Actualitate
Calendar ortodox: Sfinţii şi Drepţii dumnezeieşti Părinţi Ioachim şi Ana; Sf. Cuv. Onufrie de la Vorona
Sfinţii Părinți Ioachim şi Ana au primit-o pe Maica Domnului la adânci bătrâneţi, în urma rugăciunilor neîncetate făcute cu multe lacrimi şi cu post. Au crescut-o în frica de Dumnezeu până la vârsta de trei ani, când a fost încredinţată Templului din Ierusalim, unde a trăit 12 ani. Aşadar, Sfinţii şi Drepţii dumnezeieşti Părinţi Ioachim şi Ana au fost bunicii Domnului Hristos. Aceştia erau drepţi înaintea lui Dumnezeu şi fiind înstăriţi, la fiecare sărbătoare luau două părţi din averea lor, o parte o împărţeau săracilor, iar cealaltă parte o dădeau lui Dumnezeu. Ducându-se oarecând Ioachim cu daruri la Ierusalim cu prilejul unui praznic mare, un iudeu l-a ocărât zicându-i: De ce aduci darul înaintea mea? Oare nu ştii că nevrednic eşti să aduci cu noi daruri, de vreme ce nu ai lăsat urmaşi în Israel? Şi a plecat Ioachim foarte mâhnit şi ruşinat de la praznicul acela şi de întristare nu s-a mai întors o vreme acasă, ci a plecat în pustie să se roage timp de 40 de zile. Asemenea şi Ana, în casa şi în grădina sa se ruga Domnului cu lacrimi ca să-i dea rod pântecelui. Şi i-a auzit pe dânşii Dumnezeu şi le-a dăruit-o pe Fecioara Maria, cea din care avea să Se nască Mântuitorul lumii – Iisus Hristos Domnul.
Astăzi îl pomenim şi pe Sfântul Cuvios Onufrie de la Vorona, născut în anul 1700 în Rusia, care timp de 25 de ani a vieţuit într-o peşteră pe malul pârâului Vorona. A fost ucenicul sfinţilor Vasile de la Poiana Mărului şi Paisie de la Neamț. Fiindu-i descoperit sfârşitul, şi-a dat duhul în peştera sa la 29 martie 1789.
Tot astăzi îl pomenim şi pe Sfântul Cuvios Chiriac de la Tazlău, care s-a născut la începutul secolului al 17-lea în satul Mesteacăn, Neamţ. A intrat de tânăr în obştea Mănăstirii Tazlău, iar pentru viaţa sa a dobândit de la Dumnezeu darul rugăciunii curate, al vindecării bolilor şi izgonirii demonilor. Sfântul Chiriac a trecut la Domnul în jurul anului 1660.
Actualitate
În acest sfârșit de săptămână, spectacolul „Domnul Zero” la Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoșani
Sâmbătă, 5 octombrie și duminică, 6 octombrie de la ora 18.00, la Casa Tineretului din B-dul Mihai Eminescu nr. 48, colectivul Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani prezintă spectacolul „Domnul Zero” de Elmer Rice, regia Vlad Cepoi.
- Vlad Cepoi este și cel care a făcut traducerea și adaptarea textului, dar și scenografia și ilustrația muzicală a spectacolului.
Coregrafia spectacolului este realizată de Victoria Bucun.
Din distribuție fac parte: Răzvan Amitroaei, Andreea Moțcu, Alexandra Vicol, Cezar Amitroaei, Petruț Butuman, Florin Aionițoaei, Lorena-Petronela Chiribuță, Irina Mititelu, Radu Dragoș, Crenola Muncaciu, Bogdan Muncaciu, Silvia Răileanu, Sorin Ciofu, Oana-Maria Tudoran, Valentin Popa, Lidia Uja, Ioan Crețescu.
Piesa „Mașina de calcul”, scrisă de Elmer Rice în 1923, investighează teme fundamentale legate de condiția umană, alienare și impactul tehnologiei asupra vieții individuale. Acțiunea se desfășoară în anii ’20 și se axează pe Domnul Zero, un contabil obișnuit, al cărui destin suferă o schimbare dramatică atunci când își pierde slujba de lungă durată din cauza automatizării și introducerii mașinilor de calcul. La distanță de un secol, constatăm că preocupările societății străbunicilor noștri sunt încă surprinzător de actuale în contextul societății contemporane.
Povestea explorează adâncimea relației dintre individ și tehnologie, subliniind impactul alienării asupra vieții personale și conexiunilor umane. Prin adaptarea textului clasic, „Domnul Zero” servește ca oglindă a fricilor și anxietăților pe care le experimentăm astăzi, subliniind caracterul ciclic al preocupărilor umane în fața schimbărilor tehnologice și sociale. Astfel, piesa rămâne un testament al relevanței sale de-a lungul decadelor, provocând publicul să reflecteze asupra propriei sale relații cu tehnologia și schimbările în evoluția societății.
Durata spectacolului: 1h 20 min.
Prețul unui bilet: 36 lei, iar pentru elevi, studenți, pensionari, 18 lei.
Biletele se găsesc la:
- CASA TINERETULUI, B-dul Mihai Eminescu nr. 48, tel. 0231.510.970 / 0735.779.821,vineri:10.00-18.00 și sâmbătă:12.00-20.00
- Agenția teatrală din incinta cinematografului Unirea, tel. 0722.557.556, de luni până duminică: 10.00-19.00
- On line, la adresa: https://eventbook.ro/program/teatrul-mihai-eminescu-botosani
Vă așteptăm cu drag la TEATRU!
Actualitate
De Ziua Educației, cu toții ar trebui să ne aducem aminte de cei care ne-au fost dascăli
Ziua Educației, celebrată pe 5 octombrie, marchează recunoașterea importanței educației și a cadrelor didactice. Este o zi dedicată sprijinului profesorilor.
- Data a fost desemnată de UNESCO în 1994 și reprezintă semnarea recomandării UNESCO și a Organizației Internaționale a Muncii privind statutul profesorilor.
Data de 5 octombrie marchează în fiecare an Ziua Internațională a profesorului și Ziua Internațională a Educației, zi în care atenția ar trebui să se îndrepte către cei care contribuie la educarea copiilor.
- Educatori, învățători, profesori, diriginți, cu toții sunt sărbătoriți pe 5 octombrie în fiecare an.
În mediul online în această zi apar sute de mesaje de felicitare pentru cadrele didactice, dar de cele mai multe ori cei care sunt amintiți sunt cei care sunt încă în activitate.
Cu toții ar trebui în această zi să ne aducem aminte de cei care ne-au fost dascăli în primi ani de grădiniță, școală sau liceu, chiar dacă anii ne-au dus departe. Oare câți sunt cei care și-i mai amintesc pe cei care i-au învățat să scrie, să citească și i-au ajutat să descopere lumea.
Timpul a trecut și anii ne-au dus pe cei mai mulți departe de locurile în care am pășit pentru prima data într-o unitate de învățământ.
Anii au trecut și peste cei care ne-au fost dascăli, dar cu siguranță în aceste momente de sărbătoare aceștia s-ar bucura să primească un mesaj din partea celor care le-au fost elevi la un moment dat.
Ziua de 5 octombrie este legiferată ca zi liberă pentru elevi, cadre didactice și personalul din învățământ, însă în acest an, Ziua Internaţională a Educației a picat într-o zi de weekend.
Sursa foto: Basilica
Actualitate
Un tânăr a rămas fără permis, după ce polițiștii l-au depistat la volan, cu un comportament suspect
La data de 4 octombrie 2024, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe strada Ion Pilat din municipiul Botoșani, un autoturism condus de un tânăr, de 29 de ani, din aceeași localitate.
Întrucât avea un comportament suspect, acesta a fost testat cu aparatul DrugTest, rezultatul indicând posibila prezență a substanțelor psihoactive în organism (amphetamine).
- Conducătorul auto a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice.
Tânărului aflat la volan i-a fost reținut permisul de conducere, până la emiterea rezultatului analizelor toxicologice, care vor stabili prezența sau absența substanțelor psihoactive în organism, ori până la împlinirea termenului de 72 de ore de la momentul finalizării procedurilor de recoltare a mostrelor biologice, precizează reprezentanții IPJ Botoșani.
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Sistemul Informatic de Monitorizare Electronică, implementat și la Botoșani (foto, video)
-
Politicăcu 3 zile in urma
Valeriu Iftime infirmă zvonurile privind interesul pentru un post de ministru sau de senator
-
Se intampla langa noicu 3 zile in urma
Deschiderea anului universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași (foto)
-
Botoșanicu 3 zile in urma
Medalii la Olimpiada Balcanică de Informatică, obținute de lotul coordonat de un profesor din Botoșani
-
Politicăcu 2 zile in urma
Nicolae Ciucă și-a depus la BEC candidatura pentru alegerile prezidențiale 2024 (foto)
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Bărbat reținut de polițiști după ce a amenințat cu moartea pădurarii unui ocol silvic
-
Actualitatecu o zi in urma
Primăriile din județ vor primi peste 12 milioane de lei de la Guvern (video)
-
Actualitatecu o zi in urma
Un șofer a avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce a provocat un accident rutier (foto)