Astăzi sărbătorim Ziua Universală a Iei!

Poate cea mai frumoasă piesă vestimentară creată vreodată de români, ia nu este doar o cămașă tradițională, ci o adevărată carte de identitate cusută cu acul și firul.

Celebrată în fiecare an pe 24 iunie, de Sânziene, Ziua Universală a Iei a pornit din România și a ajuns să fie marcată pe toate continentele. În sate, orașe, muzee, ambasade și comunități românești din întreaga lume, oameni de toate vârstele îmbracă astăzi ia în semn de respect pentru moștenirea lăsată de strămoșii noștri.

Fiecare ie spune o poveste. Modelele cusute pe mâneci și pe piept nu au fost alese întâmplător. Soarele, stelele, spicul grâului, pomul vieții sau crucea aveau semnificații profunde și transmiteau dorințe de sănătate, belșug, protecție și credință.

Puțini știu că frumusețea iei românești a impresionat și marile personalități ale lumii. Celebrul pictor francez Henri Matisse i-a dedicat în 1940 tabloul „La Blouse Roumaine”, contribuind la transformarea acestei piese de port popular într-un simbol recunoscut internațional.

În anul 2022, un nou motiv de mândrie a venit odată cu înscrierea artei cămășii cu altiță, specifică României și Republicii Moldova, în patrimoniul cultural imaterial UNESCO.

Ia a traversat războaie, schimbări politice, mode și generații. A rămas însă aceeași: un simbol al identității românești, al feminității, al tradiției și al legăturii dintre trecut și prezent.

Astăzi, când vedeți o ie, priviți-o ca pe mai mult decât un obiect vestimentar. În fiecare cusătură se ascund sute de ani de istorie, muncă, credință și suflet românesc.

Sursa: facebook/Cronici Românești

Sursa foto: călătoriileioanei.ro

Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, cunoscută în popor ca Sânzienele sau Drăgaica, este prăznuită anual pe 24 iunie. Această zi marchează atât un important eveniment religios, cât și o străveche sărbătoare a naturii, a recoltei și a fertilității.

Biserica sărbătorește nașterea Înaintemergătorului și Botezătorului Domnului, eveniment relatat în Evanghelia după Luca. Ioan s-a născut în chip minunat, din părinți înaintați în vârstă (Zaharia și Elisabeta).

Așadar naşterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul este un eveniment biblic pe care-l sărbătorim astăzi. Sfântul Evanghelist Luca ne relatează că în timpul regelui Irod trăia un preot Zaharia, „din ceata preoţească a lui Abia”, care era căsătorit cu Elisabeta, „din fiicele lui Aaron”, adică din seminție preoțească iudaică. Din Evanghelia de la Luca ştim că „erau amândoi drepţi înaintea lui Dumnezeu, umblând fără prihană în toate poruncile şi rânduielile Domnului. Dar nu aveau nici un copil, deoarece Elisabeta era stearpă şi amândoi erau înaintaţi în zilele lor” (Luca 1, 6-7).

În timp ce Zaharia slujea la Templul din Ierusalim, are parte de o anghelofanie şi primeşte vestea de la Arhanghelul Gavriil că rugăciunea lui a fost ascultată şi Elisabeta, femeia lui, îi va naşte un fiu, pe care trebuie să-l numească Ioan. Acesta „va fi mare înaintea Domnului; nu va bea vin, nici altă băutură ameţitoare şi încă din pântecele mamei sale se va umple de Duhul Sfânt. Şi pe mulţi din fiii lui Israel îi va întoarce la Domnul Dumnezeul lor. Şi va merge înaintea Lui cu duhul şi puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinţilor spre copii şi pe cei neascultători la înţelepciunea drepţilor, ca să gătească Domnului un popor pregătit” (Luca 1, 15-17). În loc să se bucure de această veste, Zaharia are o reacţie raţională închistată într-o înţelegere simplistă a lucrurilor.

Văzând neîncrederea lui Zaharia, mesagerul Domnului, Arhanghelul Gavriil, îi dă un semn prin care să îndrepte necredinţa lui: „Iată, vei fi mut şi nu vei putea să vorbeşti până în ziua când vor fi acestea, pentru că n-ai crezut în cuvintele mele, care se vor împlini la timpul lor” (Luca 1, 20). Spre deosebire de el, soţia sa, Elisabeta, se bucură când constată că a zămislit la vârsta ei înaintată, dar timp de mai multe luni a tăinuit acest lucru, fapt consemnat de Evanghelist prin reacţia ei plină de credinţă faţă de puterea lui Dumnezeu: „Că aşa mi-a făcut mie Domnul în zilele în care a socotit să ridice dintre oameni ocara mea” (Luca 1, 25).

Elisabeta l-a născut pe Sfântul Proroc Ioan, iar când se pune problema ce nume să primească copilul, se întâmplă o altă minune. Iată ce relatează Sfântul Luca: „Iar când a fost în ziua a opta, au venit să taie împrejur pruncul şi-l numeau Zaharia, după numele tatălui său. Şi răspunzând, mama lui a zis: Nu! Ci se va chema Ioan. Şi au zis către ea: Nimeni din rudenia ta nu se cheamă cu numele acesta. Şi au făcut semn tatălui său cum ar vrea el să fie numit. Şi cerând o tăbliţă, el a scris, zicând: Ioan este numele lui. Şi toţi s-au mirat. Şi îndată i s-a deschis gura şi limba şi vorbea, binecuvântând pe Dumnezeu” (Luca 1, 59-64).

Zaharia îşi capătă darul vorbirii atunci când se arată ascultător față de cuvântul lui Dumnezeu trimis lui prin Arhanghelul Gavriil şi credincios faţă de planul divin, de aceea primeşte şi darul prorociei pe lângă cel al vorbirii şi vesteşte că fiul său va fi „proroc al Celui Preaînalt” şi va merge înaintea feţei Domnului, ca să gătească căile Lui şi „să dea poporului Său cunoştinţa mântuirii întru iertarea păcatelor lor” (Luca 1, 76-77). În prorocia lui Zaharia avem sinteza misiunii de Înaintemergător al Domnului pe care o va împlini fiul său.

Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul este o minune care prevesteşte naşterea cea mai presus de fire a Domnului nostru Iisus Hristos. Astăzi, noi sărbătorim Nașterea minunată a Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, cel care este Înaintemergătorul Domnului nostru Iisus Hristos, întruchipare a smereniei, a vieţii curate, a iubitorului și propovăduitorului pocăinței, a ascetului prin excelenţă, în care regăsim arhetipul vieții monahale.

Sursa: ziarullumina.ro

Legenda Sânzienelor este una dintre cele mai frumoase și misterioase povești din folclorul românesc, transmisă din generație în generație de sute de ani.

Se spune că demult, când lumea era mai aproape de cer și oamenii puteau simți mai ușor prezența divină, Dumnezeu a trimis pe pământ niște fecioare de o frumusețe nepământeană pentru a ocroti natura și oamenii. Acestea au fost numite Sânziene sau Drăgaice.

Cu părul auriu ca spicele de grâu coapte și îmbrăcate în veșminte albe țesute din lumină și nori, Sânzienele coborau în fiecare an în noaptea de 23 spre 24 iunie. Ele dansau în hore fermecate prin poieni și peste câmpuri, iar pe unde treceau lăsau în urmă flori, belșug și rod bogat.

În timpul dansului lor, iarba creștea mai verde, florile înfloreau mai frumos, iar livezile se umpleau de fructe. Oamenii credeau că Sânzienele binecuvântează gospodăriile celor harnici și aduc sănătate copiilor, fertilitate pământului și noroc fetelor care își doresc să-și găsească alesul.

Legenda spune că în această noapte cerurile se deschid pentru câteva clipe, iar cei cu suflet curat pot primi răspuns la rugăciunile lor. Roua căzută peste flori este considerată binecuvântată și are puteri tămăduitoare.

Totuși, Sânzienele nu sunt doar blânde și binevoitoare. Dacă oamenii uită să le respecte sărbătoarea, dacă muncesc în ziua lor sau distrug florile și natura fără rost, ele se pot supăra. Atunci trimit furtuni, grindină și secetă peste câmpuri, pentru a le aminti oamenilor să respecte rânduiala lăsată de Dumnezeu.

De aceea, în ziua de 24 iunie, românii culeg flori de sânziene și împletesc cununi pe care le așează la porți, ferestre sau lângă icoane. Aceste cununi sunt considerate simboluri ale protecției, sănătății și norocului pentru întreaga familie.

Și astăzi, în multe sate românești, se spune că dacă privești cu atenție într-o noapte liniștită de Sânziene, ai putea zări, pentru o clipă, siluetele albe ale fecioarelor fermecate dansând prin lumina lunii, aducând binecuvântare peste lume.

Sursa: facebook/Secretele Media

Sursa foto: Ciao.ro