Social
Peste 2,6 milioane de români vor beneficia de o nouă tranşă de 250 de lei pentru alimente
Peste 2,6 milioane de români vor beneficia în luna octombrie de o nouă tranşă de 250 de lei pentru cumpărarea de alimente, a anunţat ministrul investiţiilor şi proiectelor europene, Adrian Câciu, pe pagina sa socială. Potrivit acestuia, încărcarea cardurilor de alimente (tichete sociale) cu valoarea de 250 de lei va începe în 15 octombrie.
În acest an, cardurile sociale „Sprijin pentru România” au fost încărcate în lunile februarie, aprilie, iunie și august și urmează încă două tranşe a câte 250 de lei care vor fi virate în lunile octombrie și decembrie.
Potrivit ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, încărcarea cardurilor de alimente (tichete sociale) cu valoarea de 250 de lei va începe din data de 15 octombrie.
Odată cu alimentarea acestora, autoritățile vor urmări și dacă tichetele vor fi cheltuite corespunzător.
În caz contrar, cei care nu vor folosi corect cardurile, respectiv persoanele fizice vor risca amenzi de 2.600 de lei, iar cele juridice de 6.500 de lei, potrivit bihon.ro
Sursa foto: GdS
Social
Majoritatea românilor se confruntă cu o situaţie financiară fragilă, pe fondul creşterii costului vieţii şi al incertitudinilor economice
Aproape opt din zece români au redus cheltuielile neesenţiale în prima parte a acestui an, iar peste jumătate au amânat achiziţiile importante, pe fondul creşterii costului vieţii şi al incertitudinilor economice, arată un sondaj realizat de tbi bank în aprilie, preluat de Agerpres și citat de ziarullumina.ro
„(…) Pentru a face faţă presiunilor financiare din ultimele luni, peste 77% dintre ei au luat decizia să reducă drastic cheltuielile neesenţiale, iar aproape 57% au amânat achiziţii importante”, arată sondajul realizat pe un eşantion de 1.006 angajaţi la nivel naţional.
Imaginea de ansamblu arată o stabilitate financiară fragilă, în care majoritatea românilor resimt o deteriorare sau stagnare a situaţiei personale. Astfel, aproape 40% dintre respondenţi spun că situaţia lor este stabilă, dar mai slabă decât anul trecut, în timp ce aproape un sfert o percep ca fiind neschimbată. De cealaltă parte, peste 13% declară că se confruntă cu o situaţie instabilă şi mai dificilă decât anul trecut.
„Capacitatea românilor de a-şi acoperi cheltuielile curente rămâne în acest context limitată. Aproape 48% dintre respondenţi spun că veniturile le acoperă cheltuielile lunare doar la limită, în timp ce aproape 30% reuşesc să le acopere complet şi să mai rămână cu bani”, susţin autorii sondajului.
Sursa foto: pexels.com/ziarullumina.ro
Actualitate
Anunţ pentru pensionarii Casei Judeţene de Pensii Botoşani care își încasează pensia prin cont bancar
Vineri 9 ianuarie 2026, au fost operate și validate transferurile prin intermediul Trezoreriei Botoşani, astfel că, luni, 12 ianuarie 2026, în cursul după-amiezei vor fi alimentate conturile pensionarilor de către bănci.
Actualitate
Ministrul Muncii: Comisioanele pentru pensiile plătite la Poștă sunt de 10 ori mai mari decât pentru cele virate pe card
Statul plăteşte comisioane de zece ori mai mari pentru distribuirea pensiilor în numerar, în comparație cu cele pentru plata pe card, a declarat zilele trecute ministrul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale, Petre-Florin Manole. Oficialul a anunţat lansarea unui program destinat încurajării trecerii voluntare la plata electronică.
„Comisioanele pe care le plătim la Poştă astăzi sunt de 10 ori mai mari decât comisioanele pe care le plătim prin bancă atunci când plătim pensiile”, a spus ministrul Muncii, explicând diferenţa majoră dintre costurile suportate la nivel bugetar.
Potrivit ministrului Muncii, distribuţia pensiilor este în prezent împărţită în mod egal între cele două modalităţi, cu peste jumătate dintre pensionari care primesc banii pe card şi jumătate care primesc banii în numerar, de la poştaş.
„Pentru jumătatea pe card am plătit până la sfârşitul lui septembrie 6 milioane de lei comisioane bancare, pentru jumătatea pe cash am plătit comisioane la Poştă 60 de milioane de lei”, a precizat ministrul Muncii, potrivit Agerpres.
Ministerul Muncii va lansa un program de promovare a plății pensiilor pe card
În acest context, Ministerul Muncii va demara un program de promovare a plăţii pensiilor pe card, fără a introduce obligaţii.
„Vom începe un program prin care să promovăm, fără să obligăm pe nimeni, încă o dată. Ar fi util cât mai mulţi pensionari să accepte plata pensiei pe card. În Uniunea Europeană, în 2025, sper că nu pare exotic nimănui. E normalitate”, a subliniat ministrul Muncii, citat de radioromania.ro
De asemenea, Florin Manole a legat măsurile referitoare la modernizarea sistemului de plată a pensiilor de politicile care sprijină creşterea numărului de locuri de muncă.
„De câte ori mă auziţi vorbind despre ANOFM şi subvenţii pentru noi angajaţi? Să înţelegeţi, cum e şi corect, că vorbim despre noi contribuţii la sistemul de pensii. Înseamnă, deci, că genul ăla de programe e un sprijin pentru angajaţi şi un sprijin pentru angajatori, dar şi un sprijin pentru pensionari”, a mai punctat ministrul Muncii.
Sursa foto: Economedia




