Actualitate
Polițiștii botoșăneni și-au serbat ziua în prezența oficialităților județene (foto)
În această dimineață, la sediul Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani a avut loc ședința solemnă prilejuita de Ziua Poliției Române.
În prezența oficialităților județene și a reprezentanților celorlalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, manifestarea a prilejuit invitaților scurte intervenții, în care au apreciat activitatea desfășurată de polițiștii botoșăneni în ultimul an, ca fiind una cu rezultate foarte bune.
Prezentă la manifestare, Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani a elogiat importanța muncii depuse de polițiști în folosul comunității.
Pe una din paginile sale de socializare, Doina Federovici a transmis următoarele: ”În ziua sfântă a Bunei Vestiri, an de an îi sărbătorim pe polițiștii români, cei care de 202 ani au însoțit statul în toate orânduirile sale și, mai tot timpul, au funcționat în slujba intereselor cetățenilor. Au știut să treacă peste perioadele mai tulburi, să se modernizeze ca instituție, să-și asume un rol esențial de menținere a ordinii publice și de garantare a siguranței tuturor.
Doamnelor și domnilor polițiști, vă mulțumesc pentru tot ceea ce faceți în folosul comunității noastre. Activitatea dumneavoastră zilnică reprezintă cel mai de preț aspect al civilizației.
Apropierea de comunitate și cooperarea cu cetățenii în rezolvarea problemelor vă conferă încrederea, respectul și aprecierea noastră. De aceea aveți datoria morală să fiți un exemplu de conduită și de responsabilitate pentru botoșăneni, să fiți în mijlocul lor, să faceți dovada încrederii care v-a fost acordată, să aplicați legea cu fermitate, dar și cu respect față de demnitatea umană.
Și nu uitați: încrederea se obține greu și se pierde foarte ușor! La mulți ani!”, a transmis Doina Federovici, în postarea sa.
Actualitate
Zeci de evenimente organizate în lume de Institutul Cultural Român de Ziua Culturii Naționale
Institutul Cultural Român (ICR) și reprezentanțele sale din străinătate desfășoară, cu ocazia Zilei Culturii Naționale, un maraton de trei săptămâni de evenimente culturale care celebrează personalități marcante ale artelor și culturii autohtone.
Astfel, publicul de pe mai multe continente este invitat la concerte, expoziții, spectacole de teatru, conferințe, ateliere interactive, proiecții de filme documentare și evenimente literare.
Potrivit icr.ro, între evenimentele care vor avea loc se evidențiază:
- expoziția de fotografie „Atlasul frumuseții” și „Săptămâna Culturii Române” organizate de ICR Madrid, în perioada 13 ianuarie – 27 februarie 2025;
- conferința „Difuzarea poeziei românești în Franța – Eminescu, Blandiana, Blaga” organizată de ICR Paris, în 15 ianuarie 2025;
- conferinţa „Basmele lui Mihai Eminescu” organizată de Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneţia, în 15 ianuarie 2025, la Universitatea din Padova;
- expoziția „35 de ani și o zi. Memoria și istoria Revoluției din 1989 în societatea de astăzi” organizată de ICR Budapesta, în perioada 15 ianuarie – 28 februarie 2025, la filiala din Seghedin.
Evenimente culturale dedicate Zilei Naționale a Culturii se vor desfășura și la Chișinău, Beijing, New York, Roma, Lisabona, Tel Aviv, Tokyo, Bruxelles, Viena, Varşovia, Roma, Stockholm, Istanbul, Berlin, potrivit ziarullumina.ro
Sursa foto: Euronews
Actualitate
Discuții la Cafeneaua Artelor din Botoșani despre o viitoare strategie culturală a județului
Miercuri, 15 ianuarie, de la 12.00 la 13.30, la Cafeneaua Artelor din municipiul Botoșani va avea loc o primă consultare despre o viitoare strategie culturală a județului.
La discuții și-au anunțat participarea manageri de instituții și organizații culturale, artiști, animatori culturali, reprezentanți ai instituțiilor de învățământ, jurnaliști. De asemenea, și-au confirmat prezența și reprezentanți ai autorităților publice.
Consultarea va fi moderată de Ștefan Teișanu, manager cultural, co-fondator al organizațiilor Centrul Cultural Clujean, Fapte (Jazz in the Park) și Nord (Zilele Nordului).
Cei care doresc să participe la eveniment sunt așteptați direct la locație, fără o rezervare în prealabil, anunță organizatorii.
Sursa foto: Restaurant Guru
Actualitate
Dependența de ecrane, combătută printr-o campanie derulată de Institutul de Sănătate Publică
Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) derulează, în perioada ianuarie-februarie 2025, campania intitulată „Dependenţa de ecrane, noua provocare a erei digitale, cum o gestionăm?”.
Campania, care se derulează la nivel național, are sloganul „Mai multă viaţă, mai puţine ecrane!” și se adresează în special copiilor, adolescenţilor şi părinţilor lor, dar şi populaţiei generale, cu scopul de a creşte nivelul de conştientizare asupra acestei dependențe, de a încuraja un stil de viaţă sănătos și de a contribui, astfel, la reducerea apariției unor tulburări mintale sau de comportament.
„Din ce în ce mai multe studii asociază dependenţa de ecrane, în special la tinerii de vârstă şcolară, cu diverse psihopatologii în domeniul dezvoltării. Unele dintre acestea susţin că un comportament repetitiv şi nelimitat de accesare a tehnologiilor digitale online sau offline poate fi asimilat unui consum compulsiv asemănător cu cel de utilizare a diferitelor substanţe, precum drogurile şi alcoolul, şi poate duce la dezvoltarea unei dependenţe”, afirmă specialiştii INSP, citați de ziarullumina.ro
Conform Eurobarometrului privind sănătatea mintală din octombrie 2023, 46% dintre respondenţi s-au confruntat în ultimele 12 luni cu o problemă emoţională sau psihosocială (depresie sau anxietate), iar 89% considerau că promovarea sănătăţii mintale este la fel de importantă precum cea a sănătăţii fizice.
- Cel mai frecvent diagnosticate boli ale sănătăţii mintale includ depresia, anxietatea generalizată şi tulburările de alimentaţie.
Totodată, Tabloul Sănătăţii Mintale în România din anul 2023, un raport al Consiliului Economic şi Social, evidențiază faptul că afecțiunile mintale cel mai des întâlnite la adulţi sunt tulburările de anxietate și depresia.
Sursa foto: ziarullumina.ro
-
Evenimentcu 2 zile in urma
Zilele Eminescu, la Ipotești. Manifestări prilejuite de împlinirea a 175 de ani de la nașterea poetului
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Vârsta de la care nu mai poți șofa. În ce condiții ești obligat să renunți la permis
-
Actualitatecu o zi in urma
Bărbat omorât în bătaie în propria casă. Principalul suspect este chiar vecinul său
-
Culturăcu o zi in urma
Botoșani, orașul legat pe vecie de Mihai Eminescu. „Luceafărul”…săpat în piatră! (video)
-
Actualitatecu o zi in urma
FC Botoșani a încheiat pregătirea din Antalya cu o victorie, scor 4-1, în amicalul cu FK Radnički
-
Culturăcu 2 zile in urma
Alexandru Vlahuță despre Eminescu: Era de o tristețe și o melancolie sfâșietoare…
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Un proiectil neexplodat din perioada războiului a fost descoperit de un bărbat într-o pădure
-
Actualitatecu o zi in urma
Un tânăr s-a prezentat la controlul de frontieră cu un autovehicul radiat din circulație