Duminica a 3-a după Paști (a Mironosițelor), Marcu 15, 43-47; 16, 1-8:

”În vremea aceea a venit Iosif cel din Arimateea, sfetnic ales, care aștepta și el Împărăția lui Dumnezeu, și, îndrăznind, a intrat la Pilat și a cerut trupul lui Iisus. Iar Pilat s-a mirat că Iisus a murit așa curând și, chemând pe sutaș, l-a întrebat dacă a murit de mult. Deci, aflând de la sutaș, a dăruit lui Iosif trupul. Atunci Iosif, cumpărând giulgiu și coborându-L de pe cruce, L-a înfășurat în giulgiu și L-a pus într-un mormânt care era săpat în stâncă și a prăvălit o piatră la ușa mormântului. Iar Maria Magdalena și Maria, mama lui Iosi, priveau unde L-au pus. Și, după ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, și Salomeea au cumpărat miresme, ca să vină să-L ungă. Și dis-de-dimineață, în ziua cea dintâi a săptămânii, pe când răsărea soarele, au venit la mormânt; și ziceau între ele: Cine ne va prăvăli nouă piatra de la ușa mormântului? Dar, ridicându-și ochii, au văzut că piatra fusese răsturnată; căci era foarte mare. Și, intrând în mormânt, au văzut un tânăr șezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veșmânt alb, și s-au spăimântat. Iar el le-a zis: Nu vă înspăimântați! Căutați pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus. Dar mergeți și spuneți ucenicilor Lui și lui Petru că va merge în Galileea mai înainte de voi; acolo Îl veți vedea, după cum v-a spus vouă. Și, ieșind, au fugit de la mormânt, căci erau cuprinse de frică și de uimire, și nimănui nimic n-au spus, căci se temeau.”

În Săptămâna Luminată de minunea Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care se actualizează duhovnicește an de an, ne-am bucurat cu toții de cel mai mare praznic al creștinătății, Sfintele Paști, mărturisindu-ne încă o dată dreapta credință strămoșească prin cunoscutul salut pascal: Hristos a înviat! Adevărat a înviat!, pe temeiul mărturiilor demne de crezare ale celor care s-au învrednicit să-L vadă de mai multe ori, cu propriii ochi, pe Hristos Cel răstignit și înviat, în decursul celor 40 de zile, cât timp a mai zăbovit alături de ei, înainte de Înălțarea Sa la ceruri. Este vorba, în primul rând, despre cei 11 ucenici, cărora Domnul Iisus li S-a arătat în prima și a opta zi după Înviere, spre seară, împărtășindu-le darul păcii și pe Însuși Duhul Sfânt.

Femeile mironosițe sau purtătoarele de mir, cele dintâi vestitoare ale Învierii Domnului

Însă oricâtă evlavie și apreciere am avea față de Sfinții Apostoli, pe a căror temelie Hristos Și-a zidit Biserica, în ziua Cincizecimii, prin pogorârea Duhului Sfânt, trebuie să recunoaștem că cele dintâi vestitoare ale Învierii Domnului au fost femeile mironosițe sau purtătoarele de mir, cărora Sfinții Părinți le-au dedicat Duminica a treia după Sfintele Paști, în semn de prețuire și de cinstire a lor din partea dreptcredincioșilor creștini. Prin urmare, astăzi, suntem invitați să medităm cu toții la dragostea, curajul și devotamentul celor nouă sau zece femei mironosițe, care-L slujiseră pe Mântuitorul atât în timpul viețuirii Sale pământești, prin asigurarea celor necesare traiului zilnic, cât și în momentele dramatice ale Sfintelor Pătimiri, culminând cu răstignirea de pe Crucea Golgotei și îngroparea trupului Său neînsuflețit în Grădina Ghetsimani. Câteva dintre ele, menționate în mod expres în Sfintele Evanghelii – Maria Magdalena (cf. In 19, 1); Maria lui Cleopa (cf. In 19, 25); Maria, mama lui Iacov și a lui Iosi (cf. Mt 27, 56); Salomeea (cf. Mc 16, 1), mama celor doi frați, Iacov și Ioan, fiii lui Zevedeu; Ioana (cf. Lc 24, 10), soția lui Huza, un iconom al regelui Irod Antipa (Lc 8, 3; 24, 10), s-au dovedit a fi mai curajoase și mai hotărâte decât cei 11 ucenici, urmându-L pe Domnul Hristos până sub brațele Crucii și jelindu-L pentru faptul că a trebuit să îndure răutatea conaționalilor Săi și durerile unei morți cumplite provocate de răstignirea pe lemn.

Dragostea, curajul și fidelitatea mironosițelor, răsplătite cu darul bucuriei

Deși erau triste și îndurerate, femeile mironosițe nu și-au uitat îndatoririle morale față de Cel îngropat și, drept urmare, s-au îngrijit să cumpere miresme de mare preț – niște uleiuri esențiale, extrase din plante frumos mirositoare, extrem de scumpe, aduse din țări îndepărtate, precum India și Persia, pentru completarea ritualului înmormântării.

Astfel, după ce a trecut ziua sâmbetei, când s-au odihnit după Lege (cf. Lc 23, 56), au plecat, în zorii zilei de duminică, spre mormânt, ca să ungă cu miresme trupul Domnului Iisus. Posomorâte și preocupate de ceea ce se întâmplase în urmă cu două zile, se întrebau pe drum: „Cine ne va prăvăli nouă piatra de la ușa mormântului?”  (Mc 16, 3). Însă, când s-au apropiat de locul îngropării, au văzut că piatra fusese deja răsturnată.

Cel care a răsturnat piatra tombală n-a fost Iisus, ci un înger al Domnului, care a procedat astfel pentru a facilita intrarea femeilor mironosițe în mormânt și a se putea constata, prin simțul văzului, lipsa trupului lui Iisus. De altfel, îngerul, așteptându-le în interiorul mormântului, le-a întâmpinat cu cuvintele: „Nu vă înspăimântați! Căutați pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus” (Mc 16, 6), de unde vedem că cea dintâi persoană care a confirmat minunea, rostind cuvântul „A înviat!”, a fost un înger al lui Dumnezeu; de la el au preluat femeile mironosițe vestea cea bună a Învierii lui Hristos, adeverită, la scurt timp, și de întâlnirea cu Cel înviat, veste pe care au transmis-o, cu bucurie și convingere, ucenicilor Domnului, care stăteau închiși într-o încăpere de frica iudeilor (cf. In 20, 26). Acestora, Iisus li S-a arătat aievea abia spre seară, când a intrat prin ușile încuiate și le-a împărtășit darul păcii, risipindu-le frica și îndoiala din suflete, după care, suflând asupra lor și zicând: Luați Duh Sfânt! (cf. In 20, 22), le-a dăruit puterea de a ierta păcatele tuturor celor ce, prin pocăință, aveau să primească botezul în numele Său, devenind creștini.

Pentru dragostea, fidelitatea, curajul și devotamentul față de El, manifestate până la capăt, femeile mironosițe au fost răsplătite de către Mântuitorul înviat cu darul bucuriei (cf. Mt 28, 9), deoarece ele nu-și pierduseră speranța de a-L reîntâlni, cu toate că-L văzuseră îngropat. Așa se face că lor li S-a arătat în prima parte a zilei, vorbind cu ele și având o conversație interesantă cu Maria Magdalena, femeia păcătoasă de odinioară, din care Mântuitorul scosese șapte demoni (cf. Mc 16, 9). Din acel moment, în sufletul ei s-a produs o transformare radicală, devenind o femeie credincioasă și devotată Domnului Hristos, față de Care a arătat permanent iubire și recunoștință profundă, iar aceasta nu doar pentru faptul că-i salvase viața, ci, mai ales, pentru că i-a vindecat sufletul, prin iertarea păcatelor. Fiind menționată cea dintâi în grupul mironosițelor, deducem că era și o femeie curajoasă, căci nu s-a lăsat înfricoșată nici de întunericul nopții, nici de ostilitatea soldaților romani și nici de amenințările iudeilor, atunci când a plecat spre mormântul lui Hristos. Iar Domnul, pe Care ea Îl confundase cu grădinarul, i S-a descoperit în postura Sa de Dumnezeu-Omul înviat din morți, făcându-i cinstea de a o chema pe nume și a o trimite la ucenicii Săi, numiți de El acum frații Săi (cf. In 20, 17), pentru a le împărtăși vestea cea bună a Învierii, ceea ce-i conferă Mariei Magdalena calitatea de apostol al Apostolilor lui Hristos.

Femeile mironosițe, temei pentru cinstirea tuturor creștinelor evlavioase și jertfelnice

În această zi de sărbătoare, Biserica ne îndeamnă să cinstim nu numai pe femeile mironosițe, ci și pe urmașele acestora, adică pe femeile creștine cu adevărat credincioase, care s-au străduit și se străduiesc continuu să împlinească poruncile evanghelice, să-și întemeieze familii sănătoase și să-și îndeplinească, în mod responsabil, condiția lor de mame, dând naștere pruncilor dăruiți de Dumnezeu și educându-i în duhul Evangheliei lui Hristos.

De-a lungul secolelor, femeile creștine și-au crescut copiii cu multă dragoste și spirit de sacrificiu, alăptându-i, cântându-le cântece de leagăn, insuflându-le credința cea adevărată, rugându-se pentru ei și făcând nenumărate nopți albe, pentru ca fiii și fiicele lor să crească frumoși și sănătoși, să ajungă persoane împlinite din punct de vedere spiritual și cultural.

Femeile credincioase trudesc, cu timp și fără timp, în biserica de acasă, familia, dar și în biserica extinsă, adică în mijlocul comunității de credincioși adunați în lăcașul sfânt, pentru ca valorile creștine și învățăturile Mântuitorului Hristos să prindă rădăcini în sufletele tuturor oamenilor. Acesta este motivul pentru care Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca Duminica Mironosițelor să fie închinată tuturor femeilor cu adevărat creștine din țara noastră; un prilej binecuvântat de a pomeni după cuviință numele tuturor mamelor sfinte și născătoare de sfinți, ca Emilia, Antuza, Nona și Monica, mamele Sfinților Ierarhi Vasile cel Mare, Ioan Gură de Aur, Grigorie Teologul și a Fericitului Augustin, pentru a le aminti pe cele mai cunoscute, ale cuvioaselor maici din așezămintele monahale, ale celor care slujesc și ostenesc în școli, spitale și alte așezăminte sociale, pentru alinarea suferințelor semenilor necăjiți și întristați, precum și pe ale bunicilor și propriilor noastre mame.

(fragment din articolul scris de IPS Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, publicat în Ziarul Lumina)