Se intampla langa noi
Opera Română din Iași deschide stagiunea 2025 cu „Bărbierul din Sevilla”
Primul spectacol al Operei Naționale Române din Iași din acest an va avea loc joi, 9 ianuarie, de la ora 18.30, şi anume „Bărbierul din Sevilla”, de Gioachino Rossini.
Scrisă în doar trei săptămâni, opera „Bărbierul din Sevilla” este una dintre cele mai cunoscute și iubite creații lirice la nivel internațional. A fost compusă în 1816, fiind inspirată din nuvela lui Pierre Beaumarchais cu același nume.
Anul trecut, Opera Română din Iași a organizat aproape 100 de spectacole, dintre care trei premiere: „Turandot”, de Giacomo Puccini, „Făclia de Paşte”, de Alexandru Zirra, şi „Madama Butterfly”, de Giacomo Puccini, în colaborare cu Opera Naţională Bucureşti, arată ziarullumina.ro
„Centrul de greutate al lui 2024 a fost marcarea Centenarului Puccini, Opera din Iaşi fiind prima instituţie lirică din ţară care a punctat evenimentul printr-un spectacol de excepţie, «Boema». (…) Teatrul liric ieşean a marcat anul trecut şi ziua de naştere a altui uriaş compozitor, Gioachino Rossini, printr-o gală tematică inedită, organizată în 29 februarie, sub bagheta unui specialist rossinian, maestrul David Crescenzi”, a declarat Andrei Fermeşanu, directorul Operei Române din Iași, citat de Agerpres.
Sursa foto: Stirea de Iasi
Se intampla langa noi
Noua sală de așteptare a Aeroportului Internațional „Ștefan cel Mare” din Suceava, dată în folosință (galerie foto)
Începând cu ziua de vineri, 17 iulie 2026, a fost dată în folosință noua sală de așteptare din care se vor îmbarca în aeronavele cu destinații Schengen pasagerii Aeroportului Internațional „Ștefan cel Mare” din Suceava.
Noua sală înlocuiește vechile containere în care, ani la rând, erau înghesuiți călătorii înainte să se poată urca în avioane.
Au fost scoase definitiv containerele și a fost ridicată, în doar câteva săptămâni, noua sală de așteptare, potrivit reprezentanților Consiliului Județean Suceava.
Aceasta este o soluție provizorie, până la finalizarea Terminalului nr. 3, de 11.000 mp, proiect aflat deja în procedură de licitație pentru desemnarea constructorului, precizează Gheorghe Șoldan, președintele Consiliului Județean Suceava.
Primii călători care au beneficiat de noua sală de îmbarcare au fost cei 239 de pasageri ai cursei Wizz Air Suceava – Baden-Baden.




Sănătate
Premieră în România! Tratament antidiabetic mai simplu de administrat la Spitalului Clinic „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava
Un pacient cu diabet zaharat 1 beneficiază, în premieră în România, de o formă nouă de terapie, constând în administrarea de insulină injectabilă o dată pe săptămână, nu zilnic, cum se procedează în tratamentele clasice.
Lucrul acesta îi simplifică tratamentul și îi oferă mai multă libertate și confort, fără a compromite controlul glicemic, au anunțat într-un comunicat de presă medicii de la Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava, citați de ziarullumina.ro
Pacientul este înrolat într-un studiu clinic derulat în această unitate sanitară.
Sursa foto: Ziarul Lumina
Se intampla langa noi
Performanță extraordinară a unui băiețel din Iași, care a ajuns campion mondial la aritmetică mentală
Matias are 9 ani și rezolvă sute de calcule în câteva minute, doar cu mintea. În competiția desfășurată la Dubai, el a rezolvat 300 de calcule în 10 minute și a obținut primul loc din cei peste 200 de participanți din 17 țări, potrivit mediafax.ro
- Matias se antrenează de trei ani cu abacul japonez Soroban. La început mișca bilele cu degetele, acum o face doar în imaginație. A învățat să vizualizeze abacul și să facă operațiile în minte.
Primul pas l-a făcut în martie 2025, acasă, la Iași, la concursul „Smarty Challenge”, unde a ieșit pe primul loc. În iunie, Matias a ajuns în Belgia, la „AMAKIDS CUP”, unde a terminat pe primul loc după ce a rezolvat 260 de calcule în 9 minute. În luna august, la Dubai, Matias a primit cupa de Super Campion Mondial.
Matematica rămâne marea lui pasiune, însă Matias mai practică atletism, scrimă, robotică, desen și engleză.
„În Palatul Minții mele eu stăpânesc numerele. Le adun sau le scad cu viteză maximă, fără să obosesc”, spune Matias, citat de mediafax.ro
În această toamnă, Matias va participa în Dubai la alte două competiții internaționale: „HORUS 11 – World Mathematics League” (30 octombrie) și „WAMAS 2025” (26–27 noiembrie).
Sursa foto: mediafax.ro




