Actualitate
Cătălin Flutur: în acești ultimi 4 ani, taxele și impozitele au ajuns să fie aproape duble față de anul de referință 2016
Cătălin Flutur, candidatul PNL la funcția de primar al municipiului Botoșani consideră că actuala administrație locală a municipiului Botoșani, condusă de primarul Cosmin Andrei, promovează un management defectuos al banului public, plecând chiar de la modul în care înțelege să constituie resursele bugetare ale orașului.
”Dragi botoșăneni,
Stimați contribuabili la bugetul local al Municipiului Botoșani,
Am afirmat în nenumărate rânduri faptul că actuala administrație are un management defectuos al banului public, plecând chiar de la modul în care înțelege să constituie resursele bugetare ale orașului. Astfel, în acești ultimi 4 ani, primăria condusă de Cosmin Andrei, fiind susținută de un Consiliu Local majoritar PSD, v-a mărit taxele și impozitele, care au ajuns să fie aproape duble față de anul de referință 2016 (cu o rată anuală care uneori depășește 100% creștere).
Pentru că, dincolo de vorbele și eschivele electorale ale d-lui Andrei, statistica rămâne singura dovadă credibilă în domeniul cu pricina, mai jos vă prezentăm în cifre această evoluție, marcând ratele specifice unor categorii de bunuri taxate pe zonele urbane aferente și în perioadele precizate.
Vă mulțumesc pentru spiritul justei aprecieri de care dați dovadă !
Cătălin-Mugurel Flutur,
candidat PNL la funcția de Primar”
Sursa datelor: HCL 334/28.12.2017; HCL 86/25.04.2018; HCL 352/20.12.2018; HCL 182/28.04.2023; HCL558/20.12.2023; HCL 146/25.04.2024.
(Material cu conținut electoral, C.M.F. 21240015)
Sursa foto: foto-reporter.ro
Actualitate
Faţa nevăzută a Lunii: imaginea numită „Apus de Pământ”
NASA a publicat prima serie de fotografii realizate de astronauţii misiunii Artemis II în timpul survolului emisferei ascunse a Lunii, un moment „memorabil şi unic”, arată ziarullumina.ro
Prima imagine, numită „Apus de Pământ”, arată planeta noastră dispărând în spatele feţei pătate a Lunii şi aminteşte de fotografia „Răsărit de Pământ” realizată de astronautul Bill Anders de pe Apollo 8 în 1968, iar o a doua imagine prezintă o eclipsă solară uimitoare.
Potrivit „Live Science”, astronauții navei Artemis II au zburat mai departe de Pământ „decât oricare alt om din istorie”.
Sursa foto: Facebook/ NASA
Actualitate
Cele două loturi de autostradă, de la Pașcani la Suceava, vor fi construite de compania UMB Spedition
Contractele urmează să fie semnate în perioada următoare.
Este vorba despre:
- Pașcani – Roșcani (33 km)
- Roșcani – Suceava (29 km)
Termenele prevăzute pentru realizarea celor două loturi de autostradă sunt de 6 luni pentru proiectare și de 24 de luni pentru execuție.
Sursa foto: facebook/ Gheorghe Șoldan
Actualitate
Aducerea Sfintei Lumini de la Ierusalim în Sâmbăta Mare (11 aprilie 2026)
Tradiția aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim, inaugurată în anul 2009 de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, va fi continuată și în acest an, anunță Patriarhia Română, într-un comunicat citat de ziarullumina.ro
În seara zilei de sâmbătă, 11 aprilie 2026, este programată aducerea Sfintei Lumini de la Ierusalim de către părintele arhimandrit Ioan Meiu, Superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, urmând a fi oferită delegaților eparhiilor Patriarhiei Române prezenți la Aeroportul Internațional Otopeni. Ulterior, prin intermediul protopopiatelor, centrele eparhiale vor distribui Sfânta Lumină către fiecare parohie din cadrul lor.
În aceeași seară, în jurul orei 19.00, Sfânta Lumină va fi primită la Catedrala Patriarhală istorică „Sfinții Împărați Constantin și Elena” de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
Aducerea și oferirea Sfintei Lumini de la Ierusalim tuturor lăcașurilor de cult din cuprinsul Patriarhiei Române reprezintă un puternic simbol al comuniunii și unității eclesiale, precum și o expresie a bucuriei pascale prilejuite de marele praznic al Învierii Domnului Iisus Hristos.
La această oră, există toate premisele ca Sfânta Lumină să fie adusă ca în fiecare an, însă, ținând cont de situația geopolitică actuală, marcată de escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu, aducerea acesteia poate fi afectată doar într-un caz de forță majoră neprevăzută.
Într-o astfel de situație total nedorită și imposibil de anticipat, Sfânta Lumină de la Ierusalim va fi oferită de la Catedrala Patriarhală istorică „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, de pe Colina Bucuriei, întrucât Sfânta Lumină adusă de la Ierusalim în anul 2025 a fost păstrată aici neîntrerupt aprinsă într-o candelă specială, în mod preventiv.
Biroul de presă al Patriarhiei Române
Sursa foto: ziarullumina.ro




