Actualitate
Comisia Centrală a Arbitrilor a delegat, la meciul FC Botoșani – FCSB, un arbitru cu doar două meciuri în SuperLiga
Comisia Centrală a Arbitrilor (CCA) face experimente la meciul FCSB – FC Botoșani. A delegat un arbitru cu doar două meciuri în SuperLiga!, comentează site-ul fanatik.ro
Arbitru neexperimentat la FCSB – FC Botoșani
A fost desemnat arbitrul meciului FCSB – FC Botoșani. Decizia CCA e una curioasă având în vedere numele „fluierașului”.
Arbitru fără experiență la FCSB – FC Botoșani. „Centralul” are doar două meciuri în acest sezon de SuperLiga, din care, ultimul meci oficial în luna ianuarie a acestui an, potrivit aceluiași site, fanatik.ro
Mihai Stoica a pus tunurile pe Ovidiu Hațegan după meciul dintre U Cluj și FCSB, terminat la egalitate, scor 0-0. Oficialul roș-albaștrilor a cerut după acel joc un penalty și un cartonaș roșu pentru ardeleni. În ciuda protestelor lui Mihai Stoica, Comisia Centrală a Arbitrilor a decis să delege un „fluieraș” neexperimentat la următoarea partidă a liderului.
FCSB primește vizita lui FC Botoșani în etapa a 27-a din SuperLiga, duminică, 25 februarie, de la ora 20.00. Meciul de pe Național Arena va fi arbitrat de Cătălin Buși (43 de ani), un „central” care nu are decât două meciuri la nivelul primului eșalon în actuala ediție de campionat.
Arbitrul Cătălin Buși n-a mai fost la centru din 28 ianuarie 2024, când a arbitrat partida Poli Iași – Universitatea Cluj 1-0. A fost doar al doilea său joc oficiat în acest campionat, după FC Voluntari – FC Botoșani 2-1, desfășurat pe 18 iulie 2023.
Interesant este faptul că Buși a arbitrat primul său meci în prima ligă în anul 2009. De atunci și până în prezent, „centralul” din Râmnicu Vâlcea n-a strâns însă decât 22 de prezențe în SuperLiga. În tot acest timp, în meciurile arbitrate la nivelul primului eșalon, Cătălin Buși a arătat 111 cartonașe galbene, șase cartonașe roșii și a dictat 10 lovituri de pedeapsă, arată fanatik.ro.
În camera VAR se află un „fan al Rapidului”
La FCSB – FC Botoșani, Cătălin Buși va fi ajutat de la cele două linii de către asistenții Marius Badea și Marius Ionuț Bode. Rolul celui de-al patrulea oficial va fi îndeplinit de Ana Maria Terteleac. Din camera VAR, Buși va fi susținut de Cristina Trandafir și Ionuț Coza, acesta din urmă fiind acuzat că este fanul Rapidului, rivala la titlu a roș-albaștrilor, conform fanatik.ro
Și Dorinel Munteanu a luat foc din acest motiv înainte de meciul dintre Rapid – Oțelul, terminat cu scorul 2-1. „Nu e deloc normal, în fotbalul mare nu există astfel de legături, de suspiciuni. Nu-mi plac asemenea coincidențe în delegări! Eu încerc să am încredere în arbitri, deși am mai fost dezavantajat, inclusiv Istvan Kovacs a greșit împotriva noastră. Zvonul că Ionuț Coza ar fi din galeria Rapidului nu e singurul care circulă, am auzit că sunt și arbitri care au copiii pe la FCSB, pe la Dinamo”, a răbufnit Dorinel Munteanu.
Sursa foto: Liga2 – Prosport
Actualitate
Aflat în străinătate, un bărbat și-a amenințat partenera de viață printr-o aplicație de mesagerie
La data de 6 august 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 8 Flămânzi au emis ordin de protecție provizoriu față de un bărbat, de 46 de ani, pentru faptul că, în timp ce se afla pe teritoriul altui stat, și-ar fi amenințat partenera, prin intermediul unor mesaje transmise printr-o aplicație de mesagerie, creându-i acesteia o stare de temere.
Ordinul de protecție a fost emis pe o perioadă de 5 zile, iar bărbatul are obligația de a nu reveni la domiciliul comun, întrucât trebuie să păstreze o distanță de 50 de metri față de locuință și față de partenera sa.
Mai mult decât atât, a fost dispusă și măsura monitorizării electronice, urmând ca acestuia să îi fie montat un dispozitiv de monitorizare la revenirea în țară.
În situația în care nu sunt respectate aceste obligații, se vor demara cercetări pentru infracțiunea de încălcare a ordinului de protecție, iar față de bărbat poate fi dispusă o măsură privativă de libertate.
Măsurile de siguranță care se pot lua în cazul violenței în familie
Măsurile de siguranţă au ca scop eliminarea stării de pericol public şi prevenirea infracţionalităţii în general.
Astfel, Legea nr. 217/2003 Rep., pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, prevede instituirea Ordinului de protecţie. Potrivit prevederilor art.23, ordinul de protecţie reprezintă hotărârea emisă de instanţa de judecată cu caracter provizoriu, prin care aceasta dispune, la solicitarea unei persoane a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei, una sau mai multe dintre următoarele măsuri/obligaţii/interdicţii:
- evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;
- reintegrarea victimei, și după caz, a copiilor în locuința familiei;
- obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de copiii acesteia sau față de alte rude ale acesteia, ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ ale victimei.
- interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau orice alt mod cu victima.
Victima violenței în familie se poate adresa:
- Poliției pentru a depune o plângere;
- unei unități spitalicești, pentru a primi îngrijiri medicale;
- Medicului legist pentru a obține certificat medico legal;
- Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului pentru a beneficia de servicii sociale complexe, mai ales în cazul în care sunt implicați copiii victimei.
Sursa foto: sursazilei.ro
Actualitate
Șoferiță cu mult tupeu: a fost reținută de polițiști pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului
La data de 6 august 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unei femei, de 49 de ani, din comuna Todireni, cercetată pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că, în aceeași zi, aceasta ar fi condus un autoturism, în localitatea Todireni, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
La testarea cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 1,43 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Femeia a fost reținută pentru 24 de ore și introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Botoșani.
Sursa foto: tvrinfo.ro
Actualitate
Știați că oamenii care trăiesc astăzi sunt împărțiți în generații distincte? (foto)
Fiecare grup a fost modelat de evenimentele, tehnologiile și mentalitățile timpului în care a crescut — de la oameni marcați de războaie până la copii care învață cu ajutorul inteligenței artificiale.
- Generația Silențioasă (1926–1945)
Formată în anii crizei și ai conflictelor mondiale, această generație a învățat disciplina, economia și respectul pentru tradiții. Sunt oameni discreți, stabili și extrem de muncitori.
- Baby Boomers (1946–1964)
Au venit pe lume în perioada de prosperitate de după război. Optimiști și dedicați carierei, mulți dintre ei au lucrat o viață întreagă în același loc.
- Generația X (1965–1979)
Crescuți între analog și digital, sunt independenți, pragmatici și adesea sceptici. Au prins televizoarele cu tub, casetele, dar și începuturile internetului.
- Millennials (1980–1994)
Generația care a crescut odată cu internetul. Sunt adaptabili, orientați spre colaborare și pun mare preț pe echilibrul dintre muncă și viața personală.
- Generația Z (1995–2009)
Primii adevărați nativi digitali. Pentru ei, tehnologia e instinctivă. Sunt rapizi în gândire, autentici și obișnuiți să se adapteze constant.
- Generația Alpha (2010–2024)
Copiii lumii hiperconectate. Învăță aplicații educaționale de mici, folosesc realitate augmentată și interacționează natural cu roboți sau AI.
- Generația Beta (2025–2039)
Va fi primul grup care va trăi complet într-o societate dominată de automatizare și inteligență artificială — în educație, sănătate, transport, muncă și divertisment. Pentru ei, tehnologia avansată va fi pur și simplu normalitatea de zi cu zi.

Sursa: Atlas Geografic
Sursa foto/rowebmedia.ro




