ȘTIRI DIN:
Data: 23/10/2026

Botoșani

Prima conferință de presă susținută de Valeriu Iftime în calitate de președinte ales al Consiliului Județean Botoșani (foto, video)

Publicat

pe

Conferința de presă a avut loc la sediul de campanie al PNL Botoșani, situat în clădirea VEGASTEL, alături de o parte din consilierii județeni și de cei care au conceput strategia care a dus la câștigarea alegerilor.

De la agonie la extaz, așa au trăit ultimele ore cei care i-au fost aproape lui Valeriu Iftime pe parcursul întregii campanii, după mai multe răsturnări de situație, generate de lupta strânsă în ceea ce privește numărul de voturi obținute de principalul său contracandidat, Lucian Trufin.

PNL-ul nu a murit pentru că noi, adică eu și echipa mea, am făcut ce trebuia să facem

„Spunea cineva că emoția care este a oamenilor a bătut de data asta matematica unor nepricepuți. Acum trei luni de zile când am intrat în jocul ăsta și când 10 sau 11 primari liberali cu o anumită ținută și cu o anumită construcție în spate au plecat. Cei doi mari strategi, un fel de Engels și Marx ai PSD-ului din Botoșani, mă refer la Gireadă și Țurcanu, au știut atunci că PNL-ul va muri la Botoșani. PNL-ul nu a murit pentru că noi, adică eu și echipa mea, am făcut exact ceea ce trebuia să facem: am arătat oamenilor că politica nu este doar o chestiune de interese, o chestiune privată a cuiva, ci este pentru oameni, și oamenii trebuie să vadă în noi un fel de bunătate, de atenție și de grijă. Pentru tot ce s-a întâmplat în zilele astea am mulțumiri pentru toți cei care m-au votat, pentru botoșănenii cărora le-am văzut, sincer, o speranță și o stare că au cumva nevoie de mine și de noi, ca echipă”, a declarat Valeriu Iftime.

Vreau să le mulțumesc celor care m-au votat, dar și celor care nu m-au votat

Voi fi un președinte al tuturor, ba din contră, voi fi mult mai atent față de cei care nu m-au votat, și aici mă gândesc la cei un pic mai necăjiți…în județul Botoșani, știți foarte bine, de fapt nu m-am bătut cu cineva, ci m-am bătut eu și echipa mea cu partidul PSD. Nu a fost un om acolo, nu l-a identificat nimeni …el este cel mai bun, el face asta, nu, acolo a fost un monolit, un PSD, și tocmai chestiunea asta a contat, că m-am luptat cu ei, iar foarte mulți oameni din Botoșani, care ne-au știut și ne-au înțeles mesajul, și din orașele mari din județul Botoșani, ne-au votat covârșitor”, a mai declarat Valeriu Iftime.

 

Actualitate

Gara Botoșani, o veche și minunată stație feroviară din Moldova

Publicat

pe

A fost proiectată în 1867, odată cu linia de cale ferată și a fost inaugurată în anul 1872, odată cu tronsonul de cale ferată Botoșani-Verești.

Proiectul de arhitectură a fost realizat de concernul austriac Victor von Offenheim, iar proiectul tehnic a fost realizat de matematicianul și fizicianul român Elie Radu.

Sursa: ro.wikipedia.org

Citeste mai mult ...

Administrație

O nouă față a transportului urban din municipiul Botoșani. Mijloace de transport în comun noi, electrice și moderne! (galerie foto)

Publicat

pe

De la începutul lunii iulie, botoșănenii pot utiliza mijloace de transport în comun noi, electrice și moderne, echipate și pentru persoanele cu mobilitate redusă.

Tarifele de călătorie valabile pe raza municipiului Botoșani sunt de 4 lei iar traseele parcurse vor rămâne aceleași, informează reprezentanții Primăriei Municipiului Botoșani.

De asemenea, rămân în vigoare și categoriile de gratuități.

Rețeaua de transport public în comun se va moderniza nu doar prin operaționalizarea mijloacelor de transport ecologice ci și prin amenajarea stațiilor de încărcare lentă la autobază și de încărcare rapidă pe traseu.

  • Nu cu mult timp în urmă, la sediul Primăriei Municipiului Botoșani, a fost semnat contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate în aria teritorială de competență a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Transport Metropolitan Botoșani”, atribuit operatorului SC Eltrans SA. Printre semnatari au fost primarii municipiului Botoșani, orașului Bucecea și comunelor Bălușeni, Curtești, Mihai Eminescu, Răchiți și Stăuceni.

În ceea ce privește Zona Metropolitană, obiectivul este ca toate cele 12 trasee prevăzute în programul de transport să fie funcționale înainte de începerea anului școlar 2026 – 2027, în condițiile finalizării tuturor procedurilor necesare.

  • Informații referitoare la traseele și tarifele stabilite în Zona Metropolitană, pot fi consultate la următorul link:

https://aditmbt.ro/hbtm/wpcontent/uploads/2026/04/1.Contract_Delegare_ADITMBT.pdf

Din flota de transport public vor face parte 68 de autobuze, din care 38 de autovehicule cu lungimi de 10 m și alte 30 cu lungimi de 6 m.

 

Citeste mai mult ...

Actualitate

Zbor de instruire efectuat de un avion militar în spațiul aerian al județelor Botoșani și Suceava

Publicat

pe

Astăzi, pe parcursul a aproximativ trei ore, un avion militar va efectua zboruri de antrenament în spațiul aerian al județelor Botoșani și Suceava.

Este vorba despre un zbor de instruire, informează reprezentanții Prefecturii Botoșani.

Sursa foto: BoardingPass.ro/Dorin Cozma

Citeste mai mult ...

ULTIMA ORĂ

Actualitateo săptămână in urma

Garda Forestieră a lansat o nouă platformă digitală pentru sesizări și urmărirea controalelor

A fost lansată noua platformă digitală a Gărzii Forestiere, care le permite celor care depun reclamaţii legate de tăierile ilegale...

Actualitateo săptămână in urma

Culorile și aromele variate ale toamnei se datorează unor compuși care ne susțin sănătatea

Luna octombrie, sau Brumărel, cum este denumită în tradiția populară, una dintre cele mai frumoase luni ale anului, ne oferă...

Actualitate3 săptămâni in urma

Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași: 8-15 octombrie 2026. Programul manifestărilor religioase

Momentele de sărbătoare din luna octombrie de la Iaşi reprezintă, prin mijlocirea sfinților, un prilej de comuniune a dreptslăvitorilor creștini,...

Actualitate3 săptămâni in urma

Exercițiu internațional de protecție civilă în zona lacurilor Rogojeşti și Bucecea

În perioada 29 septembrie – 2 octombrie are loc exerciţiul de protecţie civilă „CROSSFLOOD Full-­Scale Exercise”, la care participă aproximativ...

Actualitateo lună in urma

Înălţarea Sfintei Cruci (Post)

Înălţarea Sfintei Cruci este sărbătoarea ce ne aminteşte de momentul din secolul IV, de la Ierusalim, când Sfântul Ierarh Macarie...

Actualitate3 luni in urma

Aflat în străinătate, un bărbat și-a amenințat partenera de viață printr-o aplicație de mesagerie

La data de 6 august 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 8 Flămânzi  au emis ordin de...

Eveniment

CURS VALUTAR

Politică

PROGNOZA METEO

Stiri din Botoșani

Actualitate3 luni in urma

Gara Botoșani, o veche și minunată stație feroviară din Moldova

A fost proiectată în 1867, odată cu linia de cale ferată și a fost inaugurată în anul 1872, odată cu...

Administrație4 luni in urma

O nouă față a transportului urban din municipiul Botoșani. Mijloace de transport în comun noi, electrice și moderne! (galerie foto)

De la începutul lunii iulie, botoșănenii pot utiliza mijloace de transport în comun noi, electrice și moderne, echipate și pentru...

Actualitate4 luni in urma

Zbor de instruire efectuat de un avion militar în spațiul aerian al județelor Botoșani și Suceava

Astăzi, pe parcursul a aproximativ trei ore, un avion militar va efectua zboruri de antrenament în spațiul aerian al județelor...

Actualitate4 luni in urma

Peste 700 de alergători sunt așteptați la cea de-a doua ediție a Maratonului Nordului Botoșani

Municipiul Botoșani se pregătește să găzduiască, în perioada 13-14 iunie 2026, cea de-a doua ediție a Maratonului Nordului Botoșani, un...

Actualitate5 luni in urma

APIA Botoșani reamintește fermierilor că termenul limită de depunere a cererilor de plată este 5 iunie 2026

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) – Centrul Județean Botoșani informează că se va lucra cu program prelungit...

Botoșani6 luni in urma

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe cinstit la Botoșani prin rugăciune și Liturghie arhierească (foto)

Sute de credincioși au participat, în ziua de prăznuire a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, la Sfânta Liturghie săvârșită la biserica...

Actualitate7 luni in urma

Atenționări din partea APIA pentru fermierii care ard miriștile

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) – Centrul Județean Botoșani atrage atenţia fermierilor care primesc subvenții că au...

Divertisment

Anunțuri si informări

Momentul de cultură

Actualitate