Actualitate
Gospodărie la un pas de a fi mistuită de flăcările izbucnite de la jarul căzut din sobă
O casă din localitatea Movileni a luat foc, în această dimineață, cel mai probabil din cauza jarului căzut din sobă pe materialele combustibile din apropiere.
Flăcările au fost observate de unul dintre copiii proprietarei, care locuiește în aceeași gospodărie. Acesta a ajutat-o pe femeie să iasă din casă și a sunat la 112 după ajutor.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Darabani, Detașamentului Dorohoi și Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Darabani, cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SAJ. Aceștia au constatat faptul că ardeau bunurile din interior, dar și acoperișul și au acționat rapid, astfel încât flăcările să nu se extindă la alte trei case din aceeași gospodărie.
Pentru a preveni astfel de evenimente, pompierii fac apel la responsabilitate din partea cetățenilor în ceea ce privește respectarea regulilor de utilizare a sobelor:
- nu așezați materiale combustibile în spaţiile dintre sobă şi perete;
- nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului;
- nu folosiţi alte materiale combustibile în afară de cele pentru care a fost destinată soba și evitaţi supraîncărcarea acesteia;
- nu puneți hainele la uscat, pe sobă;
- în timpul funcționării, nu lăsați ușa sobei deschisă;
- amplasaţi, în faţa sobelor cu lemne, o cutie metalică: aceasta va asigura protecţia faţă de căderea accidentală, direct pe podea, a lemnelor aprinse sau a jarului, care ar putea incendia materialele combustibile din apropiere;
- focul în sobe nu trebuie lăsat fără supraveghere sau în grija copiilor;
- stingeţi focul din sobă înainte de a părăsi locuinţa;
- nu adormiţi niciodată cu focul aprins în sobă;
- depozitați cenuşa şi jarul provenite de la sobe într-un loc special amenajat.
Actualitate
Faţa nevăzută a Lunii: imaginea numită „Apus de Pământ”
NASA a publicat prima serie de fotografii realizate de astronauţii misiunii Artemis II în timpul survolului emisferei ascunse a Lunii, un moment „memorabil şi unic”, arată ziarullumina.ro
Prima imagine, numită „Apus de Pământ”, arată planeta noastră dispărând în spatele feţei pătate a Lunii şi aminteşte de fotografia „Răsărit de Pământ” realizată de astronautul Bill Anders de pe Apollo 8 în 1968, iar o a doua imagine prezintă o eclipsă solară uimitoare.
Potrivit „Live Science”, astronauții navei Artemis II au zburat mai departe de Pământ „decât oricare alt om din istorie”.
Sursa foto: Facebook/ NASA
Actualitate
Cele două loturi de autostradă, de la Pașcani la Suceava, vor fi construite de compania UMB Spedition
Contractele urmează să fie semnate în perioada următoare.
Este vorba despre:
- Pașcani – Roșcani (33 km)
- Roșcani – Suceava (29 km)
Termenele prevăzute pentru realizarea celor două loturi de autostradă sunt de 6 luni pentru proiectare și de 24 de luni pentru execuție.
Sursa foto: facebook/ Gheorghe Șoldan
Actualitate
Aducerea Sfintei Lumini de la Ierusalim în Sâmbăta Mare (11 aprilie 2026)
Tradiția aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim, inaugurată în anul 2009 de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, va fi continuată și în acest an, anunță Patriarhia Română, într-un comunicat citat de ziarullumina.ro
În seara zilei de sâmbătă, 11 aprilie 2026, este programată aducerea Sfintei Lumini de la Ierusalim de către părintele arhimandrit Ioan Meiu, Superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, urmând a fi oferită delegaților eparhiilor Patriarhiei Române prezenți la Aeroportul Internațional Otopeni. Ulterior, prin intermediul protopopiatelor, centrele eparhiale vor distribui Sfânta Lumină către fiecare parohie din cadrul lor.
În aceeași seară, în jurul orei 19.00, Sfânta Lumină va fi primită la Catedrala Patriarhală istorică „Sfinții Împărați Constantin și Elena” de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
Aducerea și oferirea Sfintei Lumini de la Ierusalim tuturor lăcașurilor de cult din cuprinsul Patriarhiei Române reprezintă un puternic simbol al comuniunii și unității eclesiale, precum și o expresie a bucuriei pascale prilejuite de marele praznic al Învierii Domnului Iisus Hristos.
La această oră, există toate premisele ca Sfânta Lumină să fie adusă ca în fiecare an, însă, ținând cont de situația geopolitică actuală, marcată de escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu, aducerea acesteia poate fi afectată doar într-un caz de forță majoră neprevăzută.
Într-o astfel de situație total nedorită și imposibil de anticipat, Sfânta Lumină de la Ierusalim va fi oferită de la Catedrala Patriarhală istorică „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, de pe Colina Bucuriei, întrucât Sfânta Lumină adusă de la Ierusalim în anul 2025 a fost păstrată aici neîntrerupt aprinsă într-o candelă specială, în mod preventiv.
Biroul de presă al Patriarhiei Române
Sursa foto: ziarullumina.ro




