zi a Culturii Naționale, data de 15 ianuarie reprezintă data nașterii poetului național al românilor, Mihai Eminescu, care...

Actualitate3 luni in urma

Sistemul de Intrare/Ieșire (EES), funcțional și la Punctul de Trecere a Frontierei de la Rădăuți-Prut

Începând de vineri, 9 ianuarie 2026, Sistemul de Intrare/Ieșire (EES) este funcțional și în punctele de trecere a frontierei de...

Divertisment

Anunțuri si informări

Momentul de cultură

Actualitate