Educație
Întâlnirea cu eroii ei, cel mai frumos cadou pentru o fetiță de 9 ani, care și-a serbat ziua de naștere alături de pompieri (foto)
Pompierii botoșăneni au încheiat săptămâna în mijlocul copiilor.
Vineri, 26 aprilie 2024, pompierii botoșăneni s-au întâlnit cu elevii de la Școala Gimnazială nr. 3 Tudor Vladimirescu din Avrămeni.
La fel ca în zilele precedente, salvatorii le-au vorbit, pe înțelesul lor, ce trebuie să facă să nu ajungă în situații limită, dar și cum să se comporte dacă sunt implicați sau martori ai unor evenimente nedorite fie că este vorba de incendii, inundații, cutremur sau descoperirea muniției rămase neexplodate.
Pompierii i-au învățat și cum să reacționeze în cazul producerii unui incendiu și i-au angrenat într-un exercițiu de evacuare. Elevii și cadrele didactice au ieșit din clase în mod organizat și s-au deplasat la locul de adunare. Aici, au avut ocazia să vadă o autospecială de stingere a incendiilor, care aparține Stației de Pompieri Săveni, dar și să probeze echipamentele de protecție folosite de pompieri în misiunile operative.
Cu această ocazie, specialiștii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani le-au transmis următoarele sfaturi în cazul producerii unui incendiu în incinta școlii:
- anunțați evenimentul primului adult pe care îl întâlniți și păstraţi-vă calmul;
- părăsiți clădirea sub supravegherea și îndrumarea unui cadru didactic;
- urmaţi căile de evacuare marcate. Nu vă întoarceţi spre locurile în care se manifestă incendiul pentru a vă lua ghiozdanele sau alte obiecte de valoare! Viaţa este mai importantă!
- când aţi ajuns în curte, îndreptaţi-vă spre locul de adunare marcat corespunzător. Aici, cadrele didactice vor face prezenţa.
- aşteptaţi intervenția pompierilor.
În cazul unui incendiu în locuință, copiii au fost sfătuiți să:
- anunţe imediat părinţii sau pe cei din jur, să strige după ajutor sau sune la 112 dacă sunt singuri;
- să își ajute frații sau prietenii de joacă mai mici pe timpul evacuării din clădire;
- să nu se ascundă în diferite locuri (sub pat, în dulap etc.);
- dacă este mult fum, să înainteze în genunchi, deoarece la nivelul podelei pot respira mai bine;
- să nu se întoarcă în clădire, nici măcar pentru animalele sau jucăriile preferate.
Activitatea a fost organizată în baza protocolului de colaborare încheiat între ISU Botoșani și unitatea de învățământ.
Pentru una dintre eleve, acțiunea de vineri a fost una specială. De mică, Daria își dorea să petreacă o zi alături de pompieri. Și cum pe 26 aprilie a împlinit 9 ani, întâlnirea cu eroii ei a fost cel mai frumos cadou.
Mai multe informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.












Educație
Încep emoțiile pentru mii de elevi: start în susţinerea examenelor naţionale. Mult succes!
Mii de elevi se află în faţa celor mai importante examene din viaţa lor: Bacalaureatul şi Evaluarea Naţională.
Probe de evaluare a competenţelor lingvistice și digitale
Luni, 8 iunie 2026, vor debuta, pentru absolvenţii de liceu, probele de evaluare a competenţelor lingvistice în limba română, cele într-o limbă de circulaţie internaţională, respectiv evaluarea competenţelor digitale.
Tot de luni, elevii claselor a VIII-a se vor putea înscrie la examenul de Evaluare Naţională, care se va desfăşura în intervalul 22-26 iunie 2026.
Prima sesiune a examenului de bacalaureat începe luni, 8 iunie, cu evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, proba A, continuând până în data de 10 iunie inclusiv. Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională (proba C) este programată în perioada 11-12 iunie, iar competenţele digitale (proba D) vor fi evaluate între 15 şi 17 iunie.
Probele de competenţe sunt „notate” cu niveluri de competenţă care nu influenţează media finală a examenului, însă sunt obligatorii pentru obţinerea diplomei de bacalaureat.
Elevii vor fi evaluaţi de o comisie formată din doi profesori şi, potrivit procedurii de desfăşurare, nu se admite schimbarea biletului de examen.
„În cazul în care candidaţii refuză să răspundă la întrebările formulate, se consideră că nu au susţinut proba A, respectiv proba B”, se arată în documentul Ministerului Educaţiei şi Cercetării (MEC). În consecinţă, candidaţii nu vor mai putea participa la probele scrise, care sunt programate astfel: Limba şi literatura română – 29 iunie, proba E.c obligatorie a profilului – 30 iunie, respectiv proba E.d la alegere a profilului şi specializării – 2 iulie.
Totodată, MEC asigură condiţii de egalizare a şanselor pentru candidaţii cu deficienţe de vedere, deficienţe de auz şi tulburări de neurodezvoltare. Astfel, la proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, „elevii cu dizabilităţi primesc un set aparte de bilete”, iar la probele A şi B, aceştia „pot beneficia, la cerere, de prelungirea cu 10 minute a timpului necesar pentru pregătirea răspunsului, respectiv a timpului de susţinere a răspunsului”, potrivit ziarullumina.ro
Primele rezultate vor fi afişate pe 7 iulie, până la ora 12.00, în aceeaşi zi urmând a fi depuse cereri pentru vizualizarea lucrărilor scrise şi depunerea contestaţiilor, care va fi posibilă şi în zilele de 8 şi 9 iulie. Rezultatele finale ale primei sesiuni a bacalaureatului vor fi comunicate în data de 13 iulie.
Când susțin probele scrise absolvenții de gimnaziu
Absolvenţii de gimnaziu se vor putea înscrie la Evaluarea Naţională în perioada 8-12 iunie, urmând a susţine probele scrise în zilele de 22 iunie – Limba şi literatura română, 24 iunie – Matematică şi 26 iunie – Limba şi literatura maternă.
Pe 1 iulie vor fi afişate primele rezultate, candidaţii la Evaluarea Naţională având posibilitatea, ca şi colegii lor mai mari care susţin bacalaureatul, să solicite vizualizarea lucrărilor scrise.
Potrivit metodologiei, vor vedea lucrarea individual, în prezența unei persoane desemnate de comisia centrului de examen, care nu va avea voie să facă aprecieri referitoare la conţinut, să facă fotografii ori să elibereze copii tipărite sau digitale.
MEC precizează că vizualizarea lucrării nu obligă candidatul să depună contestație, așa cum nici depunerea unei contestaţii nu este condiţionată de vizualizarea lucrării. Totuşi, elevii care contestă nota trebuie să semneze o declarație prin care iau la cunoștință că nota poate crește sau scădea după recorectare, arată ziarullumina.ro
Sursa foto: Ziarul de Iasi
Educație
Ghid gratuit pentru integrarea inteligenţei artificiale (AI) în procesul educaţional
ICDL România, organizaţia care gestionează în ţara noastră certificarea internaţională de competențe digitale, a lansat GhidAIEDU.ro, un ghid practic şi gratuit destinat şcolilor din România pentru integrarea inteligenţei artificiale (AI) în procesul educaţional.
Potrivit ICDL România, profesorii și elevii folosesc deja aceste tehnologii, însă fără repere clare, competențe validate și standarde unitare, potrivit ziarullumina.ro
„Lansarea vine într-un context în care profesorii români demonstrează deschidere și inițiativă în utilizarea AI, însă integrarea eficientă a acestor instrumente necesită competențe digitale solide și acces la resurse educaționale structurate, aliniate la standarde internaționale. Ghidul oferă un cadru de orientare pentru utilizarea inteligenței artificiale în educație, acoperind atât aspectele practice, cât și cele etice”, au transmis reprezentanții ICDL România într-un comunicat.
Organizaţia precizează că ghidul nu este un manual tehnic, ci „reprezintă un instrument de orientare profesională, menit să sprijine dezvoltarea unei utilizări responsabile a inteligenței artificiale”, care „trebuie completat prin programe de consolidare a competențelor digitale și AI Literacy în educație”.
Instrumentul este gratuit pentru toate şcolile din România şi include:
- exemple de utilizare a AI în predare, evaluare și feedback;
- scenarii didactice aplicabile;
- recomandări privind protecția datelor și integritatea academică;
- modele de decizie pentru adoptarea tehnologiei la nivel de școală.
„Adoptarea AI este o decizie pedagogică și instituțională, nu doar tehnologică, și trebuie realizată gradual, evaluat și sub control uman”, menţionează reprezentanții ICDL România.
Sursa foto: pexels.com/Ziarul Lumina
Educație
Mihai Dimian, rectorul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, învestit în funcţia de ministru al educaţiei şi cercetării
În perioada 2006-2016, Mihai Dimian a fost profesor asistent, respectiv profesor asociat și conducător de doctorat la Universitatea Howard, Washington DC, SUA.
Înainte de a fi învestit ca ministru, Mihai Dimian a declarat că „politizarea educaţiei a depăşit limitele normale în România”, iar această situaţie afectează negativ sistemul educaţional, arată ziarullumina.ro
„Dacă am realizat ceva în această viaţă, am realizat datorită educaţiei. Din acest motiv, respect şi iubesc educaţia! Vă invit şi pe dumneavoastră să faceţi la fel, chiar dacă trecem printr-o perioadă dificilă!”, a Mihai Dimian, citat de televiziunea suceveană Intermedia.
Sursa foto: presidency.ro




