Actualitate
Alertarea falsă a forțelor de ordine, de un tânăr pus pe distracție, l-a costat scump

La data de 12 mai 2024, în jurul orei 02.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au fost sesizați de către o persoană anonimă cu privire la faptul că într-un local public, din municipiul Botoșani ar fi plasată o bombă, fără a oferi alte informații, iar la reapelare, telefonul era închis.
În cel mai scurt timp, la fața locului au fost direcționate mai multe echipaje de poliție, inclusiv cei din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, jandarmerie și pirotehniștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
Au fost evacuate peste 200 de persoane, atât din interior, cât și din zona adiacentă localului, iar în urma verificărilor efectuate nu a fost identificat niciun dispozitiv exploziv.
Ulterior, la data de 13 mai 2024, în urma verificărilor efectuate, a fost stabilită identitatea persoanei care a efectuat apelul, fiind vorba despre un tânăr, de 33 de ani, din municipiul Botoșani.
Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 4.000 de lei, pentru alertarea falsă a forțelor de ordine, determinând astfel intervenția acestora în mod nejustificat.
Sursa foto: StirilePROTV
Actualitate
Prefectul Dan Nechifor, invitat la ședința Autorității Teritoriale de Ordine Publică (foto)

Invitat de președintele Eugen Graur, prefectul județului Botoșani, Dan Nechifor, a participat astăzi la ședința Autorității Teritorială de Ordine Publică (ATOP) Botoșani.
Discuțiile s-au concentrat pe modul în care poliția își desfășoară activitatea în teren, fiind evidențiat faptul că structurile de ordine publică intervin constant în toate problemele semnalate.
Dan Nechifor: este esențial ca cetățenii să participe activ la menținerea ordinii și siguranței publice
Prefectul județului a subliniat că este esențial ca cetățenii să participe activ la menținerea ordinii și siguranței publice, fiind necesar ca aceștia să nu evite semnalarea instituţiilor abilitate când sesizează nereguli.
În ceea ce privește problema câinilor fără stăpân, prefectul a atras atenția că această situație nu poate fi ignorată sau tratată superficial.
UAT-urile trebuie să aloce fonduri pentru servicii de ecarisaj și construirea unor adăposturi, conform obligațiilor legale, subliniind că lipsa unor măsuri clare nu face decât să agraveze problema. Gestionarea acestei situații trebuie tratată cu seriozitate, pentru a evita problemele de sănătate publică și siguranță.
Ce este ATOP?
Autoritatea Teritorială de Ordine Publică este un organism cu rol consultativ, fără personalitate juridică, care se constituie și funcționează pe lângă Consiliul Județean Botoșani și care își desfășoară activitatea în conformitate cu prevederile Legii nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române și a H.G. 787/2002 privind organizarea și funcționarea Autorității Teritoriale de Ordine Publică, în scopul asigurării bunei desfășurări și sporirii eficienței serviciului polițienesc (poliție, jandarmerie, poliție de frontieră, poliție locală, ISU) din unitatea administrativ teritorială în care funcționează.
Autoritatea teritorială de ordine publică asigură, prin activitatea sa, reprezentarea și promovarea intereselor comunității în scopul asigurării unui climat de siguranță și securitate publică. Mai exact, ATOP este interfața dintre cetățeni și instituțiile de forță privitor la semnalarea unor tendințe sau fenomene ce pot fi reglate de către acestea.
CE NU ESTE ATOP?
Având doar rol consultativ, ATOP nu poate interveni în desfășurarea anchetelor penale, nu poate influența mersul justiției, nu poate interfera cu activitățile interne sau operative ale instituțiilor de forță și nu poate soluționa petițiile sau plângerile adresate acestora.
Actualitate
Armă neletală, ascunsă în rucsacul unui cetățean moldovean, descoperită la controlul de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit la controlul de frontieră un pistol din categoria armelor neletale, pentru care, un bărbat cu cetățenie R. Moldova nu avea documente necesare deţinerii şi transportului.
În data de 14 februarie 2025, în jurul orei 09.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca-ITPF Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pasager într-un autocar ce venea din Cehia, un bărbat cu cetățenie Republica Moldova, în vârstă de 42 de ani.
În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport și a persoanei. Echipa comună de control a descoperit în rucsacul bărbatului, ascuns și nedeclarat, un pistol din categoria armelor neletale, marca CZ SHADOW, calibru 4,5 mm, un încărcător cu muniție cu o butelie de gaz, precum și alte trei butelii cu dioxid de carbon și un recipient care conținea 1.410 bile de metal cu dimetrul 4,5 mm, pentru care nu deținea documente necesare deținerii și transportului.
Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a achiziționat pistolul și muniția din Cehia, de la un magazin de profil.
Conform prevederilor legale, arma a fost ridicată în vederea continuării și definitivării cercetărilor.
În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase – arme neletale care sunt supuse autorizării.
Actualitate
Apartamentele de la bloc ar putea beneficia de energia produsă de panouri fotovoltaice montate pe acoperişuri

Locatarii blocurilor de locuinţe ar putea beneficia de energia produsă de panouri fotovoltaice montate pe acoperişuri, potrivit unei propuneri legislative susţinute de Asociaţia Prosumatorilor şi Comunităţilor de Energie din România (APCE).
APCE a prezentat o propunere legislativă Ministerului Energiei pentru optimizarea şi eficientizarea consumului de energie pentru locatarii blocurilor de locuinţe.
În prezent, sistemele fotovoltaice pot fi montate pe blocuri, însă energia produsă poate fi utilizată doar pentru spaţiile comune, în timp ce surplusul este injectat în reţea, fără nici un beneficiu pentru locatari, potrivit ziarullumina.ro
Prin propunerea APCE, energia produsă de panourile solare va fi folosită atât de asociaţiile de proprietari pentru spaţiile comune, cât și de locatari pentru apartamentele proprii.
Panourile fotovoltaice vor putea fi instalate pe acoperişuri, cu acordul majorităţii, de către asociaţia de proprietari, care va deveni astfel Prosumator de Condominiu (PC).
„Energia produsă va fi utilizată astfel: acoperirea prin autoconsum pentru spaţiile comune (iluminat, ascensor etc.); distribuirea lunară şi proporţională a surplusului (…) între proprietari/locatari, membri ai Prosumatorului de Condominiu respectiv, conform unei formule”, precizează APCE, care arată că România are peste 4.200 de hectare de acoperişuri disponibile pentru panouri fotovoltaice, cu un potenţial de peste 4.000 MW.
„Propunerea APCE elimină discriminarea între cei care locuiesc la casă şi cei care locuiesc la bloc, este simplu de implementat, cu costuri minime, dar cu un impact major pentru milioane de români”, susține asociația.
Sursa foto: Ziarul Lumina
-
Actualitatecu 18 ore in urma
Nicușor Dan, aflat într-un turneu în Moldova, a ajuns luni, la Botoșani. La Iași, acesta a fost huiduit de trecători (video)
-
Actualitatecu 17 ore in urma
Ciel Tower, cel mai înalt hotel din lume, se va deschide publicului până la sfârșitul anului 2025 (foto)
-
Actualitatecu 19 ore in urma
Mașină distrusă de flăcări, după ce a luat foc în timpul deplasării, din cauza unei defecțiuni (video)
-
Botoșanicu 2 zile in urma
Campania „Adolescență fără delincvență!” continuă și în acest an școlar (foto)
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Codul galben de ger pentru județul Botoșani, valabil până miercuri
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Delegație a oamenilor de afaceri din România, primită la Cotroceni de președintele Ilie Bolojan (foto)
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Accident rutier spectaculos pe un drum din județ. O mașină s-a răsturnat și a „aterizat” pe cupolă
-
Actualitatecu 17 ore in urma
Rapid și-a consolidat poziția din play-off după ce a învins-o pe FC Botoșani, scor 1-0