Actualitate
Calendar ortodox: Înălţarea Domnului (Ziua Eroilor)
Înălţarea Domnului Iisus Hristos la cer este prăznuită la 40 de zile după Învierea Sa din morţi, în joia din săptămâna a 6-a după Paşti. Această sărbătoare este cunoscută în popor şi sub denumirea de Ispas. În această zi, creştinii se salută cu „Hristos S-a înălţat!” şi „Adevărat S-a înălţat!”. Timp de 40 de zile de la dumnezeiasca Sa Înviere din morţi, Hristos-Domnul S-a arătat ucenicilor Săi şi prin multe semne doveditoare i-a încredinţat că El este Mântuitorul Hristos înviat. La sfârşitul acestei perioade, S-a arătat pentru ultima oară ucenicilor Săi, le-a făgăduit trimiterea Duhului Sfânt şi, mergând în afara Ierusalimului, S-a înălţat sub privirile lor la cer, binecuvântându-i. „Şi pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei şi S-a înălţat la cer. Iar ei, închinându-se Lui, s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare” (Luca 24, 51-52). În timp ce Mântuitorul Iisus Hristos Se înălţa la cer, doi bărbaţi îmbrăcaţi în haine albe s-au arătat zicându-le Apostolilor: „Bărbaţi galileeni, de ce staţi privind la cer? Acest Iisus, Care S-a înălţat de la voi la cer, astfel va şi veni, precum L-aţi văzut mergând la cer” (Fapte 1, 11). Înălţarea Domnului este sărbătoarea cerurilor deschise pentru oameni, ca locuinţă veşnică şi adevărată patrie. „Plinind rânduiala cea pentru noi, și pe cele de pe pământ unindu-le cu cele cerești, Te-ai înălțat întru slavă, Hristoase Dumnezeul nostru, de unde nicidecum nu Te-ai despărțit, ci ai rămas nedepărtat, grăind celor ce Te iubesc pe Tine: Eu sunt cu voi și nimeni împotriva voastră” (Condacul praznicului).
Actualitate
Credința este puntea între om și Dumnezeu, temelia virtuților și izvorul nădejdii (foto)
Fiecare zi din viața noastră este împletită cu har, milă și îndurare de la Dumnezeu.
Să trăim fiecare clipă pentru că este prețioasă și să ne hrănim sufletul în liniștea și pacea Lui Hristos!
Frumusețea vieții nu stă în ceea ce păstrăm, ci în ceea ce dăruim, în dragostea pe care o împărtășim, în bunătatea pe care o lăsăm în urmă în viețile pe care le atingem pe drum. Cu fiecare gest venit din inimă, sufletul nostru se încarcă de frumusețe. Dumnezeu lucrează adesea prin gesturi simple ale oamenilor care aleg să iubească în tăcere. O inimă care știe să mulțumească pentru puțin va simți întotdeauna că are destul.
Fiecare om adună în timpul vieții tot ce trebuie pentru veșnicie, fiindcă viața-i ca și o floare ce înflorește și se trece, rămânând în urmă-i parfumul…Doamne mai dă-ne timp să ne schimbăm, dă-ne timp să plângeam și să ne îndreptăm greșelile, dă-ne timp să ne ridicăm spre cele bune, Doamne, dă-ne putere ca în fiecare zi de mâine, când deschidem ochii și vedem lumina zămislită de Tine.
Tot timpul nostru pe pământ se măsoară în dragoste! Viața aceasta pământească să o trăim cu credință, dragoste și nădejdea că vom câștiga viața cea veșnică, prin mântuirea sufletului.


Sursa: facebook/Mănăstirea Vorona
Actualitate
Șoferi rămași fără permis și sancționați contravențional cu amendă pentru nerespectarea vitezei legale (foto)
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere care au drept cauză generatoare viteza excesivă.
Activitățile s-au desfășurat pe sectoare de drum cu risc ridicat de producere a accidentelor rutiere, respectiv, drumul european D.E.58 (D.N. 28B) și drumul județean D.J. 282B – pe raza localităților Copălău, Flămânzi și Câmpeni.
În cadrul acțiunii, 17 conducători auto au fost depistați în timp ce se deplasau cu viteză peste limita legală, cea mai mare dintre acestea fiind de 126/km pe oră, în comuna Copălău.
La volanul autoturismului se afla un tânăr, de 26 de ani, din municipiul Botoșani, care a fost sancționat contravențional cu amendă de peste 3.000 de lei, iar ca măsură complementară i-a fost suspendat dreptul de a conduce pentru o perioadă de 120 de zile.

Actualitate
Vineri începe Postul Adormirii Maicii Domnului
Anul acesta, Postul Adormirii Maicii Domnului începe vineri, 31 iulie, şi ţine până pe 14 august inclusiv. Conform rânduielii ortodoxe, acest post este unul fix de două săptămâni, care începe la 1 august şi ţine până la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului din 15 august, ultima zi de post fiind 14 august. Însă dacă acest post este precedat de ziua de miercuri sau vineri, care sunt zile de post, începe cu o zi mai devreme, cum este cazul anului acesta.
Acest post ne pregăteşte pentru sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, când noi, creştinii ortodocşi, prăznuim trecerea din lumea aceasta a Născătoarei de Dumnezeu, Preasfânta Fecioară Maria.
Sinaxarul ne spune că, „luând Fecioara iertăciune” de la toţi, „s-a culcat pe pat şi şi-a aşezat preacuratul său trup precum a dorit; şi a făcut rugăciune pentru întărirea lumii şi paşnica ei vieţuire, şi i-a umplut şi pe dânşii de binecuvântarea ei. Şi, aşa, în mâinile Fiului şi Dumnezeului său şi-a dat sufletul”. Sfinţii Apostoli au îngropat trupul Născătoarei de Dumnezeu în Ghetsimani şi timp de trei zile au privegheat în rugăciune, „auzind neîncetat glasuri îngereşti”. În a treia zi a venit Apostolul Toma, care nu a ajuns la înmormântarea Maicii Domnului şi a cerut să i se deschidă mormântul ca să vadă trupul adormit al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Când au deschis mormântul, s-au minunat aflând locul de îngropăciune al Maicii Domnului gol. În mormânt nu au găsit decât giulgiul rămas ca mângâiere pentru Apostoli şi credincioşi, dar şi „mărturie nemincinoasă a mutării Născătoarei de Dumnezeu”.
Originea Postului Adormirii Maicii Domnului poate fi urmărită până în secolul 5, când se dezvoltă cultul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu pe fondul hotărârilor dogmatice mariologice de la Sinodul al III-lea Ecumenic de la Efes din 431. La început durata lui era de o singură zi, pe 6 august, în Antiohia, iar la Ierusalim, de opt zile.
Părintele profesor Ene Branişte ne spune că existau creştini care posteau toată luna august, în vreme ce alţii posteau în luna septembrie. Uniformizarea datei şi a duratei Postului Adormirii Maicii Domnului s-a făcut în secolul 12 la sinodul local din Constantinopol (1166), condus de Patriarhul Ecumenic Luca Crysoverghis. Aici s-a stabilit ca acest post să fie ţinut timp de două săptămâni, la începutul lunii august.
În timpul acestui post avem şi sărbătoarea Schimbării la Faţă a Domnului, care are profunde conotaţii isihaste. Călugării, prin asceza postului unită cu rugăciunea, vor să ajungă din timpul acestei vieţi la vederea luminii de pe Tabor în care Mântuitorul nostru Iisus Hristos a arătat Apostolilor slava Sa dumnezeiască „pe cât li se putea”.
Postul Adormirii Maicii Domnului este un timp duhovnicesc în care suntem invitaţi să urmăm modelul de ascultare şi credinţă al Sfintei Fecioare Maria. Totodată, nu trebuie să uităm exemplul de pace şi bucurie sfântă pe care ni-l oferă Maica Domnului, căreia ne rugăm: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi!”
Articol de Pr. Ciprian Florin Apetrei/Ziarul Lumina
Sursa foto: Ziarul Lumina




