Actualitate
Discurs susținut de un botoșănean la Summitul Mondial al Guvernelor, desfășurat la Dubai în perioada 12-14 februarie 2024
Având ca motto ”Conturarea guvernelor viitoare”, la summit au fost prezenți circa 20 de şefi stat şi de guvern, precum şi reprezentanţi din peste 85 de organizaţii şi instituţii internaţionale şi regionale, experţi politici şi specialişti din domeniul economic şi financiar.
Din delegația României la acest eveniment major au făcut parte Mircea Abrudean, secretarul general al Guvernului, László Borbély, Consilier de Stat în cadrul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă (DDD) din Guvernul României și botoșăneanul Eduard Mititelu, Secretar de stat în cadrul Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării.
Tema principală a summit-ului a fost inteligența artificială, un domeniu în care România tinde să devină un pol regional de dezvoltare.
În discursul său, Eduard Mititelu a făcut referire la faptul că ”România face pași concreți în zona inteligenței artificiale și al competențelor digitale”.
Secretarul de stat originar din Botoșani a mai arătat că ”transformarea bibliotecilor în huburi pentru competențe digitale, dezvoltarea unui curriculum de cyber și competențe avansate pentru IMM-uri, precum și eforturile făcute în direcția consolidării educației și capacităților în domeniul digital, susținerea inovării și securității cibernetice în societatea actuală, sunt exemple clare ale capacității României de deveni un pol al acestor transformări, demonstrând, în aceeași măsură, că țara noastră este pregătită pentru provocările și oportunitățile viitorului digital”, potrivit voceabotosani.ro.
Eduard Mititelu a evidențiat necesitatea parteneriatelor public-privat în proiecte inovatoare: ”Așa a apărut ION, primul consilier cu Inteligență Artificială al Guvernului, care urmează să primească în curând o nouă versiune. Am mai spus-o: suntem încrezători că ION va deveni un instrument valoros pentru cetățenii țării noastre, precum și un reper în ceea ce privește utilizarea eficientă a inteligenței artificiale în administrația publică.” a mai declarat Eduard Mititelul.
Actualitate
Majoritatea românilor se confruntă cu o situaţie financiară fragilă, pe fondul creşterii costului vieţii şi al incertitudinilor economice
Aproape opt din zece români au redus cheltuielile neesenţiale în prima parte a acestui an, iar peste jumătate au amânat achiziţiile importante, pe fondul creşterii costului vieţii şi al incertitudinilor economice, arată un sondaj realizat de tbi bank în aprilie, preluat de Agerpres și citat de ziarullumina.ro
„(…) Pentru a face faţă presiunilor financiare din ultimele luni, peste 77% dintre ei au luat decizia să reducă drastic cheltuielile neesenţiale, iar aproape 57% au amânat achiziţii importante”, arată sondajul realizat pe un eşantion de 1.006 angajaţi la nivel naţional.
Imaginea de ansamblu arată o stabilitate financiară fragilă, în care majoritatea românilor resimt o deteriorare sau stagnare a situaţiei personale. Astfel, aproape 40% dintre respondenţi spun că situaţia lor este stabilă, dar mai slabă decât anul trecut, în timp ce aproape un sfert o percep ca fiind neschimbată. De cealaltă parte, peste 13% declară că se confruntă cu o situaţie instabilă şi mai dificilă decât anul trecut.
„Capacitatea românilor de a-şi acoperi cheltuielile curente rămâne în acest context limitată. Aproape 48% dintre respondenţi spun că veniturile le acoperă cheltuielile lunare doar la limită, în timp ce aproape 30% reuşesc să le acopere complet şi să mai rămână cu bani”, susţin autorii sondajului.
Sursa foto: pexels.com/ziarullumina.ro
Actualitate
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a lansat ghidul pentru cumpărătorii de locuințe
Având în vedere faptul că „achiziţionarea unei locuinţe reprezintă una dintre cele mai importante decizii financiare”, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a publicat pe site-ul instituției un ghid al cumpărătorului de locuințe, menit să ajute oamenii să înţeleagă etapele tranzacţiei, să identifice riscurile şi să ia decizii informate.
ANPC atrage, astfel, atenţia că verificarea situaţiei juridice a imobilului şi a documentelor aferente este esenţială și subliniază rolul notarului public pentru legalitatea şi siguranţa tranzacţiei.
Referitor la antecontract, care stabileşte condiţiile principale ale vânzării, acesta trebuie să includă, printre altele, preţul total, valoarea avansului şi termenul pentru semnarea contractului final, modalitatea de plată, racordarea la utilităţi, data predării.
Înainte de semnare, cumpărătorii sunt sfătuiți să analizeze extrasul de carte funciară şi existenţa ipotecilor, interdicţiilor sau litigiilor, precum și autorizaţia de construire, procesul-verbal de recepţie a lucrărilor şi certificatul de atestare a edificării construcţiei.
În cazul locuinţelor noi, cumpărătorii beneficiază de garanții de 3 ani pentru bună execuţie, de 10 ani pentru vicii ascunse ale construcţiei şi, respectiv, de 2 ani pentru bunurile incluse, mai precizează ANPC, citat de ziarullumina.ro
Printre cele mai importante clauze de protecţie se regăsesc: restituirea avansului dacă vânzătorul nu îşi respectă obligaţiile, posibilitatea retragerii din tranzacţie, penalităţile pentru întârzierea predării şi descrierea dotărilor şi finisajelor.
Sursa foto: Capital
Actualitate
Cele două loturi de autostradă, de la Pașcani la Suceava, vor fi construite de compania UMB Spedition
Contractele urmează să fie semnate în perioada următoare.
Este vorba despre:
- Pașcani – Roșcani (33 km)
- Roșcani – Suceava (29 km)
Termenele prevăzute pentru realizarea celor două loturi de autostradă sunt de 6 luni pentru proiectare și de 24 de luni pentru execuție.
Sursa foto: facebook/ Gheorghe Șoldan





