Actualitate
Donald Trump și-a anunțat prioritățile și direcțiile de acțiune în noul său mandat la Casa Albă
Donald Trump a depus jurământul și este din nou președinte al Statelor Unite ale Americii.
Într-un amplu discurs, rostit la ceremonia de învestire în funcție, el a anunțat prioritățile și direcțiile de acțiune în noul său mandat la Casa Albă, între care, așa cum era de așteptat, o serie de măsuri urgente menite să pună capăt migrației ilegale, arată romania-actualitati.ro
Donald Trump, devenit al 47-lea președinte al Statelor Unite ale Americii: „Înainte de toate, voi declara stare de urgență națională la granița de sud cu Mexicul. Toate intrările ilegale vor fi oprite imediat și vom începe procesul de returnare a milioane și milioane de străini infractori înapoi în locurile din care au venit. Voi trimite trupe la frontiera de sud pentru a respinge invazia dezastruoasă a țării noastre. În conformitate cu ordinele pe care le semnez astăzi, voi desemna cartelurile drept organizații teroriste străine.”
Republicanul Donald Trump l-a criticat pe predecesorul său, democratul Joe Biden, prezent la ceremonia de depunere a jurământului, pentru că nu a reușit să gestioneze securitatea la frontierele Statelor Unite, dar și pentru alte crize care au avut loc în mandatul său.
Un exemplu recent, a spus Donald Trump, sunt incendiile care au devastat orașul Los Angeles, chiar la începutul anului.
Preşedintele, premierul şi alţi lideri de la Bucureşti au transmis felicitări președintelui american și au subliniat necesitatea unei legături transatlantice puternice.
Autoritățile române susțin că vor colabora cu noua administrație de la Washington pentru a asigura prosperitatea cetățenilor și securitatea în plan regional și internațional.
Sursa foto: romania-actualitati.ro
Actualitate
Faţa nevăzută a Lunii: imaginea numită „Apus de Pământ”
NASA a publicat prima serie de fotografii realizate de astronauţii misiunii Artemis II în timpul survolului emisferei ascunse a Lunii, un moment „memorabil şi unic”, arată ziarullumina.ro
Prima imagine, numită „Apus de Pământ”, arată planeta noastră dispărând în spatele feţei pătate a Lunii şi aminteşte de fotografia „Răsărit de Pământ” realizată de astronautul Bill Anders de pe Apollo 8 în 1968, iar o a doua imagine prezintă o eclipsă solară uimitoare.
Potrivit „Live Science”, astronauții navei Artemis II au zburat mai departe de Pământ „decât oricare alt om din istorie”.
Sursa foto: Facebook/ NASA
Actualitate
Cele două loturi de autostradă, de la Pașcani la Suceava, vor fi construite de compania UMB Spedition
Contractele urmează să fie semnate în perioada următoare.
Este vorba despre:
- Pașcani – Roșcani (33 km)
- Roșcani – Suceava (29 km)
Termenele prevăzute pentru realizarea celor două loturi de autostradă sunt de 6 luni pentru proiectare și de 24 de luni pentru execuție.
Sursa foto: facebook/ Gheorghe Șoldan
Actualitate
Aducerea Sfintei Lumini de la Ierusalim în Sâmbăta Mare (11 aprilie 2026)
Tradiția aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim, inaugurată în anul 2009 de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, va fi continuată și în acest an, anunță Patriarhia Română, într-un comunicat citat de ziarullumina.ro
În seara zilei de sâmbătă, 11 aprilie 2026, este programată aducerea Sfintei Lumini de la Ierusalim de către părintele arhimandrit Ioan Meiu, Superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, urmând a fi oferită delegaților eparhiilor Patriarhiei Române prezenți la Aeroportul Internațional Otopeni. Ulterior, prin intermediul protopopiatelor, centrele eparhiale vor distribui Sfânta Lumină către fiecare parohie din cadrul lor.
În aceeași seară, în jurul orei 19.00, Sfânta Lumină va fi primită la Catedrala Patriarhală istorică „Sfinții Împărați Constantin și Elena” de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
Aducerea și oferirea Sfintei Lumini de la Ierusalim tuturor lăcașurilor de cult din cuprinsul Patriarhiei Române reprezintă un puternic simbol al comuniunii și unității eclesiale, precum și o expresie a bucuriei pascale prilejuite de marele praznic al Învierii Domnului Iisus Hristos.
La această oră, există toate premisele ca Sfânta Lumină să fie adusă ca în fiecare an, însă, ținând cont de situația geopolitică actuală, marcată de escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu, aducerea acesteia poate fi afectată doar într-un caz de forță majoră neprevăzută.
Într-o astfel de situație total nedorită și imposibil de anticipat, Sfânta Lumină de la Ierusalim va fi oferită de la Catedrala Patriarhală istorică „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, de pe Colina Bucuriei, întrucât Sfânta Lumină adusă de la Ierusalim în anul 2025 a fost păstrată aici neîntrerupt aprinsă într-o candelă specială, în mod preventiv.
Biroul de presă al Patriarhiei Române
Sursa foto: ziarullumina.ro




