Social
Cu cât vor crește pensiile de la 1 ianuarie 2025. Anunțul făcut de ministrul Muncii
Valoarea Punctului de Referinţă (VPR), element esenţial în calculul pensiilor, va fi majorată, începând cu 1 ianuarie 2025, de la 81 de lei la 91 de lei, respectiv o creştere cu 12,1%, potrivit bzi.ro
De asemenea, pensionarii care beneficiază de indemnizaţie socială (pensia minimă garantată) vor avea o majorare de 10,4%, ceea ce înseamnă că indemnizaţia socială pentru pensionari va ajunge la 1.415 de lei în 2025.
„Majorarea VPR cu 12,1% este peste rata inflaţiei. Noua lege a pensiilor din sistemul public este o garanţie fermă că fiecare pensionar va beneficia de o creştere sustenabilă a veniturilor. Mecanismul de majorare a pensiilor prevăzut de lege este clar şi asigură predictibilitate. Contributivitatea şi stabilitatea în muncă sunt răsplătite mai bine. Noua lege a adus echitate, deoarece la muncă şi contribuţii egale şi pensiile vor fi egale”, susține ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura-Oprescu.
Implementarea acestei legi a presupus cea mai amplă reformă din istoria sistemului public
În data de 20 noiembrie 2024, s-a împlinit un an de la adoptarea, de către Parlament, a Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii.
Implementarea acestei legi a presupus cea mai amplă reformă din istoria sistemului public de pensii din România. În plus, datorită acestei legi, Comisia Europeană a acceptat renegocierea PNRR astfel încât a fost eliminat plafonul de 9,4% din PIB care ar fi putut conduce la o îngheţare a pensiilor.
Noua lege clarifică şi momentul în care se fac majorările şi introduce garanţia că pensiile vor creşte anual în luna ianuarie
Valoarea punctului de referinţă în funcţie de care se calculează valoarea pensiei va creşte de la 81 de lei la aproximativ 91 de lei (12,1%).
De asemenea, pensionarii care beneficiază de indemnizaţie socială (pensia minimă garantată) vor avea o majorare de 10,4%, ceea ce înseamnă că indemnizaţia socială pentru pensionari va ajunge la 1.415 de lei în 2025.
La data intrării în vigoare a noii Legi a pensiilor, respectiv 1 septembrie 2024, valoarea punctului de referinţă era de 81 de lei.
Potrivit articolului 84 din Legea 360/2023, începând cu anul următor intrării în vigoare a noii legi (1 ianuarie 2025), valoarea punctului de referinţă se majorează anual, la începutul fiecărui an, în luna ianuarie, cu rata medie anuală a inflaţiei, la care se adaugă 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat, indicatori definitivi, cunoscuţi în anul curent pentru anul calendaristic anterior, comunicaţi de Institutul Naţional de Statistică.
Prin urmare, pentru anul 2025, valoarea punctului de referinţă va fi de 91 de lei, reprezentând o creştere de 12,1%.
Sursa foto: BZI
Actualitate
Anunţ pentru pensionarii Casei Judeţene de Pensii Botoşani care își încasează pensia prin cont bancar
Vineri 9 ianuarie 2026, au fost operate și validate transferurile prin intermediul Trezoreriei Botoşani, astfel că, luni, 12 ianuarie 2026, în cursul după-amiezei vor fi alimentate conturile pensionarilor de către bănci.
Actualitate
Ministrul Muncii: Comisioanele pentru pensiile plătite la Poștă sunt de 10 ori mai mari decât pentru cele virate pe card
Statul plăteşte comisioane de zece ori mai mari pentru distribuirea pensiilor în numerar, în comparație cu cele pentru plata pe card, a declarat zilele trecute ministrul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale, Petre-Florin Manole. Oficialul a anunţat lansarea unui program destinat încurajării trecerii voluntare la plata electronică.
„Comisioanele pe care le plătim la Poştă astăzi sunt de 10 ori mai mari decât comisioanele pe care le plătim prin bancă atunci când plătim pensiile”, a spus ministrul Muncii, explicând diferenţa majoră dintre costurile suportate la nivel bugetar.
Potrivit ministrului Muncii, distribuţia pensiilor este în prezent împărţită în mod egal între cele două modalităţi, cu peste jumătate dintre pensionari care primesc banii pe card şi jumătate care primesc banii în numerar, de la poştaş.
„Pentru jumătatea pe card am plătit până la sfârşitul lui septembrie 6 milioane de lei comisioane bancare, pentru jumătatea pe cash am plătit comisioane la Poştă 60 de milioane de lei”, a precizat ministrul Muncii, potrivit Agerpres.
Ministerul Muncii va lansa un program de promovare a plății pensiilor pe card
În acest context, Ministerul Muncii va demara un program de promovare a plăţii pensiilor pe card, fără a introduce obligaţii.
„Vom începe un program prin care să promovăm, fără să obligăm pe nimeni, încă o dată. Ar fi util cât mai mulţi pensionari să accepte plata pensiei pe card. În Uniunea Europeană, în 2025, sper că nu pare exotic nimănui. E normalitate”, a subliniat ministrul Muncii, citat de radioromania.ro
De asemenea, Florin Manole a legat măsurile referitoare la modernizarea sistemului de plată a pensiilor de politicile care sprijină creşterea numărului de locuri de muncă.
„De câte ori mă auziţi vorbind despre ANOFM şi subvenţii pentru noi angajaţi? Să înţelegeţi, cum e şi corect, că vorbim despre noi contribuţii la sistemul de pensii. Înseamnă, deci, că genul ăla de programe e un sprijin pentru angajaţi şi un sprijin pentru angajatori, dar şi un sprijin pentru pensionari”, a mai punctat ministrul Muncii.
Sursa foto: Economedia
Politică
Tăiere de 85% la pensiile necontributive, prevăzută de proiectul de lege privind cumulul pensiei cu salariul
Proiectul de lege a fost pus în consultare publică pe site-ul Ministerului Muncii.
- Proiectul de lege care va limita cumulul pensiei cu salariul la stat va fi definitivat luni.
Deocamdată a fost pus în consultare publică pe site-ul Ministerului Muncii și, potrivit modificărilor propuse de guvern, limitarea pensiei la 15% în cazul cumulului cu salariul va viza doar pensiile necontributive, potrivit romania-actualitati.ro
Astfel, persoanele beneficiare de o pensie de serviciu, respectiv de o pensie stabilită în sistem militar, pot fi menținute în activitate în baza unei cereri, cu condiția reducerii cuantumului pensiei cu 85%.
Premierul Ilie Bolojan a reafirmat că măsura nu se va aplica în educație și sănătate și a dat ca exemplu situația în care un profesor pensionar poate preda în continuare la o școală dintr-o zonă rurală, unde este deficit de cadre didactice.
Pe de altă parte, prim-ministrul a explicat că nu i se pare normal ca o persoană să se pensioneze la 48 de ani, pentru că a avut o muncă grea, iar a doua zi să se angajeze în sectorul public, într-o zonă adiacentă.
Sursa foto: Digi24




