Administrație
Pietonalul Unirii se transformă în șantier! Au demarat lucrările de amenajare a pistelor de biciclete (foto)
Botoșănenii care obișnuiesc să se deplaseze cu bicicleta vor avea posibilitatea să utilizeze rute special concepute în acest sens.
A fost semnat contractul pentru execuția lucrărilor în cadrul obiectivului de investiții „Susținerea transportului alternativ prin realizarea unui circuit de piste de biciclete la nivelul municipiului Botoșani”, iar ordinul de începere a lucrărilor a fost emis.
Valoarea contractului, de 14 milioane de lei, va fi asigurată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
În baza licitației publice, constructorul desemnat pentru execuția acestor lucrări este SC CORNELL’S FLOOR SRL.
Proiectul propune 10 kilometri de piste uni sau bidirecționale, în funcție de caracteristicile zonei, prevăzute cu marcaje orizontale și verticale și amenajate în zona de trotuar.
Traseul 1 va cuprinde Bulevardul Mihai Eminescu, de la intersecție cu Șoseaua Iașului, până pe strada Sucevei.
Traseul 2: Pietonalul Unirii – Parcul Mihai Eminescu – str. Vârnav – Aleea Scipione Bădescu – str. Primăverii – str. Octav Onicescu – str. Pacea.
Traseul 3: Bulevardul George Enescu, de la intersecția cu Bulevardul Mihai Eminescu – str. Pacea – str. Sucevei – Parc Cornișa.
Pe traseele menționate vor fi amenajate 15 locații cu rastele pentru parcarea bicicletelor și 15 locații cu stații self service.
În zona Pietonalului Unirii vor fi demolate construcțiile existente destinate aranjamentelor florale, care prezintă pericol pentru pietoni și bicicliști iar sistemul rutier al zonei va fi refăcut.
Aranjamentele florale vor fi înlocuite cu arbuști ornamentali plantați în ghivece de mari dimensiuni și cu jardiniere.
Fântânile arteziene nu vor fi demolate și vor intra într-un proces de reabilitare.
„Pistele de biciclete vor fi amenajate pe marginea Pietonalului, pe partea stângă, pe sensul cu Muzeul Județean. Pentru că spațiul pe care îl vom dobândi în urma demolărilor va fi generos, vom reloca și băncile de odihnă, astfel încât pista de biciclete să fie în spatele acestora. Traficul se va desfășura în condiții de siguranță, atât pentru bicicliști, cât și pentru pietoni”, a declarat primarul Cosmin Andrei.
Termenul pentru finalizarea lucrărilor este de 12 luni de la data înscrisă pe ordinul de începere.




Traseele pistelor de bicicletă prevăzute în proiect:

Administrație
Guvernul României a aprobat reducerea impozitelor locale pentru clădiri în funcție de vechimea acestora
Impozitele locale pentru clădiri vor fi reduse cu 15% pentru cele cu o vechime cuprinsă între 50 şi 100 de ani şi cu 25% pentru clădirile cu o vechime de peste 100 de ani.
Actul normativ prevede şi reduceri de până la 50% la impozitele plătite pentru imobilele deţinute de către persoanele cu dizabilităţi, după ce scutirile de care beneficiau aceştia au fost eliminate total la începutul anului.
Aceste valori se aplică de la 1 ianuarie 2026, iar primăriile vor putea recalcula noile impozite în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă, în sensul reducerii acestora, dar nu sub cota standard de impozitare prevăzută de lege, potrivit romania-actualitati.ro
Potrivit reprezentanților Guvernului României, autorităţile locale vor putea restitui sumele deja plătite celor îndreptăţiţi.
Sursa foto: pixabay.com/romania-actualitati.ro
Administrație
Parcuri din municipiul Botoșani, complet reabilitate și modernizate cu sprijinul finanțărilor europene (foto)
Primăria Municipiului Botoșani, în parteneriat cu Primăria Municipiului Bălți din Republica Moldova, implementează două proiecte cu finanțare europeană prin Programul Interreg Next România – Republica Moldova 2021 – 2027, respectiv „SENSE” (Explorare senzorială pentru o experiență sustenabilă bazată pe natură) și „GREETS” (Transformări verzi transfrontaliere).
Cele două proiecte vizează Parcul din vecinătatea Primăriei și Parcul Sucevei și au ca obiective creșterea calității vieții și sănătății comunităților, protecția biodiversității și reintroducerea speciilor rare, promovarea turismului ecologic și educației de mediu, respectiv consolidarea cooperării transfrontaliere.
Parcul din zona Primăriei va deveni un parc senzorial, sub numele de Parcul „George Enescu”. Prin proiectul „SENSE”, vor fi amenajate:
- alei senzoriale cu diverse texturi (piatră, nisip, scoarță, lemn, etc.);
- fântână muzicală dedicată lui George Enescu;
- mobilier verde;
- mini-amfiteatru în aer liber pentru activități culturale;
- ramă foto gigant;
- replantare a unor specii de plante rare (Papucul Doamnei, Laleaua Pestriță) și plante aromatice;
- implementare de tehnologii noi cu sistem de irigare cu apă pluvială colectată de pe clădirea Primăriei și pompe alimentate cu panouri solare.
Bugetul alocat acestui proiect este de 314.000 de euro, cu o durată de execuție de 8 luni.
Proiectul „GREETS” va fi realizat în Parcul Sucevei și include:
- reamenajarea aleilor și a zonelor verzi;
- crearea unui loc de joacă neutru din punct de vedere climatic;
- instalarea unor echipamente de joacă ecologice și echipamente de mișcare pentru adolescenți;
- perete pentru grădină verticală;
- zonă cu binocluri statice pentru urmărirea păsărilor;
- amenajarea a 50 de căsuțe pentru păsări.
Bugetul alocat acestui proiect este de 315.000 euro, cu o durată a execuției lucrărilor cuprinsă între 8 și 12 luni.




Administrație
Înmânarea către autoritățile publice locale din comuna Coșula a noilor cărți funciare (foto)
Astăzi, 20 ianuarie 2026, prefectul județului Botoșani, Raluca-Ștefania CURELARIU a participat împreună primarul comunei Coșula, reprezentanții OCPI Botoșani și membrii echipei de implementare a Proiectului „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”, la ședința privind înmânarea către autoritățile publice locale a noilor cărți funciare, deschise ca urmare a finalizării lucrărilor de înregistrare sistematică a proprietăților realizate la nivelul întregului UAT Coșula.
Proprietarii celor 7101 imobile vor primi gratuit, în perioada următoare, noile cărți funciare. Lucrările s-au desfășurat în cadrul Programului Național de Cadastru si Carte Funciară (PNCCF), finanțarea fiind asigurată din fondurile proprii ale Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară.
În comuna Coșula, înregistrarea sistematică a proprietăților în evidențele de cadastru și carte funciară s-a realizat în baza contractului de servicii încheiat la data de 13 iunie 2025, între OCPI Botoșani, în baza alocării bugetare realizată de ANCPI, în calitate de beneficiar și S.C. Artehnis Topo Cad S.R.L., în calitate de prestator, și a vizat o suprafață totală de 4.860,69 hectare.






