Botoșani
Rezultatele examenului național pentru definitivare în învățământ – sesiunea 2024
Rezultatele obținute de cadrele didactice care au susținut proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ – sesiunea 2024 (înainte de înregistrarea contestațiilor) au fost publicate marți, 30 iulie 2024, pe pagina web dedicată:
- http://definitivat.edu.ro/ și pe pagina Inspectoratului Școlar Județean Botoșani: https://isjbotosani.ro/.
La nivelul județului Botoșani, 110 candidați (92,4%) au obținut note între 7 și 9,99, iar un candidat a obținut nota 10 la disciplina EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT – PROFESORI.
Rata notelor peste 8 (opt) obținute de candidații care au susținut proba scrisă este de 74,7%.
Un număr de 119 lucrări au fost încărcate în platforma destinată evaluării digitalizate, lucrările fiind evaluate în centre constituite la nivel național pe discipline.
- Media minimă de promovare a examenului este 8 (opt).
Cadrele didactice care promovează examenul dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, și obiectivul acestui examen național.
Reprezentanții IȘJ Botoșani precizează că pentru a putea participa la proba scrisă, candidații trebuie să îndeplinească simultan următoarele condiții:
- efectuarea unui stagiu de predare în specialitate de cel puțin un an;
- să dețină pentru anul școlar în curs calificativul „Bine” sau „Foarte bine”;
- minimum 8 media aritmetică a notelor obținute la cele două inspecții la clasă și la evaluarea portofoliului profesional, dar note nu mai mici de 7 la fiecare din probele respective.
Contestațiile la proba scrisă se depun la centrul de examen, personal de către candidat sau prin împuternicit, acesta din urmă prezentând procură notarială în original.
- a) în data de 30 iulie 2024 contestațiile se depun, în scris, până la ora 20.00;
- b) în data de 31 iulie 2024 contestațiile se depun, în scris, până la ora 12.00.
Transmiterea contestațiilor la centrul de examen se poate realiza și electronic (scanat), prin poștă electronică, în data de 30 iulie 2024 și în data de 31 iulie 2024 până la ora 12.00 la adresa de e-mail: contestatii.definitivat@isjbt.ro
Rezultatele finale vor fi afișate la centrele de examen și pe site-ul anterior menționat, în data de 6 august 2024.
Actualitate
Gara Botoșani, o veche și minunată stație feroviară din Moldova
A fost proiectată în 1867, odată cu linia de cale ferată și a fost inaugurată în anul 1872, odată cu tronsonul de cale ferată Botoșani-Verești.
Proiectul de arhitectură a fost realizat de concernul austriac Victor von Offenheim, iar proiectul tehnic a fost realizat de matematicianul și fizicianul român Elie Radu.
Sursa: ro.wikipedia.org
Administrație
O nouă față a transportului urban din municipiul Botoșani. Mijloace de transport în comun noi, electrice și moderne! (galerie foto)
De la începutul lunii iulie, botoșănenii pot utiliza mijloace de transport în comun noi, electrice și moderne, echipate și pentru persoanele cu mobilitate redusă.
Tarifele de călătorie valabile pe raza municipiului Botoșani sunt de 4 lei iar traseele parcurse vor rămâne aceleași, informează reprezentanții Primăriei Municipiului Botoșani.
De asemenea, rămân în vigoare și categoriile de gratuități.
Rețeaua de transport public în comun se va moderniza nu doar prin operaționalizarea mijloacelor de transport ecologice ci și prin amenajarea stațiilor de încărcare lentă la autobază și de încărcare rapidă pe traseu.
- Nu cu mult timp în urmă, la sediul Primăriei Municipiului Botoșani, a fost semnat contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate în aria teritorială de competență a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Transport Metropolitan Botoșani”, atribuit operatorului SC Eltrans SA. Printre semnatari au fost primarii municipiului Botoșani, orașului Bucecea și comunelor Bălușeni, Curtești, Mihai Eminescu, Răchiți și Stăuceni.
În ceea ce privește Zona Metropolitană, obiectivul este ca toate cele 12 trasee prevăzute în programul de transport să fie funcționale înainte de începerea anului școlar 2026 – 2027, în condițiile finalizării tuturor procedurilor necesare.
- Informații referitoare la traseele și tarifele stabilite în Zona Metropolitană, pot fi consultate la următorul link:
https://aditmbt.ro/hbtm/wpcontent/uploads/2026/04/1.Contract_Delegare_ADITMBT.pdf
Din flota de transport public vor face parte 68 de autobuze, din care 38 de autovehicule cu lungimi de 10 m și alte 30 cu lungimi de 6 m.





Actualitate
Zbor de instruire efectuat de un avion militar în spațiul aerian al județelor Botoșani și Suceava
Astăzi, pe parcursul a aproximativ trei ore, un avion militar va efectua zboruri de antrenament în spațiul aerian al județelor Botoșani și Suceava.
Este vorba despre un zbor de instruire, informează reprezentanții Prefecturii Botoșani.
Sursa foto: BoardingPass.ro/Dorin Cozma




