La data de 14 iunie 2024 polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul de Ordine Publică au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore...
Luna trecută, pe raza județului Botoșani s-au produs 47 de incendii, în creștere cu aproximativ 68% față de aceeași perioadă a anului trecut. Pompierii au constatat...
Sfântul Proroc Amos a trăit pe vremea regelui Ieroboam al 2-lea (786-746 î.Hr.), născându-se cu aproape 800 de ani înainte de venirea în lume a Mântuitorului...
La praznicul Înălțării Domnului, Catedrala Mântuirii Neamului, edificiu bisericesc emblematic zidit pentru pomenirea tuturor celor care au înfăptuit idealul de unitate națională, și-a serbat hramul principal....
Un cutremur de magnitudine mare a provocat pagube însemnate în municipiul Dorohoi și orașul Darabani. În urma acestuia mai multe clădiri au fost afectate, printre care...
Având în vedere că Administrația Națională de Meteorologie anunță că în perioada următoare este posibilă manifestarea pe teritoriul României a unor temperaturi deosebit de ridicate, reprezentanții...
Germania, ţara gazdă, joacă în meciul de deschidere de la Campionatul European cu Scoţia, într-un duel care contează pentru Grupa A din care mai fac parte...