Stiri nationale
Măsurile instituite de ANSVSA ca urmare a alertei privind pericolul apariției febrei aftoase
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a impus o serie de măsuri pentru prevenirea introducerii virusului febrei aftoase în România.
Întreaga Europă este în alertă din cauza reapariției acestei boli într-o fermă de bivoli din Germania. Este primul caz înregistrat în Germania din 1988 încoace și primul din Europa din 2011 în prezent. Boala infecţioasă acută, extrem de contagioasă, afectează bovinele, suinele, ovinele, caprinele şi alte animale paricopitate, potrivit ziarullumina.ro
Printre măsurile instituite de ANSVSA, ca urmare a notificării făcute de Germania prin Sistemul Mondial de Informaţii privind Sănătatea Animalelor (WAHIS) privind apariția unui focar de febră aftoasă, se numără informarea asociaţiilor de crescători privind obligaţia de a anunţa medicul veterinar în cazul apariției la animale a modificărilor de comportament, a semnelor de îmbolnăvire sau a cazurilor de mortalitate.
De asemenea, s-au intensificat controalele în trafic pentru identificarea transporturilor neautorizate de animale şi supravegherea transporturilor de bovine, porcine, ovine şi caprine din comerţul intracomunitar, existând posibilitatea suspendării acestora.
Operatorii economici care cumpără animale din Germania sunt obligaţi să prenotifice direcţiile sanitar-veterinare judeţene înainte de orice achiziţie.
În aceste situații, medicul veterinar va asista la debarcarea animalelor din mijlocul de transport şi apoi le va examina clinic. În cazul în care există orice suspiciune de febră aftoasă, ANSVSA recomandă anunțarea imediată a direcțiilor judeţene.
Febra aftoasă este o boală infecţioasă extrem de contagioasă, ce provoacă febră şi formarea de vezicule cu lichid pe mucoasele bucale şi pe membrele animalelor. Perioada de incubaţie a virusului este între 24 de ore şi 10 zile, iar simptomele apar la 3-6 zile după infecţie. Maladia nu reprezintă un pericol pentru sănătatea oamenilor, dar, din cauza contagiozității ridicate la animale, poate provoca pierderi economice importante.
Ca urmare a recentelor cazuri, Germania se aşteaptă la un val de restricţii comerciale
Primele anunțuri de acest fel au venit de la Marea Britanie, care a interzis importul de lactate, jambon şi alte produse din carne din Germania, și de la Coreea de Sud, care a oprit importurile de carne de porc. Mexicul şi-a manifestat intenţia de a lua o măsură similară.
Germania poate să vândă către ţările vecine în continuare carne produsă în afara zonelor de risc, însă ministerul german al Agriculturii a declarat că exporturile de lapte, carne şi produse din carne sunt aproape „imposibile în prezent”.
Anul trecut, Germania a vândut peste hotare circa 2,3 milioane tone de carne de porc, în special în Italia, Polonia şi Ţările de Jos.
Ultimele cazuri de febră aftoasă cunoscute în Europa s-au înregistrat în Marea Britanie, în 2007, şi în Bulgaria, în 2011, potrivit WOAH.
Sursa foto: ziarullumina.ro
Economie
Sesiune de depunere a proiectelor cu finanțare pentru energie în agricultură
În perioada 15 iunie – 14 august se desfășoară cea de-a treia sesiune de depunere a proiectelor în cadrul Schemei de ajutor pentru sprijinirea investiţiilor în capacităţi de producere a energiei din surse regenerabile destinate autoconsumului în sectorul agricol, industria alimentară și domeniul îmbunătăţirilor funciare.
Pentru această sesiune este disponibil un buget total de 265 de milioane de euro, potrivit Ministerului Agriculturii.
De asemenea, se precizează faptul că solicitanţii pot depune mai multe proiecte, dacă investiţiile vizează locuri de producţie diferite, dar cu încadrarea în limita sumei de 20 de milioane de euro pentru fiecare beneficiar.
Sursa foto: pexels.ro
Economie
La sfârşitul lunii august, şoferii vor putea circula pe autostradă direct de la Bucureşti până la Bacău
Autostrada Moldovei prinde contur. Peste doar trei luni, la sfârşitul lunii august, şoferii vor putea circula pe autostradă direct de la Bucureşti până la Bacău. Directorul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Cristian Pistol, a anunţat că lucrările pe lotul Răcăciuni – Bacău au ajuns deja la un stadiu fizic de aproape 75%, potrivit romania-actualitati.ro
Constructorul român a mobilizat pe şantier un număr record de 1.500 de muncitori şi 600 de utilaje, lucrând în ritm alert pentru a recupera întârzierile provocate de ploile torenţiale de la mijlocul acestei luni.
La finalul verii, noul tronson de peste 60 de kilometri dintre Adjud şi Bacău va fi conectat la reţeaua deja existentă. În total, Moldova va avea o legătură rapidă de peste 310 kilometri de autostradă continuă până la Bucureşti.
Cea mai complexă lucrare de pe acest traseu este viaductul de la kilometrul 83, o structură impresionantă de peste un kilometru lungime, unde constructorii montează deja tablierul metalic.
Proiectul, în valoare de peste 1,6 miliarde de lei, este finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Reziliență.
Sursa foto: Economica.net
Stiri nationale
Comisia Europeană a semnat acordul SAFE cu România. Investiţii în apărare, securitate şi infrastructură strategică
Comisia Europeană a semnat joi acordul SAFE cu România după ce autorităţile de la Bucureşti, prin Ministerul de Finanţe, au semnat documentul săptămâna trecută.
„Este pasul care confirmă accesul României la o finanţare europeană de 16 miliarde şi aproape 700 de milioane de euro, a doua cea mai mare alocare din Uniunea Europeană prin acest instrument, după Polonia”, a precizat ministrul Alexandru Nazare într-o postare pe internet.
Acesta a subliniat faptul că programul SAFE înseamnă investiţii în apărare, securitate şi infrastructură strategică, dar şi o oportunitate economică majoră, industrie de apărare, tehnologie, locuri de muncă în sectoare strategice şi proiecte de infrastructură care pot schimba conectivitatea unor regiuni întregi.
Următoarele etape sunt intrarea în vigoare a acordului, o prefinanţare de aproximativ 2,5 miliarde de euro, prima cerere de plată, posibilă în octombrie 2026, şi derularea proiectelor, care vor avea o evidenţă distinctă şi predictibilă a finanţării până în 2031, mai arată ministrul interimar al finanţelor, citat de romania-actualitati.ro
Sursa foto: Euronews




