Actualitate
Calendar ortodox: Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul
A doua zi după Botezul Domnului, Sfinţii Părinţi ai Bisericii au rânduit a se prăznui Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, căci se cădea a cinsti cu praznic pe cel ce a slujit la taina Botezului dumnezeiesc, punând mâna sa pe creştetul Stăpânului.
Sfântul Proroc Ioan a descoperit cel dintâi lumii, după semnul ce i s-a dat de sus, că Hristos-Domnul este adevăratul Mesia, trimisul lui Dumnezeu Cel mult aşteptat să vină să ne cureţe, să ne sfinţească şi să ne mântuiască.
Sfântul Ioan a fost Proroc şi Înaintemergător al Domnului, pecetluit fiind cu această chemare încă de la venirea sa pe lume, printr-o naştere minunată, vestită de înger (Luca 1, 17; 76). El face ceea ce predică, prin înfrânarea şi viaţa de jertfă pe care o duce; îmbrăcat în haină aspră de păr de cămilă, nemâncând pâine, nici bând vin (Matei 3, 4; Luca 7, 33), hrănindu-se doar cu lăcuste şi miere sălbatică, precum un adevărat înger în trup.
De aceea, Sfântul Ioan Botezătorul este reprezentat în unele icoane având două aripi mari la spate, ce amintesc de cuvintele profetului Maleahi „Iată, Eu trimit pe îngerul Meu şi va găti calea înaintea feţei Mele” (Maleahi 3, 1). Pictat în acest fel, Sfântul Ioan nu este doar un simbol al mesagerului, ci și al vieții ascetice a unui „înger pământesc și om ceresc”.
Mântuitorul Însuşi îl cinsteşte pe Sfântul Proroc Ioan Botezătorul ca pe un adevărat profet zicând: „Ce aţi ieşit să vedeţi în pustie?… Un proroc? Da, zic, vouă, şi mai mult decât un proroc… Adevărat zic vouă: Nu s-a ridicat între cei născuţi din femei unul mai mare decât Ioan Botezătorul” (Matei 11, 7; 9; 11).
Actualitate
Istvan Kovacs arbitrează meciul FCSB – FC Botoşani, din barajul pentru cupele europene
Comisia Centrală a Arbitrilor l-a delegat pe Istvan Kovacs să conducă meciul dintre FCSB și FC Botoșani, semifinala barajului pentru Conference League.
Istvan Kovacs va fi ajutat la cele două linii de Mihai Marica și de Ferencz Tunyogi. În camera VAR se vor afla Cătălin Popa și Rareș Vidican. Cel de-al patrulea arbitru a fost desemnat Iulian Călin, iar Constantin Augustus va fi observatorul partidei.
FCSB și FC Botoșani, 3 dueluri directe în acest sezon
FC Botoșani a câștigat două dintre partidele jucate contra FCSB-ului în acest sezon, în timp ce roș-albaștrii s-au impus o singură dată.
În turul sezonului regulat, FC Botoșani a trecut cu 3-1 în fața celor de la FCSB, pe teren propriu, în timp ce la returul de pe Arena Națională bucureștenii s-au impus cu 2-1, potrivit digisport.ro
În meciul din play-out, jucat pe 3 aprilie 2026, la Botoșani, echipa lui Marius Croitoru s-a impus cu scorul de 3-2.
Dinamo așteaptă în finala barajului pentru Conference League
FC Botoșani a terminat pe locul 4 în play-out-ul SuperLigii, cu 33 de puncte, în timp ce FCSB s-a aflat pe locul 2, la 4 lungimi distanță.
Învingătoarea dintre FCSB și FC Botoșani se va confrunta cu Dinamo, în deplasare, în finala barajului de calificare în preliminariile UEFA Conference League.
Partida FCSB – FC Botoșani are loc astăzi, 23 mai, de la ora 20.30, pe stadionul „Steaua” și va putea fi urmărită în direct la Digi Sport 1, dar și în format LIVE VIDEO & TEXT pe site-ul digisport.ro, cât și din aplicația Digi Sport, exclusiv de către abonații DIGI România, aflați pe teritoriul țării.
Sursa foto: primasport.ro
Actualitate
Comisia Europeană a semnat acordul SAFE cu România. Investiţii în apărare, securitate şi infrastructură strategică
Comisia Europeană a semnat joi acordul SAFE cu România după ce autorităţile de la Bucureşti, prin Ministerul de Finanţe, au semnat documentul săptămâna trecută.
„Este pasul care confirmă accesul României la o finanţare europeană de 16 miliarde şi aproape 700 de milioane de euro, a doua cea mai mare alocare din Uniunea Europeană prin acest instrument, după Polonia”, a precizat ministrul Alexandru Nazare într-o postare pe internet.
Acesta a subliniat faptul că programul SAFE înseamnă investiţii în apărare, securitate şi infrastructură strategică, dar şi o oportunitate economică majoră, industrie de apărare, tehnologie, locuri de muncă în sectoare strategice şi proiecte de infrastructură care pot schimba conectivitatea unor regiuni întregi.
Următoarele etape sunt intrarea în vigoare a acordului, o prefinanţare de aproximativ 2,5 miliarde de euro, prima cerere de plată, posibilă în octombrie 2026, şi derularea proiectelor, care vor avea o evidenţă distinctă şi predictibilă a finanţării până în 2031, mai arată ministrul interimar al finanţelor, citat de romania-actualitati.ro
Sursa foto: Euronews
Actualitate
Atenție! O nouă tentativă de fraudă, care are în prim-plan mesaje ce pretind că ar fi de la platforma Ghişeul.ro
O nouă tentativă de fraudă, care are în prim-plan mesaje ce pretind că ar fi de la platforma Ghişeul.ro, a fost semnalată de către specialiştii Directoratului Naţional pentru Securitate Cibernetică.
„Potenţialele victime primesc un SMS care pretinde că provine de la platforma Ghiseul.ro sau de la o autoritate oficială şi care informează despre o presupusă amendă restantă. Mesajul include un link către o pagină frauduloasă care imită aspectul unei platforme reale”, atenționează experţii, pe pagina oficială a DNSC.
Sursa foto: Fb /DNSC.RO/ziarullumina.ro




