Stiri nationale
Comportamentul agresiv în trafic poate fi reclamat, începând de duminică, pe o aplicaţie MAI
Participanţii la trafic pot reclama, începând de duminică, 27 octombrie, comportamentul agresiv al celorlalţi şoferi, depunând o sesizare pe aplicaţia Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), precum și probele sau indicii care pot duce la obţinerea probelor.
„Prevenirea şi combaterea violenţelor în trafic reprezintă un domeniu prioritar de acţiune pentru Poliţia Română, ce presupune concentrarea eforturilor instituţionale, identificarea şi implementarea de noi mecanisme de lucru, astfel încât victima să fie protejată, iar agresorul sau agresorii să fie traşi la răspundere. Începând cu data de 27 octombrie 2024, pe aplicaţia M.A.I., hub.mai.gov.ro, la secţiunea ESAR (sesizări abateri rutiere) se vor putea transmite informaţii despre comportamentul agresiv în conducerea vehiculelor pe drumurile publice”, anunţă, Poliţia Română.
Sesizarea privind comportamentul agresiv trebuie să conţină, în mod obligatoriu, datele de identificare ale celui care face reclamaţia – nume, prenume şi codul numeric personal ori, după caz, codul de identificare, datele de contact, număr de telefon şi adresa de corespondenţă – declaraţie pe propria răspundere cu privire la veridicitatea aspectelor percepute şi a înregistrării audio-video sau video, data, ora, locul sau orice alte elemente care să conducă la identificarea locului unde a fost surprinsă posibila faptă contravenţională, precum şi semnătura.
Legea interzice conducătorilor de vehicule să adopte un comportament agresiv în conducerea acestora pe drumurile publice.
Comportamentul agresiv în traficul include manevre precum:
- deplasarea succesivă de pe o bandă de circulaţie pe alta sau de pe un rând pe altul, alternând din stânga în dreapta, în scopul depăşirii unui şir de vehicule care circulă în acelaşi sens;
- întoarcerea vehiculului prin folosirea frânei de ajutor;
- pornirea vehiculului de pe loc prin patinarea excesivă, în gol, a roţilor motoare;
- circulaţia cu vehiculul la o distanţă foarte redusă faţă de un alt vehicul, înaintea sau în spatele acestuia, cât şi în lateral, ori reducerea bruscă a vitezei de deplasare fără motiv întemeiat, de natură a intimida conducătorul acestuia.
Tot în categoria manevrelor considerate comportament agresiv sunt incluse:
- folosirea repetată a semnalelor sonore şi/sau luminoase de natură a obliga nejustificat conducătorul de vehicul care circulă în faţa sa să elibereze banda de circulaţie;
- conducerea mopedului sau motocicletei având în contact cu partea carosabilă numai una dintre roţi;
- mersul cu spatele cu vehiculul în scopul intimidării celorlalţi participanţi la trafic care circulă în spatele acestuia sau realizarea intenţionată a unui derapaj controlat al vehiculului în vederea întoarcerii sau rotirii acestuia şi conducerea intenţionată a unui vehicul prin accelerarea repetată a motorului, de natură a stânjeni persoanele aflate în zona drumului public.
Sancţiunea pentru comportamentul agresiv în conducerea vehiculelor pe drumurile publice este prevăzută de articolul 100/3/i din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi presupune 4-5 puncte de amendă (660-825 de lei).
În plus, şoferilor cu comportament agresiv li se reţine permisul de conducere pentru 30 de zile.
Sursa foto: Antena 3 CNN
Stiri nationale
Litoralul românesc, o destinație sigură, susține șeful Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor
După o lună de controale, reprezentanții Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor au ajuns la concluzia că serviciile sunt mai bune în acest sezon pe litoralul românesc.
Peste 200.000 de turiști se află zilele acestea în stațiunile de la malul mării, fapt ce se vede și în numărul mare de clienți aflați la restaurantele și cluburile din zonă, potrivit romania-actualitati.ro
Litoralul românesc este sigur, susține Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, care, după o lună de controale, a ajuns la concluzia că serviciile sunt mai bune în acest sezon.
- Cu toate acestea, neregulile nu au dispărut în totalitate, iar inspectorii ANPC au dat peste 800 de amenzi, în valoare de 4,5 milioane de lei.
Șeful ANPC, Csaba Békési, a declarat că scopul principal rămâne prevenția și educarea operatorilor și le recomandă românilor să aleagă litoralul de la noi, potrivit Radio România Constanța
Csaba Békési: „Litoralul românesc este o destinație sigură, mai ales în contextul economic și geopolitic existent. Este o destinație care, din punct de vedere financiar, este mult mai potrivită decât orice altă destinație. De multe ori, eu, ca sociolog, nu înțeleg cât de ușor putem să achităm o notă de 30 de euro și cât de scump ni se pare o notă de 150 de lei. Am văzut foarte multe exemple de „așa da”. Merită toată aprecierea noastră să ajungă informația la cât mai mulți consumatori, astfel încât alegerea să fie clară: litoralul românesc.”
Sursa foto: romania-actualitati.ro
Economie
Sesiune de depunere a proiectelor cu finanțare pentru energie în agricultură
În perioada 15 iunie – 14 august se desfășoară cea de-a treia sesiune de depunere a proiectelor în cadrul Schemei de ajutor pentru sprijinirea investiţiilor în capacităţi de producere a energiei din surse regenerabile destinate autoconsumului în sectorul agricol, industria alimentară și domeniul îmbunătăţirilor funciare.
Pentru această sesiune este disponibil un buget total de 265 de milioane de euro, potrivit Ministerului Agriculturii.
De asemenea, se precizează faptul că solicitanţii pot depune mai multe proiecte, dacă investiţiile vizează locuri de producţie diferite, dar cu încadrarea în limita sumei de 20 de milioane de euro pentru fiecare beneficiar.
Sursa foto: pexels.ro
Economie
La sfârşitul lunii august, şoferii vor putea circula pe autostradă direct de la Bucureşti până la Bacău
Autostrada Moldovei prinde contur. Peste doar trei luni, la sfârşitul lunii august, şoferii vor putea circula pe autostradă direct de la Bucureşti până la Bacău. Directorul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Cristian Pistol, a anunţat că lucrările pe lotul Răcăciuni – Bacău au ajuns deja la un stadiu fizic de aproape 75%, potrivit romania-actualitati.ro
Constructorul român a mobilizat pe şantier un număr record de 1.500 de muncitori şi 600 de utilaje, lucrând în ritm alert pentru a recupera întârzierile provocate de ploile torenţiale de la mijlocul acestei luni.
La finalul verii, noul tronson de peste 60 de kilometri dintre Adjud şi Bacău va fi conectat la reţeaua deja existentă. În total, Moldova va avea o legătură rapidă de peste 310 kilometri de autostradă continuă până la Bucureşti.
Cea mai complexă lucrare de pe acest traseu este viaductul de la kilometrul 83, o structură impresionantă de peste un kilometru lungime, unde constructorii montează deja tablierul metalic.
Proiectul, în valoare de peste 1,6 miliarde de lei, este finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Reziliență.
Sursa foto: Economica.net




