Botoșani
COLORACT, crosul toamnei, se va încheia cu o bătaie cu prafuri colorate non-toxice!
Primăria Municipiului Botoșani, în parteneriat cu Clubul Interact Botoșani, organizează cel mai colorat cros al toamnei – COLORACT!
În contextul acestui eveniment, primarul Cosmin Andrei a declarat că susține cu entuziasm tinerii botoșăneni, încurajând voluntariatul, activitățile în aer liber și spiritul creativ al comunității.
Crosul toamnei, COLORACT, va avea loc duminică, 1 septembrie 2024, iar startul se va da de la ora 10.00, din fața Muzeului Județean Botoșani.
Traseul de 2 km va porni din fața Muzeului Județean Botoșani, va trece pe Bulevardul „Mihai Eminescu”, prin fața Școlii Populare de Artă „George Enescu”, până la Colegiul Național „A.T. Laurian”, stânga pe strada „Cuza Vodă” și se va încheia în fața Primăriei Municipiului Botoșani.
- La final se va sărbători cu o bătaie cu prafuri colorate non-toxice!
Fondurile strânse în cadrul acestui eveniment vor fi folosite pentru a echipa cu ghiozdane complet dotate copiii dintr-o școală cu resurse limitate, odată cu începerea noului an școlar, anunță organizatorii.
Este o oportunitate minunată de a face mișcare, de a te distra și de a contribui la un scop nobil.
- Înscrierile sunt deschise, iar cei care doresc să fie parte din această experiență colorată și plină de viață se pot înscrie la standul din incinta mall-ului.
Hai alături de noi să facem din această toamnă una de neuitat!, este îndemnul transmis de organizatori.

Sursa foto: Adevarul
Actualitate
Gara Botoșani, o veche și minunată stație feroviară din Moldova
A fost proiectată în 1867, odată cu linia de cale ferată și a fost inaugurată în anul 1872, odată cu tronsonul de cale ferată Botoșani-Verești.
Proiectul de arhitectură a fost realizat de concernul austriac Victor von Offenheim, iar proiectul tehnic a fost realizat de matematicianul și fizicianul român Elie Radu.
Sursa: ro.wikipedia.org
Administrație
O nouă față a transportului urban din municipiul Botoșani. Mijloace de transport în comun noi, electrice și moderne! (galerie foto)
De la începutul lunii iulie, botoșănenii pot utiliza mijloace de transport în comun noi, electrice și moderne, echipate și pentru persoanele cu mobilitate redusă.
Tarifele de călătorie valabile pe raza municipiului Botoșani sunt de 4 lei iar traseele parcurse vor rămâne aceleași, informează reprezentanții Primăriei Municipiului Botoșani.
De asemenea, rămân în vigoare și categoriile de gratuități.
Rețeaua de transport public în comun se va moderniza nu doar prin operaționalizarea mijloacelor de transport ecologice ci și prin amenajarea stațiilor de încărcare lentă la autobază și de încărcare rapidă pe traseu.
- Nu cu mult timp în urmă, la sediul Primăriei Municipiului Botoșani, a fost semnat contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate în aria teritorială de competență a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Transport Metropolitan Botoșani”, atribuit operatorului SC Eltrans SA. Printre semnatari au fost primarii municipiului Botoșani, orașului Bucecea și comunelor Bălușeni, Curtești, Mihai Eminescu, Răchiți și Stăuceni.
În ceea ce privește Zona Metropolitană, obiectivul este ca toate cele 12 trasee prevăzute în programul de transport să fie funcționale înainte de începerea anului școlar 2026 – 2027, în condițiile finalizării tuturor procedurilor necesare.
- Informații referitoare la traseele și tarifele stabilite în Zona Metropolitană, pot fi consultate la următorul link:
https://aditmbt.ro/hbtm/wpcontent/uploads/2026/04/1.Contract_Delegare_ADITMBT.pdf
Din flota de transport public vor face parte 68 de autobuze, din care 38 de autovehicule cu lungimi de 10 m și alte 30 cu lungimi de 6 m.





Actualitate
Zbor de instruire efectuat de un avion militar în spațiul aerian al județelor Botoșani și Suceava
Astăzi, pe parcursul a aproximativ trei ore, un avion militar va efectua zboruri de antrenament în spațiul aerian al județelor Botoșani și Suceava.
Este vorba despre un zbor de instruire, informează reprezentanții Prefecturii Botoșani.
Sursa foto: BoardingPass.ro/Dorin Cozma




