Actualitate
Istoria felicitărilor de Crăciun. În România, cele mai multe felicitări au fost trimise în comunism (foto)
Au trecut 181 de ani de când a fost vândută prima felicitare de Crăciun, în data de 9 decembrie 1843, la Londra, de Sir Henry Cole, director al unui muzeu. Imaginea înfăţişa trei generații ale unei familii care ținea un toast pentru destinatarul felicitării.
Fotografia cu vinul băut împreună cu copilul familiei i-a scandalizat pe englezii conservatori, dar oamenii de rând au fost cuceriţi pe loc, astfel că 2.050 de felicitări au fost tipărite și vândute în acel an pentru un șiling bucata.
- Începând de atunci, miliarde de felicitări de Crăciun au fost trimise în întreaga lume.
În România, în perioada interbelică, Familia Regală şi aristocraţii trimiteau cele mai multe felicitări cu ocazia Crăciunului sau a Anului Nou.
Iarna anului 1946 a fost ultima, sub regimul comunist, în care s-a mai sărbătorit Crăciunul, după tradiţie.
În ediția din 25 decembrie 1947, a ziarului „Națiunea” apare un personaj total diferit de imaginea clasică a lui Moș Crăciun. Noul „moș” e mai tânăr, atletic, proletar, zâmbitor şi fericit să aducă ceva daruri mai ales copiilor de muncitori.
În anii care au urmat, până în 1989, România a fost călăuzită de steaua de pe cerul mare al Moscovei şi doar Moș Gerilă a ajuns pe la noi.
Se pare că totuşi, în România, cele mai multe felicitări de Crăciun au fost trimise în comunism. Ilustratele nu aveau calitatea grafică din zilele noastre, iar mesajul transmis era altul. Urarea de „Crăciun fericit” a fost înlocuită cu „La mulţi ani”. Decembrie era luna cadourilor, iar bradul de Crăciun a devenit „pom de iarnă”.
Puţini sunt cei care mai trimit astăzi o felicitare către părinţi, o rudă sau un prieten. Prin anul 2000, felicitările electronice deveniseră o modă. Nu după mulţi ani, şi acest obicei avea să dispară şi să fie înlocuit de un simplu SMS.
Ideea de a trimite felicitări cu ocazia Crăciunului a prins şi încă se mai bucură de succes mai ales în America. De altfel, americanii au fost atât de inspiraţi de acest obicei încât au născut şi mai multe poveşti pe care le-au ecranizat chiar cu titlul: „Felicitarea de Crăciun”. Cea mai cunoscută versiune este cea din anul 2006.
- O poveste de dragoste care se înfiripă în jurul unei felicitări de Crăciun pe care o necunoscută o trimite unui soldat în timpul războiului din Afganistan. Felicitarea i-a dat putere soldatului să supraviețuiască războiului până când s-a dus să o găsească pe expeditoare.
De multe ori, câteva cuvinte pe o felicitare înseamnă mai mult decât un cadou scump, aşa că o felicitare înfăţişând vreun Moş Crăciun pus pe şotii şterge orice încruntare de pe figurile destinatarilor posomorâţi.




Sursa foto: graficaplus.ro
Actualitate
Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași: 8-15 octombrie 2026. Programul manifestărilor religioase
Momentele de sărbătoare din luna octombrie de la Iaşi reprezintă, prin mijlocirea sfinților, un prilej de comuniune a dreptslăvitorilor creștini, pelerini din țară, dar și de peste hotare.
Anul acesta, în lumina recentelor canonizări din Biserica Ortodoxă Română, pelerinii care vor veni la Catedrala Mitropolitană să aducă prinos de rugăciune și cinstire Sfintei Cuvioase Parascheva se vor putea bucura și de prezența sfintelor moaște ale Sfântului Cuvios Paisie, aduse de la Mănăstirea Sihăstria din judeţul Neamţ.
Debutul oficial al pelerinajului prilejuit de hramul „ocrotitoarei Moldovei” va fi joi dimineață, 8 octombrie, de la ora 6.00, odată cu citirea Acatistului Sfintei Cuvioase Parascheva. Ulterior acestui moment, cinstitele moaște ale Sfintei Cuvioase Parascheva şi ale Sfântului Cuvios Paisie vor fi purtate în cadrul tradiţionalei procesiuni în jurul Catedralei Mitropolitane, fiind depuse în baldachinul special amenajat în același loc ca în ceilalți ani. Aici vor rămâne până când rândul pelerinilor va putea fi gestionat în interiorul Catedralei Mitropolitane, moment estimat a fi la începutul zilei de joi, 15 octombrie.
În data de 14 octombrie 2026, ziua de prăznuire a Sfintei Cuvioase Parascheva, slujba Sfintei Liturghii va fi săvârşită, începând cu ora 9.00, la un Altar amplasat la limita cu Pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt, în dreptul Altarului Catedralei Mitropolitane. Pentru cei care nu vor reuşi să fie prezenţi în preajma zonei amenajate, anunţăm că slujba va putea fi urmărită și de la distanță, pe câteva ecrane de mari dimensiuni amplasate în mai multe locaţii.
Amintim că şi anul acesta, ca măsură de informare, punem la dispoziţie două numere de telefon la care pelerinii pot suna pe toată durata pelerinajului organizat la Iaşi cu prilejul sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva. Aceste numere sunt: 0757.579.100 şi 0757.033.466, valabile în perioada 8-15 octombrie. De asemenea, în zilele de pelerinaj, pe portalul doxologia.ro și site-ul mmb.ro va fi afişat în timp real, nonstop, locul unde se află capătul rândului pelerinilor.
Dumnezeu să răsplătească tuturor pelerinilor și închinătorilor osteneala, răbdarea și evlavia cu care vor veni în aceste zile la Catedrala Mitropolitană din Iași și să le dăruiască tuturor pace, bucurie și sănătate sufletească și trupească. Sub ocrotirea Sfintei Cuvioase Parascheva și în lumina mărturiei Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria, să păstrăm în inimă îndemnul simplu și atât de adânc: „Să ne rugăm unii pentru alții, ca Dumnezeu să ne învrednicească de mântuire și să ne facă parte de un colțișor de Rai”.
Program 8-15 octombrie 2026:
Joi, 8 octombrie 2026
- 6:00: Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva
- 6:30: Plecarea în procesiune cu cinstitele moaşte ale Sfintei Cuvioase Parascheva şi ale Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria. Va participa Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor
- 7:00: Așezarea sfintelor moaşte spre închinare, în baldachinul de pe platoul din faţa Căminului preoțesc ,,Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”
- 7:00-7:30: Sfinţirea apei (Agheasma mică) – lângă clădirea Bibliotecii „Dumitru Stăniloae” a Centrului eparhial
- 7:00-11:00: Miezonoptica, Utrenia și Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană)
- 16:00-18:00: Vecernia și Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană)
Vineri, 9 octombrie 2026
- 7:00-11:00: Miezonoptica, Utrenia, Sfânta Liturghie și Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană)
- 16:00-18:00: Vecernia și Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva
- 17:00-18:00: Vernisajul expoziției „Sacrul la feminin. Arta dăruirii în Țările Române”, în parteneriat cu Muzeul de Artă al României (Muzeul Mitropolitan)
Sâmbătă, 10 octombrie 2026
- 7:00-11:00: Miezonoptica, Utrenia, Sfânta Liturghie și Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană)
- 16:00-16:30: Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva
- 19:00-23:00: Slujba de priveghere, Vecernia, Litia și Utrenia, împreună cu slujba Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria (în Catedrala Mitropolitană)
Duminică, 11 octombrie 2026
- 7:00-11:00: Miezonoptica, Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos și Sfânta Liturghie arhierească (în Catedrala Mitropolitană)
- 8:00-12:00: Sfințirea Bisericii „Sfinţii Împăraţi Constantin și Elena” – Galata, municipiul Iași, Protopopiatul 1 Iași
- 16:00-17:00: Paraclisul Maicii Domnului și Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană)
- 19:00-20:30: Pelerinajul ,,Calea Sfinţilor”. Procesiune cu sfintele moaşte ale Sfintei Cuvioase Parascheva și ale Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria
- 21:00-00:00: Slujba de priveghere, Vecernia, Litia și Utrenia Sfântului Mare Mucenic Gheorghe (în Catedrala Mitropolitană)
Luni, 12 octombrie 2026
- 7:00-11:00: Miezonoptica, Acatistul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe și Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană)
- 16:00-16:30: Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană)
- 19:00-23:00: Slujba de priveghere, Vecernia, Litia și Utrenia Sfântului Apostol Andrei, cu prilejul pomenirii aducerii la Iași a sfintelor sale moaște în 1996 (în Catedrala Mitropolitană)
Marți, 13 octombrie 2026
- 7:00-11:00: Miezonoptica, Acatistul Sf. Ap. Andrei, Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană)
- 16:00-16:30: Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană)
- 21:00-3:00: Slujba de priveghere – Vecernia, Litia, Utrenia și Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană)
Miercuri, 14 octombrie 2026
- 7:00-9:00: Miezonoptica, Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva, Ceasurile și Slavoslovia Mare (în Catedrala Mitropolitană)
- 9:00-12:30: Sfânta Liturghie (pe podiumul amplasat la limita cu Pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt, în dreptul Altarului Catedralei Mitropolitane)
- 16:00-16:30: Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană)
- 19:00-23:00: Slujba de priveghere, Vecernia, Litia și Utrenia Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv (în Catedrala Mitropolitană)
Joi, 15 octombrie 2026
- 7:00-11:00: Miezonoptica, Acatistul Sf. Ier. Iosif cel Milostiv, Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană)
- 16:00-18:00: Vecernia și Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană)
Biroul de presă al Arhiepiscopiei Iaşilor
Sursa foto: ziaruldeiasi.ro
Actualitate
Exercițiu internațional de protecție civilă în zona lacurilor Rogojeşti și Bucecea
În perioada 29 septembrie – 2 octombrie are loc exerciţiul de protecţie civilă „CROSSFLOOD Full-Scale Exercise”, la care participă aproximativ 400 de salvatori din România, Austria, Cehia, Estonia, Franţa şi Ucraina.
Potrivit Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, exercițiul de protecţie civilă are loc în judeţul Suceava, respectiv în oraşele Siret şi Suceava, precum și în zona lacurilor Rogojeşti, Bucecea, Lipoveni şi a râului Hâtnuţa.
„Scenariul principal simulează inundaţii severe în bazinele râurilor Prut şi Siret, amplificate de incidente cu substanţe periculoase (CBRN) şi prezenţa unor elemente de muniţie neexplodată (UXO)”, potrivit ISU Suceava.
Sursa foto: fb/igsu.situatiideurgenta/ziarullumina.ro
Actualitate
Înălţarea Sfintei Cruci (Post)
Înălţarea Sfintei Cruci este sărbătoarea ce ne aminteşte de momentul din secolul IV, de la Ierusalim, când Sfântul Ierarh Macarie a ridicat în fața creștinilor Crucea pe care a fost răstignit Domnul nostru Iisus Hristos, descoperită de Sfânta Împărăteasă Elena.
Cinstim Sfânta Cruce deoarece Hristos Domnul S-a răstignit pe ea și ne amintim de Vinerea Mare, eveniment esențial în procesul de mântuire a neamului omenesc. Biserica a rânduit ca ziua de 14 septembrie să fie de post. În această zi, toate lecturile biblice ne amintesc de Sfânta și Marea Vineri, de Jertfa de pe Cruce a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Acest lucru subliniază faptul că în ziua Înălțării Sfintei Cruci retrăim Vinerea Mare cu toată intensitatea ei duhovnicească.
Sinaxarul zilei din Minei vorbeşte de arătarea Sfintei Cruci pe cer înaintea luptei Sfântului Împărat Constantin cel Mare cu Maxenţiu, de la Podul Vulturului, din faţa Romei. Evenimentul a avut loc în anul 312 şi este fundamental pentru domnia Sfântului Constantin cel Mare şi mai ales pentru atitudinea lui faţă de creştinism. După cum menţionează Sinaxarul, victoria din această luptă, datorată puterii Sfintei Cruci, a determinat convertirea împăratului la creştinism. El o trimite pe mama sa, Sfânta Elena, la Ierusalim, „ca să găsească Crucea lui Hristos. Şi a aflat-o ascunsă, împreună cu celelalte două cruci, pe care fuseseră răstigniţi tâlharii; şi nu numai crucile, ci şi piroanele le-au aflat. Neştiind împărăteasa care ar fi Crucea Domnului, s-a arătat aceasta prin minune. O femeie văduvă moartă, de care s-a atins Crucea, a înviat; iar celelalte două cruci ale tâlharilor nu au arătat nici un semn de minune. Atunci împărăteasa s-a închinat şi a sărutat Crucea, împreună cu toată suita. Şi neputând încăpea tot poporul să se închine, s-a rugat ca măcar să o vadă. Atunci s-a suit Fericitul Macarie, Patriarhul Ierusalimului, şi a înălţat deasupra amvonului Cinstita Cruce, şi, văzând-o poporul, a început a striga: Doamne, miluieşte! Şi de atunci a început a se ţine sărbătoarea Înălţării Cinstitei Cruci”.
Noi, astăzi, retrăim bucuria celor din Ierusalim, din urmă cu 17 veacuri, când au văzut Sfânta Cruce şi, la fel ca ei, o cinstim, venind în această zi de sărbătoare în biserică pentru a ne închina Crucii lui Hristos, „nădejdea creştinilor, îndreptarea celor rătăciţi, limanul celor înviforaţi, în războaie biruinţă, întărire a lumii, tămăduire a celor neputincioşi, învierea morţilor”, care „se înalţă astăzi, şi lumea se sfinţeşte”, iar „credincioşii o primesc pe ea cu dragoste şi câştigă tămăduire sufletului şi trupului” (stihiră de la Utrenia sărbătorii).
Un articol de: Pr. Ciprian Florin Apetrei/Ziarul Lumina
Sursa foto: Ziarul Lumina




