Actualitate
Percheziții și controale în orașul Darabani. Ce au descoperit polițiștii (foto, video)
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au organizat vineri, 25 octombrie 2024, activități pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și pentru impunerea unui climat de ordine și siguranță publică.
Pentru probarea activității infracționale în patru dosare penale ce privesc săvârșirea infracțiunii de contrabandă, polițiștii au pus în executare 15 mandate de percheziție domiciliară la locuințele persoanelor bănuite de comiterea infracțiunii sau care aparțineau de acestea.
Concomitent cu desfășurarea perchezițiilor, au fost controlate cinci persoane față de care era dispusă măsura controlului judiciar și au fost verificați deținătorii de arme din zona respectivă, fără a fi constatate nereguli.
Totodată, polițiștii rutieri au acționat pentru supravegherea și controlul traficului rutier, fiind aplicate 21 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 12.000 de lei.
În urma perchezițiilor efectuate, la locațiile vizate au fost identificate și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, peste 2.000 de pachete de țigarete de diferite mărci, de proveniență Republica Moldova, duty-free și Republica Ucraina, pentru care nu existau documente de proveniență.
De asemenea, a fost ridicată și cantitatea de 60 de litri de alcool.
Pentru infracțiunea de contrabandă se continuă cercetările față de două persoane, din orașul Darabani.
La activități au participat peste 60 de polițiști, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani – Serviciul de Investigații Criminale, Serviciul pentru Acțiuni Speciale, Serviciul Arme Explozivi și Substanțe Periculoase, Serviciul Rutier și polițiști de ordine publică.
S-a beneficiat de sprijinul Sectorului Teritorial al Poliției de Frontieră Darabani și Direcției de Operațiuni Speciale, precizează reprezentanții IPJ Botoșani.




Actualitate
Faţa nevăzută a Lunii: imaginea numită „Apus de Pământ”
NASA a publicat prima serie de fotografii realizate de astronauţii misiunii Artemis II în timpul survolului emisferei ascunse a Lunii, un moment „memorabil şi unic”, arată ziarullumina.ro
Prima imagine, numită „Apus de Pământ”, arată planeta noastră dispărând în spatele feţei pătate a Lunii şi aminteşte de fotografia „Răsărit de Pământ” realizată de astronautul Bill Anders de pe Apollo 8 în 1968, iar o a doua imagine prezintă o eclipsă solară uimitoare.
Potrivit „Live Science”, astronauții navei Artemis II au zburat mai departe de Pământ „decât oricare alt om din istorie”.
Sursa foto: Facebook/ NASA
Actualitate
Cele două loturi de autostradă, de la Pașcani la Suceava, vor fi construite de compania UMB Spedition
Contractele urmează să fie semnate în perioada următoare.
Este vorba despre:
- Pașcani – Roșcani (33 km)
- Roșcani – Suceava (29 km)
Termenele prevăzute pentru realizarea celor două loturi de autostradă sunt de 6 luni pentru proiectare și de 24 de luni pentru execuție.
Sursa foto: facebook/ Gheorghe Șoldan
Actualitate
Aducerea Sfintei Lumini de la Ierusalim în Sâmbăta Mare (11 aprilie 2026)
Tradiția aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim, inaugurată în anul 2009 de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, va fi continuată și în acest an, anunță Patriarhia Română, într-un comunicat citat de ziarullumina.ro
În seara zilei de sâmbătă, 11 aprilie 2026, este programată aducerea Sfintei Lumini de la Ierusalim de către părintele arhimandrit Ioan Meiu, Superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, urmând a fi oferită delegaților eparhiilor Patriarhiei Române prezenți la Aeroportul Internațional Otopeni. Ulterior, prin intermediul protopopiatelor, centrele eparhiale vor distribui Sfânta Lumină către fiecare parohie din cadrul lor.
În aceeași seară, în jurul orei 19.00, Sfânta Lumină va fi primită la Catedrala Patriarhală istorică „Sfinții Împărați Constantin și Elena” de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
Aducerea și oferirea Sfintei Lumini de la Ierusalim tuturor lăcașurilor de cult din cuprinsul Patriarhiei Române reprezintă un puternic simbol al comuniunii și unității eclesiale, precum și o expresie a bucuriei pascale prilejuite de marele praznic al Învierii Domnului Iisus Hristos.
La această oră, există toate premisele ca Sfânta Lumină să fie adusă ca în fiecare an, însă, ținând cont de situația geopolitică actuală, marcată de escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu, aducerea acesteia poate fi afectată doar într-un caz de forță majoră neprevăzută.
Într-o astfel de situație total nedorită și imposibil de anticipat, Sfânta Lumină de la Ierusalim va fi oferită de la Catedrala Patriarhală istorică „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, de pe Colina Bucuriei, întrucât Sfânta Lumină adusă de la Ierusalim în anul 2025 a fost păstrată aici neîntrerupt aprinsă într-o candelă specială, în mod preventiv.
Biroul de presă al Patriarhiei Române
Sursa foto: ziarullumina.ro




