ȘTIRI DIN:
Data: 14/01/2025

Actualitate

Comercianții de carne din Botoșani, în vizorul polițiștilor și al inspectorilor sanitar-veterinari

Publicat

pe

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, cu sprijinul specialiștilor din cadrul Direcției Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și a Inspectoratului Teritorial de Muncă au acționat pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale în domeniul producției, procesării cărnii și a produselor din carne.

În cadrul activităților desfășurate au fost verificați 23 de agenți economici, din municipiul Botoșani, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale, în valoare de 38.200 de lei.

Sancțiunile au fost aplicate pentru nerespectarea obligației de a utiliza casele de marcat electronice și de a respecta normele sanitar veterinare și pentru siguranța alimentelor.

De altfel, acțiunile de control s-au intensificat de la sfârșitul săptămânii trecute, când polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani împreună cu jandarmii au acționat în zona Pieței Centrale din municipiul Botoșani, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și pentru impunerea unui climat de ordine și siguranță publică.

În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate 70 de persoane, iar 4 dintre acestea au fost supuse controlului corporal, fiind găsite asupra uneia dintre persoane, 300 de țigarete de proveniență Republica Moldova, care au fost supuse confiscării și s-a întocmit dosar penal pentru infracțiunea de contrabandă.

Sursa foto: Dambovita press

Actualitate

Bărbat reținut de polițiști, după ce a pătruns în curtea unei persoane și a furat o bicicletă

Publicat

pe

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 51 de ani, din municipiul Botoșani, bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat.

În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că acesta, în data de 18 decembrie 2024, ar fi pătruns fără drept, în curtea persoanei vătămate, o femeie de 42 de ani, din același municipiu, de unde ar fi sustras o bicicletă.

Bărbatul,  a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani.

Sursa foto: Bihoreanul

Citeste mai mult ...

Actualitate

Sunați la 112 dacă o vedeți pe Eliza!

Publicat

pe

Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unei minore, de 10 ani, din comuna Dimăcheni, care a părăsit domiciliul în această seară, 14 ianuarie, în jurul orei 17.00, iar până în prezent nu a revenit.

STREDIE ELIZA are următoarele semnalmente: păr șaten deschis, ochi căprui,  1,50 m înălțime, aproximativ 50 de kg.

Eliza era îmbrăcată cu geacă roz, ghiozdan negru cu roz, ghete roz, pantaloni negri.

Rugăm cetățenii care dețin informații cu privire la această persoană să apeleze 112 sau să se adreseze celui mai apropiat sediu de poliție.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Discuții între conducerea IPJ Botoșani și sindicatele polițiștilor, înainte de protestul de mâine

Publicat

pe

Marți, 14 ianuarie 2025, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani a avut o întâlnire cu reprezentanții sindicatelor reprezentative din cadrul instituției, pentru a discuta despre intenția acestora de a organiza, în data de 15 ianuarie 2025, o manifestație în fața Instituției Prefectului din municipiul Botoșani.

Această reuniune, organizată în cadrul dialogului trimestrial stabilit între conducerea I.P.J Botoșani și sindicate, a avut ca obiectiv sublinierea importanței respectării cadrului legal specific unor astfel de evenimente de către polițiștii participanți. Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani a reiterat înțelegerea față de dreptul legal al polițiștilor de a participa la astfel de manifestări.

În cadrul discuțiilor, a fost transmis și mesajul conducerii Ministerului Afacerilor Interne, care subliniază angajamentul ferm pentru acordarea tuturor drepturilor polițiștilor, precum și pentru realizarea demersurilor necesare în vederea asigurării condițiilor materiale și logistice optime pentru desfășurarea activităților polițienești.

Dialogul permanent dintre conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani și reprezentanții sindicatelor, precum și preocuparea constantă a conducerii MAI pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă ale polițiștilor, reflectă un angajament ferm pentru colaborare și transparență, având o relevanță deosebită în contextul ultimilor ani.

Vom continua în același mod colaborarea cu toate structurile sindicale, atât timp cât acest lucru este în interesul polițiștilor și al cetățenilor în slujba cărora suntem, precizează reprezentanții IPJ Botoșani.

Citeste mai mult ...

ULTIMA ORĂ

Actualitate15 minute in urma

Bărbat reținut de polițiști, după ce a pătruns în curtea unei persoane și a furat o bicicletă

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de...

Actualitate30 de minute in urma

Sunați la 112 dacă o vedeți pe Eliza!

Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unei minore, de 10 ani, din comuna Dimăcheni, care a părăsit domiciliul în această...

Actualitate39 de minute in urma

Discuții între conducerea IPJ Botoșani și sindicatele polițiștilor, înainte de protestul de mâine

Marți, 14 ianuarie 2025, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani a avut o întâlnire cu reprezentanții sindicatelor reprezentative din cadrul...

Actualitate56 de minute in urma

Ofertă de nerefuzat de la Society Restaurant Botoșani

Platou miniburgeri sau pizza gigant? Nici nu mai contează ce alegeți, întrucât începând de astăzi 14 Ianuarie până pe 17...

Actualitate7 ore in urma

Accident spectaculos la Vârfu Câmpului. Un autoturism a ajuns în șanț, răsturnat pe cupolă (foto)

Un accident rutier a avut loc astăzi pe DN 29 A, în localitatea Vârfu Câmpului. În eveniment au fost implicate...

Botoșanio zi in urma

Gala de decernare a Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” Opera Omnia, Ediția a XXXIV-a

Teatrul „Mihai Eminescu” pune la dispoziția botoșănenilor invitații la Gala de decernare a Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” –...

Eveniment

CURS VALUTAR

Politică

PROGNOZA METEO

Stiri din Botoșani

Actualitate3 zile in urma

O oală cu mâncare uitată pe foc a pus în pericol locatarii unui bloc din municipiul Botoșani

Nu lăsați aragazul nesupravegheat atunci când gătiți! În această după-amiază, o oală cu mâncare uitată pe foc a pus în...

Actualitate4 zile in urma

Bărbat reținut de polițiști după ce a provocat un accident rutier, fiind sub influența alcoolului

Polițiștii Biroului Rutier au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 42 de ani,...

Actualitate4 zile in urma

Controale la agenții economici din zona unităților școlare. Nici elevii chiulangii nu au scăpat (foto)

Polițiștii Biroului Siguranță Școlară au organizat o acțiune împreună cu cei din cadrul structurilor de ordine publică, investigații criminale, investigarea...

Administrație5 zile in urma

S.C. NOVA APASERV S.A. Botoşani anunță servicii de apă și canalizare mai scumpe de la 1 ianuarie

S.C. NOVA APASERV S.A. Botoşani  ajustează de la 1 ianuarie 2025 prețurile și tarifele la serviciile de apă și de...

Actualitate5 zile in urma

După o zi lungă de muncă, nimic nu se compară cu un moment de relaxare la piscină

Oferă-ți câteva minute de răsfăț și lasă-te învăluit de liniștea apei! este îndemnul administratorilor Cornisa Aquapark & Sports Botosani lansat...

Actualitate7 zile in urma

Premierea câștigătorilor proiectului „Autobuzul lui Moș Crăciun” la Primăria Botoșani (foto)

Astăzi, 8 ianuarie 2025, la sediul Primăriei Municipiului Botoșani, primarul Cosmin Andrei a premiat cei trei copii norocoși ale căror...

Actualitateo săptămână in urma

Tânăr reținut de polițiști după ce a condus băut, fără permis și a avariat nouă autoturisme

Mai mulți cetățeni au oferit sprijin polițiștilor. La data de 6 ianuarie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au...

Divertisment

Anunțuri si informări

Momentul de cultură

Actualitate