Actualitate
Polițiștii, în mijlocul cetățenilor prezenți la activitățile organizate în zona de agrement Cornișa (foto)
La data de 9 mai 2024, polițiștii din cadrul Compartimentului de Prevenire și Analiză a Criminalității, împreună cu specialiștii Agenției Naționale Antidrog, jandarmii, pompierii și polițiștii de frontieră au desfășurat activități preventiv informative în rândul cetățenilor prezenți la activitățile organizate în zona de agrement Cornișa.
Activitatea a avut ca scop creşterea gradului de informare al cetățenilor în legătură cu riscurile la care se expun dacă nu respectă normele legale, fiind transmise în acest sens, recomandări preventive specifice.
Recomandările au vizat prevenirea consumului de droguri, prevenirea victimizării prin trafic de persoane, normele de comportament în societate şi consecinţele legale asociate comiterii de fapte antisociale.
Tinerii prezenți la festival au fost informați cu privire la modul de sesizare a infracțiunilor, serviciile pe care le pot accesa în diverse situații și drepturile pe care le au în situația în care devin victime.
Totodată, au fost distribuite materiale informative cu noile reglementări legislative privind Legea 213 din 2023, supranumită și Legea ”Anastasia” (după numele unei fetițe decedate în urma unui accident rutier provocat de un conducător auto fără permis de conducere).
Această lege modifică un articol din Codul penal, în care este prevăzută pedeapsa pentru cei care comit un accident rutier, în timp ce se află sub influența alcoolului sau a drogurilor, ori fără a deține permis de conducere, iar în urma accidentului una sau mai multe persoane își pierd viața.
Modificarea legii constă în faptul că aceștia nu mai au posibilitatea condamnării cu suspendare a pedepsei, ci vor fi condamnați la închisoare cu executare.




Actualitate
Majoritatea românilor se confruntă cu o situaţie financiară fragilă, pe fondul creşterii costului vieţii şi al incertitudinilor economice
Aproape opt din zece români au redus cheltuielile neesenţiale în prima parte a acestui an, iar peste jumătate au amânat achiziţiile importante, pe fondul creşterii costului vieţii şi al incertitudinilor economice, arată un sondaj realizat de tbi bank în aprilie, preluat de Agerpres și citat de ziarullumina.ro
„(…) Pentru a face faţă presiunilor financiare din ultimele luni, peste 77% dintre ei au luat decizia să reducă drastic cheltuielile neesenţiale, iar aproape 57% au amânat achiziţii importante”, arată sondajul realizat pe un eşantion de 1.006 angajaţi la nivel naţional.
Imaginea de ansamblu arată o stabilitate financiară fragilă, în care majoritatea românilor resimt o deteriorare sau stagnare a situaţiei personale. Astfel, aproape 40% dintre respondenţi spun că situaţia lor este stabilă, dar mai slabă decât anul trecut, în timp ce aproape un sfert o percep ca fiind neschimbată. De cealaltă parte, peste 13% declară că se confruntă cu o situaţie instabilă şi mai dificilă decât anul trecut.
„Capacitatea românilor de a-şi acoperi cheltuielile curente rămâne în acest context limitată. Aproape 48% dintre respondenţi spun că veniturile le acoperă cheltuielile lunare doar la limită, în timp ce aproape 30% reuşesc să le acopere complet şi să mai rămână cu bani”, susţin autorii sondajului.
Sursa foto: pexels.com/ziarullumina.ro
Actualitate
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a lansat ghidul pentru cumpărătorii de locuințe
Având în vedere faptul că „achiziţionarea unei locuinţe reprezintă una dintre cele mai importante decizii financiare”, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a publicat pe site-ul instituției un ghid al cumpărătorului de locuințe, menit să ajute oamenii să înţeleagă etapele tranzacţiei, să identifice riscurile şi să ia decizii informate.
ANPC atrage, astfel, atenţia că verificarea situaţiei juridice a imobilului şi a documentelor aferente este esenţială și subliniază rolul notarului public pentru legalitatea şi siguranţa tranzacţiei.
Referitor la antecontract, care stabileşte condiţiile principale ale vânzării, acesta trebuie să includă, printre altele, preţul total, valoarea avansului şi termenul pentru semnarea contractului final, modalitatea de plată, racordarea la utilităţi, data predării.
Înainte de semnare, cumpărătorii sunt sfătuiți să analizeze extrasul de carte funciară şi existenţa ipotecilor, interdicţiilor sau litigiilor, precum și autorizaţia de construire, procesul-verbal de recepţie a lucrărilor şi certificatul de atestare a edificării construcţiei.
În cazul locuinţelor noi, cumpărătorii beneficiază de garanții de 3 ani pentru bună execuţie, de 10 ani pentru vicii ascunse ale construcţiei şi, respectiv, de 2 ani pentru bunurile incluse, mai precizează ANPC, citat de ziarullumina.ro
Printre cele mai importante clauze de protecţie se regăsesc: restituirea avansului dacă vânzătorul nu îşi respectă obligaţiile, posibilitatea retragerii din tranzacţie, penalităţile pentru întârzierea predării şi descrierea dotărilor şi finisajelor.
Sursa foto: Capital
Actualitate
Cele două loturi de autostradă, de la Pașcani la Suceava, vor fi construite de compania UMB Spedition
Contractele urmează să fie semnate în perioada următoare.
Este vorba despre:
- Pașcani – Roșcani (33 km)
- Roșcani – Suceava (29 km)
Termenele prevăzute pentru realizarea celor două loturi de autostradă sunt de 6 luni pentru proiectare și de 24 de luni pentru execuție.
Sursa foto: facebook/ Gheorghe Șoldan




