Actualitate
Noile reguli după care se desfăşoară prima sesiune a Bacalaureatului din acest an
Prima sesiune a bacalaureatului din acest an, care începe marți, 10 iunie 2025, marchează două premiere: desfăşurarea probelor scrise în timpul cursurilor anului şcolar, respectiv posibilitatea de vizualizare a lucrărilor înainte de depunerea contestaţiilor.
Pe perioada desfășurării examenului de bacalaureat, în unităţile de învăţământ declarate centre de examen, elevii vor învăţa online, asincron, adică vor primi sarcini de lucru pe care le vor rezolva individual.
Cursurile pentru clasele a XII-a/a XIII-a s-au încheiat vineri, 6 iunie 2025, când a fost şi ultima zi de înscriere pentru probele scrise ale sesiunii de vară a examenului de bacalaureat.
Probele se vor desfăşura după următorul calendar:
- marţi, 10 iunie, limba şi literatura română;
- miercuri, 11 iunie, proba obligatorie a profilului (matematică sau istorie);
- vineri, 13 iunie, proba la alegere a profilului şi specializării;
- luni, 16 iunie, limba şi literatura maternă (pentru elevii minorităţilor naţionale)
În data de 20 iunie 2025 vor fi afişate, până la ora prânzului, primele rezultate, urmând ca vizualizarea lucrărilor şi depunerea contestaţiilor să se realizeze în după-amiaza zilei de 20 iunie, respectiv în zilele de 23 şi 24 iunie.
Rezultatele finale vor fi afişate în data de 30 iunie.
„Reamintim, ca element de noutate pentru acest an, că atât la examenul național de bacalaureat 2025, cât și la evaluarea națională pentru absolvenții clasei a VIII-a în anul școlar 2024-2025 este prevăzută etapa de vizualizare a lucrărilor de la probele scrise. Contestațiile se pot depune după vizualizarea lucrărilor, însă nu sunt condiționate de această etapă. În aceeași măsură, vizualizarea lucrării nu implică obligativitatea de a depune contestație”, a transmis Ministerul Educaţiei şi Cercetării, citat de ziarullumina.ro
Accesul candidaţilor în sălile de examen este permis până la ora 8.30, probele scrise urmând să înceapă la ora 9.00.
Elevii vor avea asupra lor doar un pix cu cerneală sau pastă de culoare albastră şi un act de identitate valid. Este interzis accesul cu rucsacuri, telefoane mobile, căşti audio sau alte dispozitive, manuale, cărți, dicționare, culegeri, memoratoare, notițe, însemnări, rezumate sau ciorne care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor.
Candidaţii au obligația de a-şi lăsa obiectele personale în săli dedicate special depozitării acestora, urmând să le fie restituite după terminarea probei. Cei care nu respectă regulile în timpul probelor, respectiv încearcă să comunice între ei, să transmită ciorne de la unul la altul, să comunice cu exteriorul sau să copieze, vor fi eliminaţi din examen.
Timpul de redactare a subiectelor, pentru fiecare probă scrisă, este de 180 de minute
În ceea ce priveşte timpul de redactare a subiectelor, pentru fiecare probă scrisă, acesta este de 180 de minute, începând din momentul distribuirii subiectelor.
Lucrările pot fi predate şi înainte de expirarea celor trei ore, însă nu mai devreme de o oră și jumătate. La sfârșitul probei, lucrările scrise vor fi scanate şi încărcate pe platforma de evaluare digitalizată, în prezenţa fiecărui candidat.
Pentru a promova examenul de bacalaureat, candidații trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele condiții:
- să fi promovat sau echivalat probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale;
- să obțină minimum nota 5 la fiecare dintre probele scrise;
- media obţinută la probele scrise să fie minimum 6.
Pentru candidaţii declaraţi respinşi la prima sesiune a bacalaureatului există şi o a doua şansă: sesiunea care se va desfăşura între 4 şi 14 august 2025.
Sursa foto: Romania TV
Actualitate
Faţa nevăzută a Lunii: imaginea numită „Apus de Pământ”
NASA a publicat prima serie de fotografii realizate de astronauţii misiunii Artemis II în timpul survolului emisferei ascunse a Lunii, un moment „memorabil şi unic”, arată ziarullumina.ro
Prima imagine, numită „Apus de Pământ”, arată planeta noastră dispărând în spatele feţei pătate a Lunii şi aminteşte de fotografia „Răsărit de Pământ” realizată de astronautul Bill Anders de pe Apollo 8 în 1968, iar o a doua imagine prezintă o eclipsă solară uimitoare.
Potrivit „Live Science”, astronauții navei Artemis II au zburat mai departe de Pământ „decât oricare alt om din istorie”.
Sursa foto: Facebook/ NASA
Actualitate
Cele două loturi de autostradă, de la Pașcani la Suceava, vor fi construite de compania UMB Spedition
Contractele urmează să fie semnate în perioada următoare.
Este vorba despre:
- Pașcani – Roșcani (33 km)
- Roșcani – Suceava (29 km)
Termenele prevăzute pentru realizarea celor două loturi de autostradă sunt de 6 luni pentru proiectare și de 24 de luni pentru execuție.
Sursa foto: facebook/ Gheorghe Șoldan
Actualitate
Aducerea Sfintei Lumini de la Ierusalim în Sâmbăta Mare (11 aprilie 2026)
Tradiția aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim, inaugurată în anul 2009 de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, va fi continuată și în acest an, anunță Patriarhia Română, într-un comunicat citat de ziarullumina.ro
În seara zilei de sâmbătă, 11 aprilie 2026, este programată aducerea Sfintei Lumini de la Ierusalim de către părintele arhimandrit Ioan Meiu, Superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, urmând a fi oferită delegaților eparhiilor Patriarhiei Române prezenți la Aeroportul Internațional Otopeni. Ulterior, prin intermediul protopopiatelor, centrele eparhiale vor distribui Sfânta Lumină către fiecare parohie din cadrul lor.
În aceeași seară, în jurul orei 19.00, Sfânta Lumină va fi primită la Catedrala Patriarhală istorică „Sfinții Împărați Constantin și Elena” de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
Aducerea și oferirea Sfintei Lumini de la Ierusalim tuturor lăcașurilor de cult din cuprinsul Patriarhiei Române reprezintă un puternic simbol al comuniunii și unității eclesiale, precum și o expresie a bucuriei pascale prilejuite de marele praznic al Învierii Domnului Iisus Hristos.
La această oră, există toate premisele ca Sfânta Lumină să fie adusă ca în fiecare an, însă, ținând cont de situația geopolitică actuală, marcată de escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu, aducerea acesteia poate fi afectată doar într-un caz de forță majoră neprevăzută.
Într-o astfel de situație total nedorită și imposibil de anticipat, Sfânta Lumină de la Ierusalim va fi oferită de la Catedrala Patriarhală istorică „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, de pe Colina Bucuriei, întrucât Sfânta Lumină adusă de la Ierusalim în anul 2025 a fost păstrată aici neîntrerupt aprinsă într-o candelă specială, în mod preventiv.
Biroul de presă al Patriarhiei Române
Sursa foto: ziarullumina.ro




