Dorohoi
Patrula școlară, activată în zona Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi (video)
La data de 3 martie 2025, a fost activată patrula școlară în zona Școlii Gimnaziale “Mihail Kogălniceanu” din Dorohoi.
Echipați cu veste reflectorizante și indicatoare de semnalizare, sub îndrumarea unui cadru didactic și sub supravegherea polițiștilor, cei șase elevi ai patrulei școlare au dirijat circulația și au îndrumat pietonii să traverseze în siguranță.
Activitatea va fi desfășurată zilnic în perioada 3-7 martie 2025 cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului Rutier Botoșani și Biroului Rutier Dorohoi, astfel încât micii pietoni să se responsabilizeze cu privire la importanța respectării regulilor de circulație, iar conducătorii auto să conștientizeze prezența școlarilor în proximitatea instituțiilor de învățământ.
Sursa foto: GazetaBt.ro
Actualitate
Tânăr condamnat la închisoare cu executare pentru furt calificat
La data de 16 iulie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au identificat un tânăr, de 32 de ani, din municipiul Dorohoi, pe numele căruia era emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de către Judecătoria Dorohoi.
Acesta a fost condamnat la doi ani și două luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Tânărul a fost identificat în localitatea de domiciliu, fiind reținut și, ulterior, escortat către Penitenciarul Botoșani, în vederea încarcerării.
Actualitate
Zbor de instruire efectuat de un avion militar în spațiul aerian al județelor Botoșani și Suceava
Astăzi, pe parcursul a aproximativ trei ore, un avion militar va efectua zboruri de antrenament în spațiul aerian al județelor Botoșani și Suceava.
Este vorba despre un zbor de instruire, informează reprezentanții Prefecturii Botoșani.
Sursa foto: BoardingPass.ro/Dorin Cozma
Actualitate
Întâlnire emoționantă cu scriitoarea Alexandra Costache-Babcinschi la Biblioteca Municipală Dorohoi (foto)
Primăria Municipiului Dorohoi și Biblioteca Municipală „Păstorel Teodoreanu” din localitate vă invită sâmbătă, 20 iunie 2026, de la ora 13.00, la o întâlnire emoționantă cu scriitoarea Alexandra Costache-Babcinschi, autoarea mai multor cărți de referință, printre care „Coborârea în infern în ciclurile de mistere din York, Towneley și Chester” și „Lupul, monstrul evului mediu”.
Evenimentul intitulat „Despre lighioane, demoni și oameni. Chipurile fiarei și chipurile luminii” va avea loc în sala de lectură a Bibliotecii Municipale Dorohoi.
Alexandra Costache-Babcinschi este fiica reputatului profesor și scriitor Lucian Costache, care, în anii 90, a predat limba și literatura română la Colegiul Național „Grigore Ghica” din municipiul Dorohoi.
Lucian Costache, autor a numeroase lucrări şi volume de poezie, s-a născut în Bucureşti, la data de 30 octombrie 1952, a absolvit Facultatea de Română-Franceză din cadrul Univ. „Al. I. Cuza” din Iaşi, activând ca profesor și în cadrul Colegiului „I.C. Brătianu” din Piteşti, locul său de baștină.





