ȘTIRI DIN:
Data: 03/11/2026

Actualitate

Motivarea elevilor în procesul de învățare și importanța sprijinului emoțional, atunci când întâmpină dificultăți

Publicat

pe

Motivarea, care este un proces complex, are un rol fundamental în dezvoltarea emoțională, socială și intelectuală a elevilor.

Simona Soare, trainer de dezvoltare personală și profesională, a explicat că un copil motivat se implică în activități extracurriculare, dezvoltându-și abilități sociale, cum ar fi comunicarea, capacitatea de a colabora și de a lucra în echipă.

Subiectele care par irelevante sau prea dificile pot fi cauze care conduc la demotivarea elevilor. Dacă ei nu văd o legătură între materia școlară și interesele lor, pot să-și piardă relativ repede entuziasmul și concentrarea, arată  Simona Soare într-un material prezentat de ziarullumina.ro

Părinților le revine rolul de a încuraja eforturile și progresul copilului, prin aprecierea și recunoașterea realizărilor acestuia. Este important ca un copil să simtă că are sprijin emoțional, atunci când întâmpină dificultăți.

Motivarea este un proces foarte important atât pentru copii, cât și pentru adulți, care susține progresul și ne ajută să ne atingem potențialul maxim, contribuind la transformarea obiectivelor propuse în realitate. Factor subtil și complex, motivația este esențială în reușita școlară, contribuind nu doar la acumularea de cunoștințe, ci și la formarea de abilități și competențe, care ne ajută să progresăm în direcția obiectivelor propuse, fiind astfel mai încrezători și împliniți.

Dezvoltare emoțională, socială și intelectuală

În domeniul școlar, motivația ia forme diferite: curiozitate, dorința de a reuși aducând o stare de mulțumire părinților și satisfacție personală, interes, concentrare, perseverență etc. „Motivația joacă un rol fundamental în viața copiilor, influențându-le dezvoltarea emoțională, socială și intelectuală. Aceasta îi ajută să exploreze lumea din jurul lor, să-și dezvolte curiozitatea, să-și extindă orizonturile, să-și asume responsabilități și să devină mai independenți. Ei pot fi motivați să-și stabilească și să-și urmărească propriile obiective, ceea ce contribuie la dezvoltarea unei stime de sine sănătoase. Copiii motivați sunt adesea cei care se implică în activități extracurriculare, dezvoltându-și abilitățile sociale, cum ar fi comunicarea, capacitatea de a colabora și de a lucra în echipă. Totodată, ei sunt mai perseverenți și, de cele mai multe ori, consideră obstacolele drept oportunități de învățare. Efectiv, motivația este acea forță care le poate influența în mod pozitiv viața. Fiind o atitudine pozitivă, aceasta stimulează dorința de a învăța și evolua”, precizează Simona Soare, trainer pentru dezvoltare personală și profesională.

Există două tipuri de motivație: intrinsecă și extrinsecă

  • Motivația intrinsecă desemnează acel tip de motivație alimentată de factori interiori cum ar fi: plăcerea sau nevoia de a acționa și de a se simți valorizați, interes pentru anumite subiecte, activități intelectuale ca descoperirea, explorarea, înțelegerea, toate însoțind curiozitatea persoanei motivate.
  • Motivația extrinsecă este influențată de factori exteriori precum: recompense, felicitări, satisfacție personală, entuziasmul profesorului sau al părinților etc.

„Încurajarea respectului, cooperării și empatiei poate spori motivația copiilor. Același efect îl are și feedbackul constructiv al cadrelor didactice. Este important ca profesorii să evidențieze realizările copiilor și să le ofere sprijin în momentele dificile, încurajându-i să lucreze în echipe, pentru a rezolva probleme complexe. Elevii care beneficiază de o combinație între teorie, dezbatere și punere în practică obțin cele mai bune rezultate. Această metodă promovează colaborarea, gândirea critică și rezolvarea problemelor”, a explicat trainerul de dezvoltare personală și profesională, Simona Soare.

Integrarea tehnologiei în procesul de învățare este esențială

”Este bine ca profesorul să apeleze la metode moderne de predare – utilizarea aplicațiilor mobile, platformelor online, jocurilor educaționale, audiobookurilor. Profesorii pot oferi materialele de studiu, cum ar fi videoclipuri sau prezentări, înainte de curs, iar timpul petrecut în clasă să fie dedicat activităților practice, discuțiilor și întrebărilor. Totodată, diversitatea activităților școlare este menită să-i inspire pe elevi și să le stimuleze interesul pentru învățare”, arată Simona Soare.

Părinții au un rol important în susținerea motivației copiilor

Un părinte motivat în acțiunile și obiectivele pe care și le-a propus va fi un bun exemplu pentru copilul său în a deprinde, prin exemplu, procesul complex al motivației. Punerea de întrebări, gândirea critică, analiza informațiilor și discutarea problemelor sunt puncte de plecare prin care părinții pot motiva copiii. Părinții pot ajuta copiii să-și identifice înclinațiile și vocația pentru un anumit domeniu spre a acționa motivat în acea direcție.

Un copil nemotivat va avea o atitudine pasivă în fața învățării și rezultatele vor fi slabe. Acordarea rapidă a feed­backului într-o activitate pe care o desfășoară un copil ajută la creșterea motivației, deoarece el simte că e apreciat și munca lui este importantă pentru ceilalți. Provocările elevilor prin proiecte, experimente, jocuri, activități educaționale, sociale, umanitare și de voluntariat contribuie la motivarea copiilor, ajutându-i să acumuleze cunoștințe și să dezvolte abilități.

„Copiii sunt influențați puternic de comportamentul adulților. Așa că, dacă părinții demonstrează pasiune și entuziasm pentru învățare, este probabil ca elevii să facă la fel. Este bine ca părinții să-și împărtășească pasiunile cu copiii, să citească e-bookuri sau cărți clasice împreună cu ei și să asculte audiobookuri. Copilul poate fi implicat în setarea obiectivelor de învățare și ajutat să-și stabilească obiective relevante conform cu interesele și nevoile sale. Părintelui îi revine rolul de a încuraja eforturile și progresul copilului, prin aprecierea și recunoașterea realizărilor acestuia”, a completat Simona Soare.

Este important ca un copil să simtă că are sprijin emoțional atunci când întâmpină dificultăți

Un exercițiu pentru motivare constă în crearea unei «cutii cu realizări» în care părinții să păstreze bilețele în care scriu realizările și succesele copilului. Acest lucru poate fi o sursă de inspirație și încurajare atunci când copilul se simte demotivat sau nesigur. Încurajarea copilului să țină un «Jurnal al succeselor zilnice», în care să menționeze că a ajuns la timp la școală, a luat zece la matematică, a făcut tema fără greșeli etc. Noi nu obișnuim să vedem partea bună din lucrurile mici pe care le realizăm, considerându-le de la sine înțelese. Dar acestea au mare impact în consolidarea încrederii în sine și în motivare. Interacțiunea socială și colaborarea stimulează motivarea, așa că părinții pot încuraja copilul să învețe împreună cu alți elevi sau să-și împărtășească cunoștințele și experiențele cu alți membri ai familiei”, precizează Simona Soare.

Standardele părinților și profesorilor pot influența nivelul de motivație al copilului

Atât timp cât obiectivele sunt realiste, iar copiii sunt sprijiniți să le ducă la îndeplinire, aceștia vor fi motivați. Este bine să i se permită copilului să-și aleagă anumite subiecte de studiu sau să participe la planificarea activităților de învățare, în funcție de nevoile și potențialul său.

Sentimentul de control și de autonomie îl poate motiva să fie mai implicat în procesul de învățare. Indiferent de rezultatele finale, copilul trebuie să fie încurajat să-și aprecieze eforturile, să-și îmbunătățească abilitățile și să-și dorească un progres constant.

Simona Soare atrage atenția că „Subiectele care par irelevante sau prea dificile pot fi cauze care conduc la demotivarea elevilor. Dacă ei nu văd o legătură între materia școlară și interesele lor, pot să-și piardă relativ repede entuziasmul și concentrarea. Pentru ca acest lucru să nu se întâmple, este necesară implicit o abordare practică din partea profesorului, dar și a părinților. De exemplu, în loc să-i pună să citească despre istorie, profesorii sau părinții ar putea organiza o excursie la un muzeu local sau să-i încurajeze să se implice în jocuri de rol în care copiii să reprezinte personaje istorice.

Eforturile și realizările copiilor trebuie recunoscute și apreciate

”Este necesar ca profesorii să apeleze la o varietate de materiale didactice, cum ar fi cărți, videoclipuri, prezentări multimedia, jocuri educaționale și activități practice, pentru a menține interesul și aten­ția elevilor. Dacă eforturile și realizările lor nu sunt apreciate, copiii pot să nu se simtă motivați să învețe. Totodată, atunci când elevii simt o presiune excesivă din partea adulților pentru a obține note mari, acest lucru poate duce la stres și la lipsa motivației. Un mediu școlar sau familial negativ, în care copiii se simt descurajați sau criticați în mod constant, poate să le scadă motivația de a învăța”, atrage atenția trainerul de dezvoltare personală și profesională, Simona Soare.

Sursa foto: ziarullumina.ro

Actualitate

Atenție la înșelăciunile prin mijloace de comunicare la distanță!

Publicat

pe

Polițiștii botoșăneni atrag atenția asupra riscurilor asociate înșelăciunilor comise prin intermediul aplicațiilor de mesagerie, apelurilor telefonice și altor mijloace de comunicare la distanță, prin care persoanele sunt determinate să transfere bani sub diferite pretexte.

Un astfel de caz a fost sesizat în cursul zilei de luni, 26 octombrie, de către un bărbat de 80 de ani, din județul Botoșani, care a fost contactat prin intermediul unei aplicații de mesagerie, de către un individ care s-a prezentat drept medic în Afganistan și a susținut că a economisit o sumă mare de bani, pe care dorește să o trimită unei persoane care are nevoie de ajutor.

Sub acest pretext, că ar dori să îi trimită suma pe care a economisit-o, persoana vătămată a fost convinsă să efectueze mai multe transferuri bancare, în valoare totală de 16.500 de lei, care ar fi reprezentat taxe vamale și alte cheltuieli aferente trimiterii coletului cu bani. Ulterior, bărbatul a realizat că a fost victima unei înșelăciuni.

Pentru prevenirea unor astfel de fapte, polițiștii recomandă să manifestați prudență și să verificați orice solicitare de bani primită prin telefon sau prin intermediul aplicațiilor de comunicare.

Dacă ați fost victima unei astfel de înșelăciuni sau suspectați o tentativă de fraudă, sesizați poliția și contactați banca pentru a solicita, dacă este posibil, blocarea ori recuperarea transferului. Păstrați mesajele, numerele de telefon, dovezile plăților și orice alte informații care pot sprijini cercetările ulterioare.

Sursa foto: Radio Chișinău

Citeste mai mult ...

Actualitate

Tânăr în arestul poliției după ce a fost prins la volanul unui autoturism sub influența alcoolului și fără permis de conducere

Publicat

pe

La data de 26 octombrie 2026, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe drumul național, DN 29A, în comuna Ibănești, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 6 Pomârla au oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani, din comuna Nicșeni.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Mai mult decât atât, în urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Exercițiu internațional de protecție civilă în zona lacurilor Rogojeşti și Bucecea

Publicat

pe

În perioada 29 septembrie – 2 octombrie are loc exerciţiul de protecţie civilă „CROSSFLOOD Full-­Scale Exercise”, la care participă aproximativ 400 de salvatori din România, Austria, Cehia, Estonia, Franţa şi Ucraina.

Potrivit Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, exercițiul de protecţie civilă are loc în judeţul Suceava, respectiv în oraşele Siret şi Suceava, precum și în zona lacurilor Rogojeşti, Bucecea, Lipoveni şi a râului Hâtnuţa.

„Scenariul principal simulează inundaţii severe în bazinele râurilor Prut şi Siret, amplificate de incidente cu substanţe periculoase (CBRN) şi prezenţa unor elemente de muniţie neexplodată (UXO)”, potrivit ISU Suceava.

Sursa foto: fb/igsu.situatiideurgenta/ziarullumina.ro

Citeste mai mult ...

ULTIMA ORĂ

Actualitate7 zile in urma

Atenție la înșelăciunile prin mijloace de comunicare la distanță!

Polițiștii botoșăneni atrag atenția asupra riscurilor asociate înșelăciunilor comise prin intermediul aplicațiilor de mesagerie, apelurilor telefonice și altor mijloace de...

Actualitate7 zile in urma

Tânăr în arestul poliției după ce a fost prins la volanul unui autoturism sub influența alcoolului și fără permis de conducere

La data de 26 octombrie 2026, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe drumul național, DN...

Stiri nationale3 săptămâni in urma

Garda Forestieră a lansat o nouă platformă digitală pentru sesizări și urmărirea controalelor

A fost lansată noua platformă digitală a Gărzii Forestiere, care le permite celor care depun reclamaţii legate de tăierile ilegale...

Divertisment3 săptămâni in urma

Culorile și aromele variate ale toamnei se datorează unor compuși care ne susțin sănătatea

Luna octombrie, sau Brumărel, cum este denumită în tradiția populară, una dintre cele mai frumoase luni ale anului, ne oferă...

Se intampla langa noi4 săptămâni in urma

Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași: 8-15 octombrie 2026. Programul manifestărilor religioase

Momentele de sărbătoare din luna octombrie de la Iaşi reprezintă, prin mijlocirea sfinților, un prilej de comuniune a dreptslăvitorilor creștini,...

Actualitateo lună in urma

Exercițiu internațional de protecție civilă în zona lacurilor Rogojeşti și Bucecea

În perioada 29 septembrie – 2 octombrie are loc exerciţiul de protecţie civilă „CROSSFLOOD Full-­Scale Exercise”, la care participă aproximativ...

Eveniment

CURS VALUTAR

Politică

PROGNOZA METEO

Stiri din Botoșani

Actualitate3 luni in urma

Gara Botoșani, o veche și minunată stație feroviară din Moldova

A fost proiectată în 1867, odată cu linia de cale ferată și a fost inaugurată în anul 1872, odată cu...

Administrație4 luni in urma

O nouă față a transportului urban din municipiul Botoșani. Mijloace de transport în comun noi, electrice și moderne! (galerie foto)

De la începutul lunii iulie, botoșănenii pot utiliza mijloace de transport în comun noi, electrice și moderne, echipate și pentru...

Actualitate4 luni in urma

Zbor de instruire efectuat de un avion militar în spațiul aerian al județelor Botoșani și Suceava

Astăzi, pe parcursul a aproximativ trei ore, un avion militar va efectua zboruri de antrenament în spațiul aerian al județelor...

Actualitate5 luni in urma

Peste 700 de alergători sunt așteptați la cea de-a doua ediție a Maratonului Nordului Botoșani

Municipiul Botoșani se pregătește să găzduiască, în perioada 13-14 iunie 2026, cea de-a doua ediție a Maratonului Nordului Botoșani, un...

Actualitate5 luni in urma

APIA Botoșani reamintește fermierilor că termenul limită de depunere a cererilor de plată este 5 iunie 2026

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) – Centrul Județean Botoșani informează că se va lucra cu program prelungit...

Botoșani6 luni in urma

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe cinstit la Botoșani prin rugăciune și Liturghie arhierească (foto)

Sute de credincioși au participat, în ziua de prăznuire a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, la Sfânta Liturghie săvârșită la biserica...

Actualitate7 luni in urma

Atenționări din partea APIA pentru fermierii care ard miriștile

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) – Centrul Județean Botoșani atrage atenţia fermierilor care primesc subvenții că au...

Divertisment

Anunțuri si informări

Momentul de cultură

Actualitate