Actualitate
Credincioșii romano-catolici sărbătoresc Paștele Catolic, pompierii vor fi la datorie

În acest sfârșit de săptămână, când credincioșii catolici sărbătoresc Paștele, pompierii vor fi la datorie, dau asigurări reprezentanții acestora.
Misiunea pompierilor este de a asigura un răspuns eficient și rapid în cazul producerii unor situații de urgență și de a interveni, în caz de nevoie, pentru acordarea primului ajutor medical.
Zilnic, echipajele de pompieri vor fi pregătite să intervină pentru stingerea incendiilor, salvarea persoanelor implicate în diferite evenimente grave ce le pot pune viața în pericol și pentru acordarea asistenței medicale de urgență.
În contextul sărbătorilor care urmează, inspectorii de prevenire au început deja acțiunile de control și informare la lăcașurile de cult din județul Botoșani.
Aceștia au în atenție respectarea condițiilor de securitate la incendiu, dotarea cu mijloace de primă intervenție și starea acestora, dar și modul de amenajare a spațiilor și a locurilor folosite pentru arderea lumânărilor pe timpul slujbelor religioase.
Cu acest prilej, pompierii recomandă cetățenilor să respecte câteva reguli simple pentru a nu deveni victime ale incendiilor:
- asigurați-vă că lumânările se află în poziţie verticală şi sunt fixate într-un suport special destinat, astfel încât să nu cadă sau să curgă picături de ceară fierbinte;
- amplasați întotdeauna lumânările pe o suprafaţă netedă rezistentă la căldură;
- nu puneți lumânările aprinse în apropierea materialelor care se pot aprinde uşor (mobilier, perdele, ziare etc.) sau în locuri unde pot ajunge copiii şi animalele de companie, pentru că le pot răsturna;
- stingeți întotdeauna lumânările înainte de a le muta;
- nu lăsați lumânările aprinse dacă trebuie să părăsiţi încăperea;
- nu adormiţi cu lumânările aprinse.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.
Ne dorim ca toți cetățenii să se bucure de aceste Sărbători Sfinte, fără evenimente deosebite, transmit reprezentanții ISU Botoșani.
Sursa foto: StirilePROTV
Actualitate
Caravana Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a ajuns în liceele din județul Botoșani (foto)

Luni, 17 martie 2025, caravana Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a vizitat județul Botoșani.
Studenții au discutat cu elevii de la Liceul „Alexandru cel Bun” din Botoșani, Colegiul Național „Grigore Ghica” și Liceul „Regina Maria” din Dorohoi, despre cât de frumoasă poate fi studenția la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
Studenții UAIC au transmis mulțumiri speciale liceelor care i-au găzduit și promit că se vor întoarce, pentru a împărtăși din experiența lor elevilor botoșăneni.
Sursa foto: facebook/ Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași
Actualitate
Încă patru candidaţi la alegerile prezidenţiale, admiși de Biroul Electoral Central

Biroul Electoral Central (BEC) a admis alte patru dosare de candidaţi la alegerile prezidenţiale: cele ale lui Silviu Predoiu – din partea partidului Liga Acţiunii Naţionale, Anamaria Gavrilă – lidera Partidului Oamenilor Tineri (POT), Sebastian Constantin Popescu – din partea Partidului Noua Românie, şi a lui Daniel Funeriu, ca independent.
Totodată, a fost respinsă înregistrarea altor șapte candidaturi: Oana Creţu, desemnată de Partidul Social Democrat Unit, şi independenţii Remus Pricopie, Gelu Drăgan, Constantin-Titian Filip, Gicu-Romeo Tiţă, Petru Mândru şi Maria Marcu, arată romania-actualitati.ro
Anterior fuseseră admise candidaturile lui Nicuşor Dan, Crin Antonescu, Victor Ponta, George Simion, Elena Lasconi, Lavinia Şandru, Cristian Terheş şi Ion Banu Muscel.
Joi, pe 20 martie, candidaturile şi semnele electorale validate rămân definitive, iar două zile mai târziu se va stabili ordinea de înscriere pe buletinul de vot.
Sursa foto: Ora de Sibiu
Actualitate
Șoferi depistați în trafic, la volan, deși aveau permisul de conducere suspendat

La data de 15 martie 20205, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au oprit pentru control, pe drumul județean DJ 208 H, în comuna Vorona, un autoturism condus de un tânăr, de 23 de ani, din aceeași localitate.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta, are exercitarea dreptului de a conduce autoturisme suspendată, din luna noiembrie 2024.
În aceeași zi, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe drumul public din orașul Bucecea, un autoturism condus de un bărbat de 44 de ani, din județul Suceava, care circula cu viteză peste limita legală.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta are exercitarea dreptului de a conduce autoturisme suspendată din luna ianuarie 2025.
În ambele cazuri, polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.
Totodată, conducătorul auto din județul Suceava a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1215 lei, pentru faptul că a depășit limita legală de viteză prevăzută pentru tronsonul de drum pe care circula.
-
Actualitatecu o zi in urma
Început de săptămână cu temperaturi scăzute și intensificări ale vântului pentru județul Botoșani
-
Actualitatecu o zi in urma
Suceveni reținuți de polițiști pentru furturi din stații peco, de pe raza județului Botoșani (video)
-
Momentul de culturăcu 2 zile in urma
Asasinarea lui Iulius Cezar, în preajma organizării unei mari campanii militare în Dacia
-
Actualitatecu o zi in urma
Casă distrusă de un incendiu provocat de o defecțiune a instalației electrice
-
Actualitatecu 2 zile in urma
De la bioinginerie medicală la salvarea de vieți: povestea curajoasă a Alexandrei din Botoșani (foto)
-
Divertismentcu 2 zile in urma
Cel mai emoționant moment de la „Românii au Talent”, oferit de tânăra Alexia Tudose din Botoșani (video)
-
Botoșanicu 2 zile in urma
Elevii de clasa a VIII-a vor susţine la începutul săptămânii viitoare simularea examenului de Evaluare Naţională
-
Politicăcu 2 zile in urma
Biroul Electoral Central a invalidat șase candidaturi și a acceptat opt, iar trei dosare sunt în discuție