Economie
Noi sume aprobate pentru compensarea prețului energiei, legea a fost promulgată
Luni, 13 mai 2024, preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului privind unele măsuri pentru acordarea unui sprijin categoriilor de persoane vulnerabile pentru compensarea preţului energiei.
Sumele vor fi asigurate, parţial, din fonduri externe nerambursabile.
Conform OUG, „sunt considerate vulnerabile categoriile de persoane şi familii care au un venit pe membru de familie sub 2.000 de lei, la care se adaugă şi condiţiile de vârstă corelate cu capacitatea de muncă, fiind îndeplinite astfel toate condiţiile de vulnerabilitate pentru ca o persoană/familie în situaţie de risc de sărăcie să beneficieze de sprijin din fonduri publice pentru a compensa preţurile la energie”.
De acest ajutor vor beneficia aproximativ 2,8 milioane de gospodării vulnerabile pentru a compensa preţul la energie, indiferent de natura acesteia, respectiv energie electrică, energie termică centralizată, gaze, butelie, lemne pentru foc, păcură, peleţi şi alte materiale de încălzire.
Bugetul pentru compensarea preţurilor la energie pentru persoanele vulnerabile este de 4 mld. lei şi are ca sursă de finanţare fonduri externe nerambursabile prin bugetul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), potrivit regulilor de eligibilitate stabilite prin Programul operaţional «Capital uman», Programul operaţional regional, Programul operaţional «Capacitate administrativă», Programul operaţional «Competitivitate», precum şi prin Programul operaţional «Infrastructură mare» pentru perioada de programare 2014 – 2020, în limita economiilor care sunt identificate la nivelul acestora şi a sumelor care sunt considerate în risc de dezangajare în cadrul perioadei de programare 2014 – 2020, potrivit sursazilei.ro
Sursa foto: Sursa Zilei
Actualitate
Amendament PSD în Parlament pentru prelungirea plafonării prețului la motorină
Parlamentarii PSD au depus în legislativ un amendament care prevede prelungirea cu trei luni a perioadei de plafonare a prețului la motorină.
Măsura ar extinde astfel schema stabilită prin ordonanță de urgență până la finalul acestei luni, arată romania-actualitati.ro
Bogdan Ivan, deputat PSD, fost ministru al energiei: „Este vorba despre exact același proiect de lege care a fost valabil timp de trei luni de zi, acum vrem să îl prelungim încă trei luni de zi în aceeași formă, care prevede o limitare a exporturilor, care prevede limitarea adaosului comercial pentru companii, care prevede o supraimpozitare pentru companiile care au venituri suplimentare în această perioadă și care prevede reducerea accizei pe litrul de motorină standard cu 36 de bani.”
Amendamentul urmează să fie dezbătut în comisiile de specialitate, apoi supus votului în plen Camerei Deputaților, astăzi, 30 iunie, în ultima zi a sesiunii legislative.
Sursa foto: Monitorul Cluj
Actualitate
Leul românesc s-a depreciat în raport cu principalele valute
Potrivit cursului anunţat de BNR, moneda europeană valorează 5 lei şi 23 de bani.
După aprecierea uşoară de la începutul săptămânii, leul a scăzut miercuri atât în raport cu euro, cât şi cu dolarul american.
Potrivit cursului anunţat de BNR, moneda europeană valorează 5 lei şi 23 de bani, sub recordul istoric din 6 mai, atunci când euro a atins valoarea de 5 lei şi 27 de bani, dar peste cotaţia din 28 aprilie, când un euro valora 5 lei şi 10 bani,
Leul a scăzut şi în raport cu dolarul american, la 4 lei şi 51 de bani, iar cotaţia faţă de lira sterlină s-a menţinut la 6 lei şi 5 bani.
Sursa foto: stiripesurse.ro
Economie
Sesiune de depunere a proiectelor cu finanțare pentru energie în agricultură
În perioada 15 iunie – 14 august se desfășoară cea de-a treia sesiune de depunere a proiectelor în cadrul Schemei de ajutor pentru sprijinirea investiţiilor în capacităţi de producere a energiei din surse regenerabile destinate autoconsumului în sectorul agricol, industria alimentară și domeniul îmbunătăţirilor funciare.
Pentru această sesiune este disponibil un buget total de 265 de milioane de euro, potrivit Ministerului Agriculturii.
De asemenea, se precizează faptul că solicitanţii pot depune mai multe proiecte, dacă investiţiile vizează locuri de producţie diferite, dar cu încadrarea în limita sumei de 20 de milioane de euro pentru fiecare beneficiar.
Sursa foto: pexels.ro




