Actualitate
Cristina Neagu, mai mult decât o campioană: un simbol național recunoscut oficial (foto)
Într-o atmosferă solemnă, dar emoționantă, una dintre cele mai mari sportive ale României a fost omagiată luni, 12 mai, la Palatul Cotroceni.
Cristina Neagu, simbolul handbalului românesc, și-a încheiat cariera cu o recunoaștere pe măsură: a fost decorată de președintele interimar Ilie Bolojan cu Ordinul Național „Serviciul Credincios”, în grad de Cavaler, ca semn de recunoștință pentru contribuția sa extraordinară la sportul românesc.
Când spui Cristina Neagu, spui forță, dedicare și excelență în sportul românesc. Dar dincolo de golurile spectaculoase, de meciurile decisive și de aplauzele din tribune, numele ei înseamnă ceva mult mai profund: perseverență și iubire pentru România.
Cristina Neagu l-a surprins pe președintele interimar Ilie Bolojan
Momentul a fost marcat și de un cadou inedit care a surprins întreaga sală, inclusiv pe președintele Ilie Bolojan: Cristina Neagu i-a oferit acestuia o minge de handbal, simbol al carierei sale remarcabile și al respectului reciproc între sport și autoritate.
În discursul său, președintele interimar al României a evidențiat rolul esențial pe care Cristina Neagu l-a avut în sportul național:
„Sărbătorim un fenomen al handbalului românesc și mondial. Cu ocazia retragerii dumneavoastră din activitate, am considerat că se cuvine să primiți o distincție pentru tot ce ați făcut pentru România. Sunteți un model demn de urmat atât în prezent, cât și pentru următoarele generații. Profit de moment să transmit aprecierea pentru toți sportivii din România. Mulțumim, Cristina Neagu, pentru toate momentele în care ne-ați făcut mândri că suntem români”, a declarat Ilie Bolojan.
Cristina Neagu: „Această distincție nu e doar a mea”
Extrem de emoționată, Cristina Neagu a luat cuvântul într-un moment în care și-a exprimat profunda recunoștință față de toți cei care au susținut-o de-a lungul celor 25 de ani dedicați handbalului:
„Este o mare onoare să mă aflu aici. Este o zi memorabilă pentru mine, pentru cariera mea. Este o recunoaștere a muncii mele, a eforturilor mele. Nu este doar decorația mea, ci și a colegelor mele, a antrenorilor, a oamenilor care au fost alături de mine și mai ales a familiei mele. Sunt mândră, onorată și recunoscătoare și vă mulțumesc”, a declarat Cristina Neagu.
O carieră inegalabilă, încununată de trofee, distincții și recorduri mondiale
Cristina Neagu va împlini 37 de ani în august, iar dintre aceștia, 25 i-a petrecut pe terenul de handbal, devenind o adevărată legendă. Este singura handbalistă din lume care a fost desemnată de patru ori cea mai bună jucătoare de către Federația Internațională de Handbal (IHF), în anii 2010, 2015, 2016 și 2018.
Cu un palmares impresionant, Neagu este cea mai bună marcatoare all-time a Campionatului European (303 goluri) și a Ligii Campionilor (1.232 goluri), iar la nivelul echipei naționale a participat la șapte ediții ale Campionatului Mondial, obținând două medalii de bronz (2010 și 2015).
Un parcurs strălucit la nivel de cluburi
După ce a strălucit la echipe ca Rulmentul Brașov și Oltchim Râmnicu Vâlcea, Cristina Neagu a atins apogeul în 2015, când a câștigat Liga Campionilor cu Buducnost. Ulterior, s-a transferat la CSM București, alături de care a cucerit șapte titluri naționale, opt Cupe ale României și medalia de bronz în Liga Campionilor în 2018.
Pe lângă distincția primită acum la Cotroceni, Cristina Neagu a fost decorată și în 2017 cu titlul de Cetățean de onoare al municipiului București, o altă dovadă a aprecierii de care se bucură nu doar ca sportiv, ci și ca model civic, arată playtech.ro

Sursa foto: TVR Info
Actualitate
Aflat în străinătate, un bărbat și-a amenințat partenera de viață printr-o aplicație de mesagerie
La data de 6 august 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 8 Flămânzi au emis ordin de protecție provizoriu față de un bărbat, de 46 de ani, pentru faptul că, în timp ce se afla pe teritoriul altui stat, și-ar fi amenințat partenera, prin intermediul unor mesaje transmise printr-o aplicație de mesagerie, creându-i acesteia o stare de temere.
Ordinul de protecție a fost emis pe o perioadă de 5 zile, iar bărbatul are obligația de a nu reveni la domiciliul comun, întrucât trebuie să păstreze o distanță de 50 de metri față de locuință și față de partenera sa.
Mai mult decât atât, a fost dispusă și măsura monitorizării electronice, urmând ca acestuia să îi fie montat un dispozitiv de monitorizare la revenirea în țară.
În situația în care nu sunt respectate aceste obligații, se vor demara cercetări pentru infracțiunea de încălcare a ordinului de protecție, iar față de bărbat poate fi dispusă o măsură privativă de libertate.
Măsurile de siguranță care se pot lua în cazul violenței în familie
Măsurile de siguranţă au ca scop eliminarea stării de pericol public şi prevenirea infracţionalităţii în general.
Astfel, Legea nr. 217/2003 Rep., pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, prevede instituirea Ordinului de protecţie. Potrivit prevederilor art.23, ordinul de protecţie reprezintă hotărârea emisă de instanţa de judecată cu caracter provizoriu, prin care aceasta dispune, la solicitarea unei persoane a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei, una sau mai multe dintre următoarele măsuri/obligaţii/interdicţii:
- evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;
- reintegrarea victimei, și după caz, a copiilor în locuința familiei;
- obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de copiii acesteia sau față de alte rude ale acesteia, ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ ale victimei.
- interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau orice alt mod cu victima.
Victima violenței în familie se poate adresa:
- Poliției pentru a depune o plângere;
- unei unități spitalicești, pentru a primi îngrijiri medicale;
- Medicului legist pentru a obține certificat medico legal;
- Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului pentru a beneficia de servicii sociale complexe, mai ales în cazul în care sunt implicați copiii victimei.
Sursa foto: sursazilei.ro
Actualitate
Șoferiță cu mult tupeu: a fost reținută de polițiști pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului
La data de 6 august 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unei femei, de 49 de ani, din comuna Todireni, cercetată pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că, în aceeași zi, aceasta ar fi condus un autoturism, în localitatea Todireni, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
La testarea cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 1,43 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Femeia a fost reținută pentru 24 de ore și introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Botoșani.
Sursa foto: tvrinfo.ro
Actualitate
Știați că oamenii care trăiesc astăzi sunt împărțiți în generații distincte? (foto)
Fiecare grup a fost modelat de evenimentele, tehnologiile și mentalitățile timpului în care a crescut — de la oameni marcați de războaie până la copii care învață cu ajutorul inteligenței artificiale.
- Generația Silențioasă (1926–1945)
Formată în anii crizei și ai conflictelor mondiale, această generație a învățat disciplina, economia și respectul pentru tradiții. Sunt oameni discreți, stabili și extrem de muncitori.
- Baby Boomers (1946–1964)
Au venit pe lume în perioada de prosperitate de după război. Optimiști și dedicați carierei, mulți dintre ei au lucrat o viață întreagă în același loc.
- Generația X (1965–1979)
Crescuți între analog și digital, sunt independenți, pragmatici și adesea sceptici. Au prins televizoarele cu tub, casetele, dar și începuturile internetului.
- Millennials (1980–1994)
Generația care a crescut odată cu internetul. Sunt adaptabili, orientați spre colaborare și pun mare preț pe echilibrul dintre muncă și viața personală.
- Generația Z (1995–2009)
Primii adevărați nativi digitali. Pentru ei, tehnologia e instinctivă. Sunt rapizi în gândire, autentici și obișnuiți să se adapteze constant.
- Generația Alpha (2010–2024)
Copiii lumii hiperconectate. Învăță aplicații educaționale de mici, folosesc realitate augmentată și interacționează natural cu roboți sau AI.
- Generația Beta (2025–2039)
Va fi primul grup care va trăi complet într-o societate dominată de automatizare și inteligență artificială — în educație, sănătate, transport, muncă și divertisment. Pentru ei, tehnologia avansată va fi pur și simplu normalitatea de zi cu zi.

Sursa: Atlas Geografic
Sursa foto/rowebmedia.ro




