Botoșani
Evaluări naționale la clasele a Il-a, a IV-a și a Vl-a, un moment important în parcursul educațional al elevilor
În anul școlar 2024-2025, evaluările naționale la clasele a Il-a, a IV-a și a Vl-a sunt organizate la nivel național, în conformitate cu prevederile Legii învățământului preuniversitar și a OME nr. 6595/2024 privind aprobarea Metodologiei de organizare și desfășurare a evaluărilor naționale de la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a în anul școlar 2024-2025
- Toate probele se susțin în sălile în care elevii își desfășoară în mod obișnuit activitatea.
La clasele primare, proba începe la ora 10.00 și durează 45 de minute la cl. a II-a și 60 de minute la cl. a IV-a, iar la cl. a VI-a proba începe la ora 13.00 și durează 60 de minute.
- Rezultatele individuale obținute la aceste evaluări nu se afișează/ nu se comunică public și nu se înregistrează în catalogul clasei.
Rezultatele vor fi valorificate strict la nivelul unității de învățământ prin elaborarea planurilor individualizate de învățare, acolo unde este cazul, respectiv informarea elevilor și a părinților/reprezentanților legali asupra stadiului formării și dezvoltării competențelor evaluate.
Probele se desfășoară conform calendarului aprobat, astfel:
- Evaluarea rezultatelor învățării elevilor la finalul clasei a II-a – EN II:
- 13 mai 2025 – scris – Limba română
- 14 mai 2025 – citit – Limba română
- 15 mai 2025 – Matematică și Explorarea mediului
- Evaluarea rezultatelor învățării elevilor la finalul clasei a IV-a – EN IV:
- 20 mai 2025 – Limba română
- 21 mai 2025 – Matematică și Științe ale naturii
- Evaluarea rezultatelor învățării elevilor la finalul clasei a VI-a – EN VI:
- 27 mai 2025 – Limbă și comunicare – Limba română
- 28 mai 2025 – Matematică și științe ale naturii
La nivelul județului Botoșani, în această perioadă, susțin evaluări naționale la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a aproximativ 10.679 de elevi, după cum urmează:
- a II-a: 3.532 elevi
- a IV-a: 3.484 elevi
- a VI-a: 3.663 elevi
„Începând de astăzi, elevii claselor a II-a, a IV-a și a VI-a din județul nostru vor susține evaluările naționale, un moment important în parcursul lor educațional. Aceste teste sunt concepute pentru a oferi o imagine clară asupra nivelului de pregătire al elevilor și pentru a identifica eventualele aspecte ce necesită îmbunătățire în procesul de predare și învățare. Aceste evaluări nu trebuie privite ca un motiv de stres pentru elevi, ci ca o oportunitate de a demonstra ceea ce au învățat.
Adresez mulțumiri tuturor cadrelor didactice implicate în organizarea și desfășurarea acestor teste, precum și părinților pentru sprijinul oferit copiilor. Mult succes!” a declarat Bogdan Gheorghe SURUCIUC, inspector școlar general.
Actualitate
Gara Botoșani, o veche și minunată stație feroviară din Moldova
A fost proiectată în 1867, odată cu linia de cale ferată și a fost inaugurată în anul 1872, odată cu tronsonul de cale ferată Botoșani-Verești.
Proiectul de arhitectură a fost realizat de concernul austriac Victor von Offenheim, iar proiectul tehnic a fost realizat de matematicianul și fizicianul român Elie Radu.
Sursa: ro.wikipedia.org
Administrație
O nouă față a transportului urban din municipiul Botoșani. Mijloace de transport în comun noi, electrice și moderne! (galerie foto)
De la începutul lunii iulie, botoșănenii pot utiliza mijloace de transport în comun noi, electrice și moderne, echipate și pentru persoanele cu mobilitate redusă.
Tarifele de călătorie valabile pe raza municipiului Botoșani sunt de 4 lei iar traseele parcurse vor rămâne aceleași, informează reprezentanții Primăriei Municipiului Botoșani.
De asemenea, rămân în vigoare și categoriile de gratuități.
Rețeaua de transport public în comun se va moderniza nu doar prin operaționalizarea mijloacelor de transport ecologice ci și prin amenajarea stațiilor de încărcare lentă la autobază și de încărcare rapidă pe traseu.
- Nu cu mult timp în urmă, la sediul Primăriei Municipiului Botoșani, a fost semnat contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate în aria teritorială de competență a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Transport Metropolitan Botoșani”, atribuit operatorului SC Eltrans SA. Printre semnatari au fost primarii municipiului Botoșani, orașului Bucecea și comunelor Bălușeni, Curtești, Mihai Eminescu, Răchiți și Stăuceni.
În ceea ce privește Zona Metropolitană, obiectivul este ca toate cele 12 trasee prevăzute în programul de transport să fie funcționale înainte de începerea anului școlar 2026 – 2027, în condițiile finalizării tuturor procedurilor necesare.
- Informații referitoare la traseele și tarifele stabilite în Zona Metropolitană, pot fi consultate la următorul link:
https://aditmbt.ro/hbtm/wpcontent/uploads/2026/04/1.Contract_Delegare_ADITMBT.pdf
Din flota de transport public vor face parte 68 de autobuze, din care 38 de autovehicule cu lungimi de 10 m și alte 30 cu lungimi de 6 m.





Actualitate
Zbor de instruire efectuat de un avion militar în spațiul aerian al județelor Botoșani și Suceava
Astăzi, pe parcursul a aproximativ trei ore, un avion militar va efectua zboruri de antrenament în spațiul aerian al județelor Botoșani și Suceava.
Este vorba despre un zbor de instruire, informează reprezentanții Prefecturii Botoșani.
Sursa foto: BoardingPass.ro/Dorin Cozma




