ȘTIRI DIN:
Data: 26/08/2026

Actualitate

Catedrala Mântuirii Neamului, dedicată memoriei eroilor români, la ceas de prăznuire (galerie foto)

Publicat

pe

La praznicul Înălțării Domnului, Catedrala Mântuirii Neamului, edificiu bisericesc emblematic zidit pentru pomenirea tuturor celor care au înfăptuit idealul de unitate națională, și-a serbat hramul principal.

La 13 ani de la începutul lucrărilor, șantierul celui mai mare lăcaș de cult ortodox din țară înregistrează progrese semnificative atât la interior, unde se aplică veșmântul pictural în tehnica mozaic, cât și la exterior, unde se lucrează la finisaje și la construcțiile care mărginesc spațiul liturgic din partea vestică.

Catedrala Mântuirii Neamului a fost, încă din faza de proiect, dedicată memoriei eroilor neamului, fiind, după cuvintele Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, „o manifestare de recunoștință sau de mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru izbăvirea neamului românesc de asuprire și înstrăinare”.

Din acest motiv, hramul principal al mărețului lăcaș de cult este praznicul Înălțării Domnului, când în Biserica Ortodoxă Română se face pomenirea tuturor eroilor neamului. Pentru a marca acest aspect, la târnosirea Altarului catedralei în anul centenar al Marii Uniri, în piciorul Sfintei Mese au fost așezate numele tuturor eroilor cunoscuți care și-au jertfit viața în Războiul de Independență (1877), în Războaiele Balcanice (1913), în Primul Război Mondial (1916-1919), în Al Doilea Război Mondial (1940-1945), precum și numele făuritorilor Marii Uniri.

La ceas de praznic, în al 13-lea an de la demararea lucrărilor de edificare, pe șantierul Catedralei Naționale echipele de muncitori mențin un ritm sporit, progresele înregistrate fiind vizibile de la o lună la alta. „În prezent, având în vedere condițiile meteo favorabile, la exterior s-au început lucrările pe toate fronturile de lucru. La cupolele pentru accesul principal din partea de vest se desfășoară lucrări de armare și betonare, în perioada imediat următoare continuând a se contracta şi șarpantele metalice ale acestora, precum și ale porticurilor din această zonă. În ceea ce privește exteriorul catedralei, se aplică tencuieli pe fațada de nord între cotele 0,00 m și +45,00 m, în zona absidei și a scărilor adiacente. De asemenea, sunt executate lucrări de placare cu piatră a stâlpilor pridvorului din partea estică aferent absidei Sfântului Altar. În zilele următoare vor fi începute și lucrările la șarpanta de deasupra acestui pridvor. La interior se execută lucrări de finisare a spațiilor tehnice prin aplicarea de șape pentru pardoseli, tencuieli și vopsiri ale pereților, continuând și lucrările de montare a instalațiilor electrice, sanitare, de ventilație”, a transmis inginerul Petru Chiuță, consilier patriarhal la Sectorul monumente și construcții bisericești al Administrației Patriarhale, citat de ziarullumina.ro

Pictura în turla Pantocrator

Pe șantierul de mozaic al Catedralei Naționale a început procesul de montare a scenei „Liturghia îngerească”, ce nu în mod întâmplător își găsește locul în acest spațiu, fiind situată în zona cea mai înaltă din zidirea bisericească, în vecinătatea descendentă a icoanei Hristos Pantocrator. Aceasta este situată pe bolta turlei mari, sub registrele iconografice ale sfinților proroci și ale sfinților apostoli, care au fost deja finalizate. Prin această localizare, icoana sugerează în mod simbolic și o ilustrare a îndemnului Psalmistului: „Toată suflarea să laude pe Domnul”. În temporizarea lucrărilor, pentru montarea acestei icoane a fost rezervată luna iunie, fiind o scenă amplă, a cărei întindere ajunge la aproximativ 470 mp, cu 53 m lungime și 8,8 m înălțime.

Activitatea din atelier

În atelierul de mozaic, specialiștii se concentrează asupra scenelor care vor acoperi zona de la baza turlei mari, în timpane, după cum urmează: Pogorârea Duhului Sfânt (est), Botezul Domnului (sud), Schimbarea la Față (vest) și Înălțarea Domnului (nord). De asemenea, în alăturarea acestor scene se vor afla și icoanele sfinților evangheliști pe pandantivii mari și icoane înfățișând serafimii pe pandantivii mici.

În atelierul de pictură a fost finalizată scena Înălțării Domnului, al cărei proiect a fost aprobat de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Reprezentarea acestei icoane, care va fi situată la baza turlei mari, are o redare autentică ce îmbină elemente de inspirație românească, athonită și răsăriteană, evidențiind prin aceasta o cuprindere a întregului spațiu bizantin care s-a conturat în operele bisericești ale ultimelor veacuri.

Catedrala Națională, prin estetica arhitectonică și simbolismul teologic, stă mărturie a grijii Bisericii pentru toți fiii ei, fiind un spațiu al comuniunii cu Dumnezeu și un loc de aducere aminte și de pomenire, peste veacuri, a tuturor „fericiților întru adormire eroi, ostași și luptători români care s-au jertfit pentru apărarea patriei și a credinței strămoșești, pentru întregirea neamului, pentru libertatea și demnitatea poporului român”, arată ziarullumina.ro

 

Actualitate

Aflat în străinătate, un bărbat și-a amenințat partenera de viață printr-o aplicație de mesagerie

Publicat

pe

La data de 6 august 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 8 Flămânzi  au emis ordin de protecție provizoriu față de un bărbat, de 46 de ani, pentru faptul că, în timp ce se afla pe teritoriul altui stat, și-ar fi amenințat partenera, prin intermediul unor mesaje transmise printr-o aplicație de mesagerie, creându-i acesteia o stare de temere.

Ordinul de protecție a fost emis pe o perioadă de 5 zile, iar bărbatul are obligația de a nu reveni la domiciliul comun, întrucât trebuie să păstreze o distanță de 50 de metri față de locuință și față de partenera sa.

Mai mult decât atât, a fost dispusă și măsura monitorizării electronice, urmând ca acestuia să îi fie montat un dispozitiv de monitorizare la revenirea în țară.

În situația în care nu sunt respectate aceste obligații, se vor demara cercetări pentru infracțiunea de încălcare a ordinului de protecție, iar față de bărbat poate fi dispusă o măsură privativă de libertate.

Măsurile de siguranță care se pot lua în cazul violenței în familie

Măsurile de siguranţă au ca scop eliminarea stării de pericol public şi prevenirea infracţionalităţii în general.

Astfel,  Legea nr. 217/2003 Rep., pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, prevede instituirea Ordinului de protecţie. Potrivit prevederilor art.23, ordinul de protecţie reprezintă hotărârea emisă de instanţa de judecată cu caracter provizoriu, prin care aceasta dispune, la solicitarea unei persoane a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei, una sau mai multe dintre următoarele măsuri/obligaţii/interdicţii:

  • evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;
  • reintegrarea victimei, și după caz, a copiilor în locuința familiei;
  • obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de copiii acesteia sau față de alte rude ale acesteia, ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ ale victimei.
  • interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau orice alt mod cu victima.

Victima violenței în familie se poate adresa:

  • Poliției pentru a depune o plângere;
  • unei unități spitalicești, pentru a primi îngrijiri medicale;
  • Medicului legist pentru a obține certificat medico legal;
  • Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului pentru a beneficia de servicii sociale complexe, mai ales în cazul în care sunt implicați copiii victimei.

Sursa foto: sursazilei.ro

Citeste mai mult ...

Actualitate

Șoferiță cu mult tupeu: a fost reținută de polițiști pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului

Publicat

pe

La data de 6 august 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unei femei, de 49 de ani, din comuna Todireni, cercetată pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că, în aceeași zi, aceasta ar fi condus un autoturism, în localitatea Todireni, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

La testarea cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 1,43 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Femeia a fost reținută pentru 24 de ore și introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Botoșani.

Sursa foto: tvrinfo.ro

Citeste mai mult ...

Actualitate

Știați că oamenii care trăiesc astăzi sunt împărțiți în generații distincte? (foto)

Publicat

pe

Fiecare grup a fost modelat de evenimentele, tehnologiile și mentalitățile timpului în care a crescut — de la oameni marcați de războaie până la copii care învață cu ajutorul inteligenței artificiale.

  • Generația Silențioasă (1926–1945)

Formată în anii crizei și ai conflictelor mondiale, această generație a învățat disciplina, economia și respectul pentru tradiții. Sunt oameni discreți, stabili și extrem de muncitori.

  • Baby Boomers (1946–1964)

Au venit pe lume în perioada de prosperitate de după război. Optimiști și dedicați carierei, mulți dintre ei au lucrat o viață întreagă în același loc.

  • Generația X (1965–1979)

Crescuți între analog și digital, sunt independenți, pragmatici și adesea sceptici. Au prins televizoarele cu tub, casetele, dar și începuturile internetului.

  • Millennials (1980–1994)

Generația care a crescut odată cu internetul. Sunt adaptabili, orientați spre colaborare și pun mare preț pe echilibrul dintre muncă și viața personală.

  • Generația Z (1995–2009)

Primii adevărați nativi digitali. Pentru ei, tehnologia e instinctivă. Sunt rapizi în gândire, autentici și obișnuiți să se adapteze constant.

  • Generația Alpha (2010–2024)

Copiii lumii hiperconectate. Învăță aplicații educaționale de mici, folosesc realitate augmentată și interacționează natural cu roboți sau AI.

  • Generația Beta (2025–2039)

Va fi primul grup care va trăi complet într-o societate dominată de automatizare și inteligență artificială — în educație, sănătate, transport, muncă și divertisment. Pentru ei, tehnologia avansată va fi pur și simplu normalitatea de zi cu zi.

Sursa: Atlas Geografic

Sursa foto/rowebmedia.ro

Citeste mai mult ...

ULTIMA ORĂ

Actualitate2 săptămâni in urma

Aflat în străinătate, un bărbat și-a amenințat partenera de viață printr-o aplicație de mesagerie

La data de 6 august 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 8 Flămânzi  au emis ordin de...

Politică2 săptămâni in urma

PSD nu susţine demersul AUR de suspendare a preşedintelui Nicuşor Dan

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a lansat o platformă online care prezintă stadiul demersului de suspendare a preşedintelui Nicuşor Dan,...

Actualitate2 săptămâni in urma

Șoferiță cu mult tupeu: a fost reținută de polițiști pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului

La data de 6 august 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au emis ordonanță de...

Stiri nationale2 săptămâni in urma

Litoralul românesc, o destinație sigură, susține șeful Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor

După o lună de controale, reprezentanții Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor au ajuns la concluzia că serviciile sunt mai bune...

Actualitate2 săptămâni in urma

Știați că oamenii care trăiesc astăzi sunt împărțiți în generații distincte? (foto)

Fiecare grup a fost modelat de evenimentele, tehnologiile și mentalitățile timpului în care a crescut — de la oameni marcați...

Actualitate2 săptămâni in urma

Seceta prelungită și temperaturile extreme din această vară încep să producă pagube importante în sectorul agricol

Potrivit fermierilor, mii de hectare de culturi sunt deja compromise, iar resursele de apă sunt drastic diminuate. În acest context,...

Eveniment

CURS VALUTAR

Politică

PROGNOZA METEO

Stiri din Botoșani

Actualitate4 săptămâni in urma

Gara Botoșani, o veche și minunată stație feroviară din Moldova

A fost proiectată în 1867, odată cu linia de cale ferată și a fost inaugurată în anul 1872, odată cu...

Administrație2 luni in urma

O nouă față a transportului urban din municipiul Botoșani. Mijloace de transport în comun noi, electrice și moderne! (galerie foto)

De la începutul lunii iulie, botoșănenii pot utiliza mijloace de transport în comun noi, electrice și moderne, echipate și pentru...

Actualitate2 luni in urma

Zbor de instruire efectuat de un avion militar în spațiul aerian al județelor Botoșani și Suceava

Astăzi, pe parcursul a aproximativ trei ore, un avion militar va efectua zboruri de antrenament în spațiul aerian al județelor...

Actualitate2 luni in urma

Peste 700 de alergători sunt așteptați la cea de-a doua ediție a Maratonului Nordului Botoșani

Municipiul Botoșani se pregătește să găzduiască, în perioada 13-14 iunie 2026, cea de-a doua ediție a Maratonului Nordului Botoșani, un...

Actualitate3 luni in urma

APIA Botoșani reamintește fermierilor că termenul limită de depunere a cererilor de plată este 5 iunie 2026

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) – Centrul Județean Botoșani informează că se va lucra cu program prelungit...

Botoșani4 luni in urma

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe cinstit la Botoșani prin rugăciune și Liturghie arhierească (foto)

Sute de credincioși au participat, în ziua de prăznuire a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, la Sfânta Liturghie săvârșită la biserica...

Actualitate5 luni in urma

Atenționări din partea APIA pentru fermierii care ard miriștile

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) – Centrul Județean Botoșani atrage atenţia fermierilor care primesc subvenții că au...

Divertisment

Anunțuri si informări

Momentul de cultură

Actualitate