Actualitate
Chioșc metalic din Piața Centrală a municipiului Botoșani, distrus în totalitate de un incendiu (foto)

Un incendiu a distrus complet un chioșc metalic din Piața Centrală a municipiului Botoșani și a afectat parțial un altul.
Incidentul a avut loc luni seară, iar flăcările au fost observate de un trecător care a dat imediat alarma.
La fața locului au intervenit Pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă. Ajunși la locul evenimentului, aceștia au constatat că incendiul se manifesta violent la un chioșc în care erau depozitate obiecte de uz casnic și marochinărie și cuprinseseră peretele unui alt chioșc din imediata vecinătate.
Datorită intervenției rapide, flăcările au fost stinse în aproximativ 20 de minute, fiind evitată extinderea incendiului la celelalte construcții din apropiere.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost o lumânare lăsată nesupravegheată care a aprins materialele combustibile.
Pentru prevenirea unor tragedii, ISU Botoșani recomandă următoarele:
- nu lăsați lumânările aprinse, nesupravegheate. Cel mai bine este să le stingeţi pentru a evita producerea unui incendiu în lipsa dumneavoastră;
- vă asigurați că lumânarea se află în poziţie verticală şi este fixată într-un suport special, astfel încât să nu cadă sau să curgă picături de ceară fierbinte;
- așezați întotdeauna lumânările pe o suprafaţă netedă, rezistentă la căldură;
- nu puneți lumânările aproape de lucrurile care se pot aprinde uşor (mobilier, perdele, ziare etc.), în locuri în care pot ajunge copiii mici şi animalele de companie, pentru a nu le răsturna şi provoca incendii.
Actualitate
Șoferi depistați în trafic, la volan, deși aveau permisul de conducere suspendat

La data de 15 martie 20205, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au oprit pentru control, pe drumul județean DJ 208 H, în comuna Vorona, un autoturism condus de un tânăr, de 23 de ani, din aceeași localitate.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta, are exercitarea dreptului de a conduce autoturisme suspendată, din luna noiembrie 2024.
În aceeași zi, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe drumul public din orașul Bucecea, un autoturism condus de un bărbat de 44 de ani, din județul Suceava, care circula cu viteză peste limita legală.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta are exercitarea dreptului de a conduce autoturisme suspendată din luna ianuarie 2025.
În ambele cazuri, polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.
Totodată, conducătorul auto din județul Suceava a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1215 lei, pentru faptul că a depășit limita legală de viteză prevăzută pentru tronsonul de drum pe care circula.
Actualitate
Aproape 200 de elevi au absentat la prima probă a simulării examenului de Evaluare Națională

Astăzi, 17 martie 2025, s-a desfășurat prima probă a simulării examenului de Evaluare Națională pentru elevii clasei a VIII-a, la disciplina Limba și literatura română.
Din totalul celor 3778 de elevi, 3595 de elevi au fost prezenți, iar 183 de elevi au absentat, transmit reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Botoșani.
Evaluarea lucrărilor se va realiza digitalizat, iar rezultatele vor fi comunicate individual în data de 31 martie 2025. Notele nu se trec în catalog decât la solicitarea scrisă a părintelui.
Rezultatele obținute se vor analiza, la nivelul fiecărei unități de învățământ, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral.
Sursa foto: Stirile ProTV
Actualitate
Razie de amploare în municipiul Botoșani pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale

În noaptea de 15 spre 16 martie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, împreună cu polițiști de ordine publică, de investigare a criminalității economice, acțiuni speciale și cu jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi, au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și pentru impunerea unui climat de ordine și siguranță publică, în rândul cetățenilor.
Astfel, activitățile au fost desfășurate în intervalul orar 18.00-02.00, fiind vizate zonele în care se formează aglomerări de persoane, cele din proximitatea localurilor publice, precum și arterele rutiere adiacente, prilej cu care au fost legitimate peste 400 de persoane, 26 dintre acestea fiind supuse controlului corporal, fără a fi identificate bunuri interzise.
De asemenea, au fost controlate 18 societăți comerciale și verificate 312 autovehicule, iar 72 dintre conducătorii auto au fost supuși testării cu aparatul alcooltest, fără a fi înregistrate, însă, rezultate pozitive.
În cadrul activităților desfășurate au fost aplicate 100 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 68.000 de lei. Dintre acestea, 15 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială, 79 de sancțiuni pentru abateri la regimul rutier și 2 sancțiuni în valoare de 10.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor legale privind paza obiectivelor și a bunurilor.
-
Actualitatecu o zi in urma
Început de săptămână cu temperaturi scăzute și intensificări ale vântului pentru județul Botoșani
-
Actualitatecu o zi in urma
Suceveni reținuți de polițiști pentru furturi din stații peco, de pe raza județului Botoșani (video)
-
Momentul de culturăcu 2 zile in urma
Asasinarea lui Iulius Cezar, în preajma organizării unei mari campanii militare în Dacia
-
Actualitatecu o zi in urma
Casă distrusă de un incendiu provocat de o defecțiune a instalației electrice
-
Actualitatecu 2 zile in urma
De la bioinginerie medicală la salvarea de vieți: povestea curajoasă a Alexandrei din Botoșani (foto)
-
Economiecu 23 de ore in urma
Ce interdicții au impus autoritățile la importul de animale și produse de origine animală din Ungaria
-
Actualitatecu 2 zile in urma
A ajuns în spatele gratiilor, după ce a condus un autovehicul sub influența alcoolului
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Povestea emoționantă și motivantă a lui Andrei, un tânăr pompier din Botoșani