Actualitate
Conduceți prudent! Doi bărbați au fost răniți în urma unui accident rutier produs în apropierea Stațiunii Popăuți (foto)
Doi bărbați, de 42, respectiv 56 de ani, au ajuns la spital în urma unui accident rutier produs, în această după-amiază, pe DN 29, în apropierea Stațiunii Popăuți.
- În eveniment au fost implicate două autoturisme.
La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere, una de descarcerare și o ambulanță SMURD, dar și două ambulanțe SAJ.
Aceștia au constat faptul că șoferul unuia dintre autoturisme era încarcerat și l-au scos din interior.
Bărbatul, în vârstă de 42 de ani, a fost preluat de echipajul SAJ și transportat la spital pentru îngrijiri de specialitate. La Unitatea de Primiri Urgențe a ajuns și celalalt conducător auto, în vârstă de 56 de ani.
Pompierii au acționat pentru înlăturarea pericolului de incendiu, fiind deconectate bornele bateriilor.
Pentru a preveni astfel de evenimente, ISU Botoșani recomandă conducătorilor auto să dea dovadă de prudență la volan, să respecte toate regulile de circulație pentru propria lor siguranță, dar și a celorlalți participanți la trafic.




Actualitate
Tânăr condamnat la închisoare cu executare pentru furt calificat
La data de 16 iulie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au identificat un tânăr, de 32 de ani, din municipiul Dorohoi, pe numele căruia era emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de către Judecătoria Dorohoi.
Acesta a fost condamnat la doi ani și două luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Tânărul a fost identificat în localitatea de domiciliu, fiind reținut și, ulterior, escortat către Penitenciarul Botoșani, în vederea încarcerării.
Actualitate
Persoane transportate la spital în urma unui accident rutier, în care au fost implicate un autoturism și o autoutilitară
Trei persoane au ajuns la spital în urma unui accident rutier produs pe raza localității Vorona Mare, în urmă cu puțin timp. În eveniment au fost implicate un autoturism și o autoutilitară.
La caz au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere, una de descarcerare, precum și două ambulanțe aparținând Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani.
Salvatorii au constatat că nu erau persoane încarcerate.
Trei persoane au avut nevoie de ajutor medical. Acestea au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spital pentru îngrijiri de specialitate.
Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire a incendiilor.
Pentru a preveni astfel de evenimente, ISU Botoșani recomandă conducătorilor auto să manifeste prudență la volan și să respecte regulile de circulație, pentru siguranța proprie și a celorlalți participanți la trafic.
Actualitate
Zbor de instruire efectuat de un avion militar în spațiul aerian al județelor Botoșani și Suceava
Astăzi, pe parcursul a aproximativ trei ore, un avion militar va efectua zboruri de antrenament în spațiul aerian al județelor Botoșani și Suceava.
Este vorba despre un zbor de instruire, informează reprezentanții Prefecturii Botoșani.
Sursa foto: BoardingPass.ro/Dorin Cozma




